Acestă perioadă ne îndeamnă să veghem, şi nu-i lăsăm niciodată pe cei sceptici sau pe cei cu sufletul mort, care sunt perverşi şi răuvoitori, să ne convingă prin sugestiile lor calomnioase, viclene şi veninoase, de contrariul. Aceste zile, aparent liniştite, sau fără evenimente importante, sunt necesare şi ne îndeamnă să veghem asupra sufletului, căci există riscul şi nu numai, ca mintea să ne domine, să ne conducă, să ne dea impulsuri greu de stăpânit şi controlat, care, dacă le dăm ascultare, ne vor împinge într-o zonă întunecată şi plină de invidie.
De aceea se poate spune că în această etapă a vieţii şi în acest ciclu care s-a deschis de astăzi este posibil să ne simţim pierduţi, pentru început, păcăliţi, abandonaţi, în care trecem prin situaţii schimbătoare, ne pierdem poate încrederea, credinţa, dar cu siguranţă, totul este necesar pentru a ne abandona voinţei Divine dar mai ales pentru a înţelege şi experimenta lecţia umilinţei şi smereniei. De aceea astăzi, o zi liniştită, guvernată de Mercur retrograd şi în exil, mai mult ca oricând putem comunica cu Dumnezeu, cu îngerii, cu lumea spirituală.
Luna în semnul Capricornului, formează o multitudine de aspecte frumoase, constructive, ne conectează simplu la Îngerii recunostintei ne încurajeaza sa apreciem binefacerile existentei. Ei ne învaţă să fim recunoscători pentru multele daruri ale vieţii de care ne bucurăm. Ne ajută să ne eliberăm de tensiunile şi de luptele cotidiene pentru a aprecia lucrurile simple, pe lângă care trecem adesea fără să le vedem. Ei glorifică minunata Creaţie a lui Dumnezeu şi noi putem să ne alăturăm lor pentru a glorifica frumuseţea şi bucuria de fiecare dată când vrem să ne deschidem inima. Splendorile vieţii se derulează dintotdeauna în faţa noastră; dacă le privim cu recunoştinţă, ele ni se dezvaluie şi ne trimit imaginea, ca o oglindă, a iubirii divine, infinite şi plină de compasiune.Să rugăm îngerii recunoştinţei să ne cuprindă în imnurile de laudă pe care le adresează lui Dumnezeu. Ca recunoştinţa noastră să ne hrănească sufletele şi să atragă asupra noastră toate binecuvântările. Am putea atunci să ne ridicăm spre gloria şi mareţia lui Dumnezeu, ca să fim atinşi de graţia divina. Îngerii recunoştinţei ne ajută în acest demers, căci ei ne permit să depăşim limitele condiţiei umane, spre a ne apropia de Dumnezeu şi a celebra miracolul Creaţiei. Vă sugerez să spuneţi măcar odată astăzi următoarele cuvine, vă veţi simţi mai împăcaţi şi liniştiţi cu voi înşivă:
Lasă-mă să te iubesc, Doamne.
Ce altceva am eu în cer
sau pe pământ în afară de Tine?
Dumnezeul inimii mele,
partea mea de veşnicie
lasă-mă să mă agăţ de Tine.
Fii totdeauna cu mine,
iar, dacă voi fi tentat să te părăsesc,
Tu, Doamne, nu mă lăsa.(Bruno Ferrero)
ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR
Reflectează la miracolul de a transforma ceea ce faci în ceea ce crezi. Fiecare moment este important şi fiecare gest, oricât de mic pentru a reuşi să facem primii paşi în acest sens. Ne va dispare frica care va lăsa loc credinţei şi fericirii.
GRADUL SABIANAL ZILEI – 16 PEŞTI
ÎNTR-UN MOMENT DE LINIŞTE, UN INDIVID CREATIV SIMTE FLUXUL INSPIRAŢIEI
„Mai mult, mai repede, mai bine” este formula care sintetizează cerinţele de progres într-o societate materialistă unde pe primul loc este pusă cantitatea, iar binele real este lăsat la urmă. Dar omenirea se maturizează, şi iată că tot mai mulţi înţeleg că eficienţa şi utilitatea sunt factorii care ar trebui să primeze, şi nu volumul de producţie. Ceea ce poţi face în 7 zile, cu mare efort, poţi să faci şi în mai puţine zile, şi mai uşor, dacă îţi rezervi la început un timp ca să reflectezi şi să organizezi bine lucrul.
GRADUL SABIAN AL LUI MERCUR – 12 PEŞTI
O EXAMINARE A INIŢIAŢILOR ÎN SANCTUARUL UNEI SOCIETĂŢI OCULTE
În anumite momente ale vieţii, ca să treci pe o treaptă superioară de manifestare, poţi fi supus la încercări şi examene prin care să dovedeşti că ai atins un nivel de conştiinţă şi cunoaştere care iţi va permite să te descurci bine pe noua treaptă. În orice domeniu există niveluri calitative ale abilităţilor şi înţelepciunii dobândite de oameni. Toţi îşi doresc mai mult în viaţă, în general, dar ar trebui să fie şi conştienţi că viaţa nu poate oferi nimănui mai mult decât poate el să ducă. Dar fiecare poate şi trebuie să progreseze continuu.