Astăzi ziua începe cu sextilul Soare Lună, care ne ajută să fim eficienţi, să punem în practică tpt ce ne propunem. Apoi Luna este fără direcţie până la ora 12.30, de aceea poate până la acea oră suntem mai dezlânaţi, mai confuzi, acţionând cumva în reluare. Tot ceea ce ţine de efortul fizic ar trebui amânat după acea oră. Este foarte posibil ca noi să ne simţim lipsiţi de vlagă sau ineficienţi, este doar o stare trecătoare.
Astăzi îşi face simţit efectul de sextil dintre Marte şi Pluto, este un aspect dinamic, crescător care ne determină să acţionăm, să facem schimbări importante prin acţiuni mici dar concrete. De multe ori nici nu vom sesiza importanţa lor de moment, abia peste ceva vreme vom înţelege cât de importante sunt consecinţele acţiunilor efectuate astăzi. Aşa că poate ar fi bine pur şi simplu să acţionăm, să facem, fără a ne întreba prea multe de rezultate, acestea sunt pe termen lung şi extrem de valoroase. Marte şi Pluton împreună sunt o redutabilă bombă atomică, aşa că energia noastră subtilă este cu adevărat extraordinară, putem profita de ea pentru a ne redresa fizic, sau pentru a ne ocupa de latura spirituală, vom avea trăiri intense şi semnale clare asupra a ceea ce avem de făcut.
Putem vorbi despre prezenţa apropiată a lui Dumnezeu, care este concretizată pentru noi în îngeri. Deseori această lume angelică o percepem ca pe o realitate, parte integrantă în ordinea creaţiei, ca pe o prezenţă iubitoare care ne învăluie, astfel că devine concretă şi o putem trăi ca pe o experienţă, Şi atunci nu mai putem vorbi doar de simpla credinţă în prezenţa lui Dumnezeu: ea se traduce în experienţa personală, în şi prin îngeri. De exemplu, un gând inspirat apărut ca un fulger în planul conştient, o mireasmă suavă, senzaţia unei prezenţe diafane, impresia unui contact pe furiş, un vis revelator etc. Chiar şi o fiinţă umană poate îndeplini, la un moment dat, rolul de înger: putem percepe prin ea protecţia, prezenţa şi dragostea divină. O altă realitate creată poate deveni pentru noi, câteodată, ca o lumină care se reflectă în fiinţa noastră interioară, luminând-o, trezind şi descoperind din profunzimile ei cele mai pure sentimente, idei înălţătoare sau puteri vindecătoare.Această zi în care iubirea şi umilinţa, dorinţa de a ne transforma profund ar trebui să fie în inima noastră, ar putea să ne facă mai luminoşi şi buni. Îngerii ne pot ajuta să trecem peste dificultăţi şi să reuşim
ORA PLANETARĂ A LUI VENUS
După felul în care cineva acţionează şi se comportă, aşa va deveni. Cel ce caută bine devine bun. Cel ce caută răul va deveni rău. Devenim virtuoşi prin acţiuni virtuoase şi răi prin acţiuni negative. Încercaţi să regândiţi care lucruri nu au funcţionat după propria voastră voinţă, repuneţi în practică aceeaşi temă dar cu o altă formulare.
GRADUL SABIANAL ZILEI – 27 VĂRSĂTOR
UN VAS ANTIC DIN LUT, PLIN CU VIOLETE PROASPETE
Deşi în viaţa modernă ne-am înconjurat de tot felul de aparate şi dispozitive tehnice, nimic nu se poate compara cu simplitatea şi frumuseţea vieţii. Nu trebuie să uităm că omul este strâns unit cu natura şi că din natură îşi trage resursele şi energiile întreaga societate umana modernă. Respectarea şi cunoaşterea naturii, descifrarea tainelor ei şi apărarea vieţii în toate formele, iată lucruri la care oamenii ar trebui să ţină mai mult decât la funcţii, bani sau celebritate. Aminteşte-ţi mereu că eşti un copil al universului, şi că universul este mult mai vast şi mai plin de bogăţii decât se poate vedea de la un colţ de birou.
GRADUL SABIAN AL LUI VENUS – 17 VĂRSĂTOR
UN CÂINE DE PAZĂ, APĂRÂNDU-ŞI STĂPÎNUL ŞI POSESIUNILE ACESTUIA
Există momente când trebuie să-ţi asumi răspunderea pentru a proteja valorile celor faţă de care ţi-ai declarat loialitatea. Dacă trăieşti într-un grup, eşti responsabil şi tu pentru buna funcţionare a acelui grup. Punând interesul personal înaintea interesului grupului sau comunităţii, ai toate şansele să pierzi sprijinul acelui grup, apartenenţa ta la el, şi totodată să devii izolat, fiindcă intrarea ta în orice alt grup va putea fi pusă oricând sub semnul întrebării. Este foarte important să fii loial cauzei pe care te-ai angajat să o slujeşti.