Ziua de astăzi este sub semnul conjuncţiei dintre Jupiter şi Lună, conjuncţie interesantă pentru că Jupiter este în exil, Luna este slăbită într-un semn de aer, iar Mercur guvernatorul Gemenilor şi implicit al Lunii şi al lui Jupiter, este în exil proaspăt ieşit din retrogradare, încă staţionar, ceea ce ne dă un puternic sentiment de stagnare, de imobilitate. Poate că este aşa, doar că, mai avem nevoie din când în când să ne oprim pentru a ne relaxa corpul şi a lăsa sufletul să contemple.
Cu toate că avem tendinţa de a ne comporta cu vanitate şi oarecum demonstrativ, ar fi bine să ne controlăm acest tip de comportament pentru a nu crea situaţii tensionate. În acelaşi timp este remarcabil cum vor reveni acele activităţi sau acţiuni cu care ne-am confruntat şi pe care la vremea respectivă nu le-am înţeles sau nu le-am recepţionat mesajul. Este important să fim extrem de atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, să privim mai atenţi la semnificaţi micilor întâmplări sau gesturi sau chiar a senzaţiilor pe care le avem.
Este o zi în care din punct de vedere emoţional ne simţim extrem de confuzi influenţându-i şi pe cei din jur cu starea noastră. Trebuie să fim plini de curaj şi încrezători, pentru a depăşi obstacolele care ne apar, sau dificultăţile în care suntem. Este bine să lăsăm intuiţia să vorbească, să ne interiorizăm pentru a înţelege situaţiile pe care trăim. Voinţa este un alt aliat puternic în această perioadă, fiind important să acţionăm sub impulsul ei.
ORA PLANETARĂ A LUNII
Umanitatea a simţit întotdeauna că trebuie să existe o justificare pentru fiecare acţiune. Totuşi, aceste acţiuni constituie adesea lecţii majore ce trebuiesc experimentate de ceilalţi. Înainte de a face o judecată, să ne întrebăm, de ce facem acest lucru? De ce suntem supăraţi? De ce ne afectează aceasta pe noi?
GRADUL SABIANAL ZILEI – 28 PEŞTI
O GRĂDINĂ FERTILĂ SUB LUNĂ PLINĂ
Eşti într-o lume care abundă în posibilităţi, şi aceasta constituie o împlinire a existenţei tale, dar depinde numai de tine să vezi aceasta bogăţie aflată la îndemâna ta şi să te bucuri de ea, să o pui în valoare, să o faci să aducă fericire tuturor. Atunci când simţi că ai ajuns la o culme a succesului, când roadele muncii şi vieţii tale par să fie abundente, nu uita că ele sunt – mai ales – ceea ce urmează să faci din ele! Oricât de bogat ar fi un om în aparenţă, bogăţia lui nu are valoare decât în măsura în care el ajunge să o folosească pentru a-i ajuta pe cei din jurul său.
GRADUL SABIAN AL LUNII – 12 GEMENI
O TÂNĂRĂ SCLAVĂ NEAGRĂ ÎŞI RECLAMĂ DREPTURILE DE LA STĂPÂNA SA
Dacă eşti în serviciul cuiva, aceasta nu înseamnă că aparţii cu totul acelei persoane sau cauze. Chiar dacă viaţa te poate aduce în situaţia să te simţi dator cuiva sau să depinzi de cineva, fii conştient că aceasta este o situaţie trecătoare şi că oricând ai libertatea de a alege şi de a reclama ceea ce ţi se cuvine de drept. Desigur, trebui să ştii să discerni între drepturile tale legitime şi dorinţele tale nejustificate, ca să ai succes în demersul tău.