6 februarie 2013

Astăzi întreaga zi Luna este fără direcţie, ceea ce ar trebui să ne ţină deoparte de manifestările concrete, să ne facă să ne ocupăm doar de organizare şi activităţi administrative. Sunt de evitat călătoriile lungi, întâlnirile importante şi activităţile intelectuale, deoarece suntem destul de confuzi şi uşor influenţabili. atenţie la impulsurile şi provocările nervoase de tip rivalitate, competiţie, replici acide, susţinerea fanatică a ideilor şi teoriilor proprii. În exterior reacţiile mentale înfierbântate şi alimentate de focul mobil al Săgetătorului , pot degenera de la dispute verbale până la ciocniri fizice, agresivitate manifestată faţă de ceilalţi sau căutarea pericolelor  cu orice preţ ( sporturi extreme, concursuri  ilegale de maşini). Perioada favorabilă studiului spiritual, contactelor cu oamenii de înaltă ţinută morală ( ghizi, mesageri, duhovnici, maeştrii, veritabile CANALE DE LUMINA  în planul fizic). Exerciţiile fizice precum plimbările în împrejurimi în mijlocul naturii, eliberează stresurile acumulate din trecut şi permit o noua viziune mult mai optimistă asupra vieţii.
În plus Mercur este în conjuncţie exactă cu Neptun, aspectul se va perfecta la ora 1.00 la noapte, şi de aceea întreagha zi pare a fi dezorganizată, trebuind să facem un efort de voinţă pentru a ne putea concentra. Este un mediu propice intrigilor, discuţiilor pe la colţuri, lucrurilor ambigue, neclare. De aceea este important să nu acţionăm imediat, să lăsăm o perioadă de timp pentru a cerceta ce anume se întâmplă şi cum, pentru că suntem uşor de manipulat.
Cel mai indicat ar fi să reflectăm asupra nevoilor emoţionale, să le conştietizăm şi să le comunicăm, altfel se vor acumula sub forma unor frustrări, şi vor izbucni la exterior în cele mai nepotrivite momente. Tot despre comunicare este bine să dăm importanţa cuvenită cuvintelor, să ne gândim de două ori înainte de a le folosi în mod caustic. Există această predispoziţie atât astăzi, cât şi în următoarele zile, dar astăzi este extrem de puternică, fiind şi ziua guvernată de Mercur.
Vom avea o stare generală de apatie, de lene, poate şi din cauza vremii, nu vă lăsaţi copleşiţi, odihniţi-vă în mod activ, sau prin activităţi intelectuale.
Poate că starea de confuzie ne va aduce decepţii, sau evenimente care le credeam că se vor desfăşura altfel, sunt momente trecătoare, mâine veţi vedea mult mai clar lucrurile.
Pentru a scăpa de toate aceste bănuieli, nesiguranţă, confuzii, cel mai bine întrebaţi direct, lămuriţi lucrurile, sau spuneţi ce simţiţi. Toţi trecem prin aceste stări, dar nu avem puterea şi curajul de a le lămuri sau măcar a le recunoaşte.
Este bine ca spre seară, daca starea de nervozitate se accentuează să vă retrageţi în sine, să citiţi, să mergeţi la un concert de muzică clasică sau simfonică, sau chiar de jazz, dar cel mai potrivit, când ne simţim inima plină de teamă şi ne-ncredere este să ne rugăm.
În acest context sextilul Venus Uranus va resimţit foarte slab, el aducând bucuria de a trăi oarecum exaltat, sau în afara convenţiilor impuse. El ajută în schimb la starea de inspiraţie extraoridnară pe care fiecare o resimte în aceste zile din plin.
 
ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR
În fiecare zi urmăriţi pe cât posibil să învăţaţi ceva nou, atât despre voi, cât şi despre persoanele pe care le iubiţi. În fiecare zi  focalizaţi-vă, măcar din când în când, cât mai stăruitor, atenţia şi urmăriţi să deveniţi cât mai conştienţi de toate cele care sunt atât de frumoase, atât în cei dragi care vă înconjoară, cât şi de toate cele bune şi frumoase care se află în universul vostru lăuntric. Vegheaţi şi nu-i lăsaţi niciodată pe cei sceptici sau pe cei cu sufletul mort, care sunt perverşi şi răuvoitori, să vă convingă prin  sugestiile lor calomnioase, viclene şi veninoase, de  contrariul.
 
GRADUL SABIANAL ZILEI – 18 VĂRSĂTOR
UN OM ESTE DEMASCAT LA UN CARNAVAL
Într-o lume unde toţi poartă măşti, se folosesc de formalisme şi convenţii care ascund adevăratele lor intenţii şi sentimente, fii conştient că oricând poţi să fii demascat. Iar ceea ce se ascunde în spatele măştii poate fi adus în faţa lumii, şi atunci nimic din ce ascunzi nu poate rămâne necunoscut celorlalţi. Dacă ai lucruri de ascuns, este pentru că ţie însuţi ti-e jenă cu ele, dar poţi trăi astfel încât să nu ai nimic de ascuns, sincer şi deschis, şi vei descoperi bucuria faptului că oamenii au încredere în tine în aceeaşi măsură în care ai şi tu încredere în ceilalţi.
 
GRADUL SABIAN AL LUI MERCUR – 2 PEŞTI
O VEVERIŢĂ ASCUNZÂNDU-SE DE VÂNĂTORI
În momentul în care te simţi ameninţat, ai prilejul să descoperi că teama nu este atât din cauza pericolului iminent sau imaginar, ci mai ales fiindcă te-ai pus într-o situaţie vulnerabilă sau inadecvată faţă de propriile tale principii. Soluţia este să ieşi din aceasta situaţie, să faci schimbările necesare în viaţa şi în concepţia ta, astfel încât pericolul să nu te poată atinge. Nu este vorba atât să-ţi pregăteşti apărarea sau să te ascunzi, ci pur şi simplu să treci într-o stare nouă, în care pericolul respectiv să nu mai aibă nici o putere.
 
ASPECTELE ZILEI
Venus în Vărsător în sextil cu Uranus în Berbec
Ne aduce intuiţie şi inspiraţie, dar mai ales creativitate. Evenimentele cu care ne confruntăm trebuie tratate cu rafinament şi îndrăzneală în concepţii. Aspectul generează o natură afectivă independentă, originalitate în dragoste. Sunt foarte importante presentimentele şi empatia. Vom fi dornici de libertate şi capabili de detaşare. Relaţiile sentimentale sunt pasionale, nonconformiste, cadrul fundamental fiind manifestarea dragostei.
Este un aspect pe care trebuie să-l folosim din plin, mai ales că el ne creează conjuncturile sau condiţiile favorabile pentru a acţiona.
Mercur în conjuncţie cu Neptun în semnul Peştilor
Mercur în conjuncţie cu Neptun, ne revelează o minte excepţional de sensibilă, intuitivă, sau chiar vizionară. Mintea are agilitatea de a-şi manifesta toate gândurile inspirate dar şi puterea de a-i manipula pe ceilalţi. Suntem sensibili la frumuseţe şi artă, iar imaginaţia se află la cote maxime. Avem puterea intuitivă dea sesiza foarte uşor gândurile celorlalţi, dar în acelaşi timp ne concentrăm mult mai greu asupra problemelor pragmatice. Este posibil să fim manipulaţi, mai ales prin cuvinte frumoase care ascund adevărul cu multă străşnicie, de aceea nu trebuie să ne limităm doar la a crede ce ni se spune, trebuie să şi verificăm totul.
Sunt momente când, din exces de zel sau din entuziasm, dintr-o pornire necontrolată, a ta sau a altcuiva, se declanşează un adevărat incendiu, şi atunci trebuie să faci eforturi pentru a menţine situaţia sub control. Este acel gen de moment de criză în care, dacă eşti suficient de echilibrat, poţi găsi cea mai bună cale de a rezolva situaţia, sau cel puţin îi poţi ajuta pe alţii să treacă de un asemenea moment cu bine. Asemenea momente nu sunt îndreptate împotriva cuiva anume, ci apar tocmai pentru ca oamenii să înveţe să se apropie unii de alţii şi să-şi asume răspunderi.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top