Ziua de astăzi se află sub influenţa cuadraturii dintre Venus şi Saturn, care aduce nemulţumire interioară şi tensiuni, încordare şi o stare de permanentă iritare. Nu ne trebuie decât un mic motiv pentru a ne declanşa insatisfacţia.
Peste aceasta Luna din semnul Peştilor formează cuadratură cu Jupiter care este extrem de intens resimţită mai ales până după orele prânzului. Cumva ea se mulează perfect pe cuadratuta Venus Saturn, femeile fiind cele mai afectate de sentimentul de blocaj, de frână, de piedică. Apoi tot femeile se simt nemulţumite de cum arată, se îmbracă sau de reuşite, care li se par aparente şi consideră că nu le reprezintă. Apoi starea proastă se mai împrăştie şi face loc începerii schimbărilor. Activităţile intelectuale pot fi solicitante dar aduc satisfacţii majore, chiar dacă acestea se vor materializa în timp. Este indicat lucurul cu energiile fine şi acordarea cu intuiţia, tocmai pentru a primi informaţiile cele mai corecte.
În schimb fizic suntem uşor epuizaţi, iar energia fizică este încă afectată. Noi nu mai putem schimba ceea ce se petrece fizic. Putem schimba insa imaginile din mintea noastra si emotiile negative. Iar ceea ce avem obligatoriu de schimbat este „frica”. Mai putina frica inseamna mai putina drama umana. Daca frica in doze mici ne poate ajuta in toate domeniile vietii, frica in exces este distructiva, iar a ne distrage atentia de la ceea ce ne infricoseaza este primul pas catre bine!
Daca ştim să adoptăm o atitudine justă, putem contempla situaţia şi putem observa lucrurile în ansamblu, descoperind detalii şi corelaţii nebănuite. Un om care aleargă sau se mişcă dezordonat printre lucruri poate să nu observe soluţiile necesare, dar un om care ştie să stea liniştit, relaxat şi detaşat, şi să privească lucrurile din unghiul corect, poate găsi mult mai uşor răspunsuri la întrebări şi rezolvări pentru problemele curente.
Impulsurile puternice în planul sentimental pot fi depăşite conştientizând frumuseţea iubirii, acceptând greşelile şi amintindu-ne de clipele grele depăşite împreună.
Chiar dacă relaţiile nu sunt grozave, este bine să ne refugiem în citit, scris sau meditaţie, să ne echilibrăm prin artă sau muzică de relaxare.
ORA PLANETARĂ A LUNII
Noi nu mai putem schimba ceea ce se petrece fizic. Putem schimba însă imaginile din mintea noastră şi emoţiile negative. Iar ceea ce avem obligatoriu de schimbat este „frica”. Mai puţină frică înseamnă mai puţină dramă umană. Dacă frica în doze mici ne poate ajuta în toate domeniile vieţii, frica în exces este distructivă, iar a ne distrage atenţia de la ceea ce ne înfricoşează este primul pas către bine!
GRADUL SABIANAL ZILEI – 23 VĂRSĂTOR
UN URS MARE SEZÂND ŞI DÂNDU-ŞI DE-A DURA TOŢI CONFRAŢII
Dacă ai ajuns într-o poziţie de autoritate, influentă şi putere, acesta nu este un motiv să te porţi dezagreabil sau neglijent cu ceilalţi. Oamenii puternici ai societăţii nu ar fi nimic fără societatea care le-a conferit puterea, fără ceilalţi membri ai societăţii, şi ei trebuie să înveţe permanent să-şi folosească puterea în folosul tuturor şi nu pentru a da un spectacol sau pentru a-şi sluji propriul orgoliu. Prăbuşiri dezastruoase au survenit pentru aceia care s-au jucat cu puterea care le-a fost acordată.
GRADUL SABIAN AL LUNII – 4 PEŞTI
TRAFIC DE MAŞINI GRELE PE UN ISTM ÎNGUST ÎNTRE DOUĂ STAŢIUNI DE PE LITORAL
Uneori, pentru a stabili conexiuni funcţionale şi căi de comunicaţie cu ceilalţi, soluţiile sunt limitate şi trebuie să facem eforturi serioase. Este nevoie de precauţie şi răbdare, uneori de importante investiţii emoţionale sau mentale, de proceduri abile şi înţelepte, pentru ca să nu se distrugă prematur calea de comunicare existentă. Dar totul este mult mai simplu dacă ştim să fim sinceri şi să exprimăm mereu ceea ce este mai bun în noi.
ASPECTELE ZILEI
Venus în Vărsător în cuadratură cu Saturn în Scorpion
Acest aspect este destul de neplăcut, el ne aduce un blocaj la nivelul relaţiilor sentimentale. Se poate constata o răcire a relaţiilor în cuplu, sau o maturizarea a iubirii. În acelaşi timp orice renunţare ne creează un puternic sentiment de durere. Vom acorda o prea mare importanţă problemelor minore în detrimentul celor importante. În relaţiile de familie pot apare suferinţe, mai ales de ordin moral. Acest aspect trebuie privit ca o luptă între veselie şi superficialitate şi tristeţe şi profunzime, trezind în noi sentimente confuze ca posesiunea şi detaşarea, plăcerea şi frustrarea. Acesta este motivul principal pentru care noi resimţim tensiunea.
În plus ar trebui să înţelegem că atunci când şansa ne surâde sub forma unei mari promisiuni de bogăţie şi abundenţă, este bine să ne asigurăm că vom şti să folosim bine acea bogăţie şi că nu ne vom lăsa distruşi de ea. Mulţi dintre cei care au câştigat mari averi au ajuns să-şi distrugă viaţa fiindcă nu au ştiut cum să reziste tentaţiilor sau cum să-şi administreze bine avutul câştigat. Nu vă doriţi câştiguri imense dacă nu ştiţi limpede la ce le veţi folosi în aşa fel încât să nu ajungeţi nefericiţi din cauza lor.