Când oamenii sunt nemultumiti, este semn ca nu se simt iubiti si apreciati.
Când nu se simt iubiti si apreciati, oamenii uita sa mai daruiasca iubire si respect celorlalti.
Când nu mai daruiesc iubire si respect, oamenii nu mai pot iubi.
Când nu-i mai pot iubi si respecta pe ceilalti, oamenii nu se mai pot iubi si respecta pe ei insisi.
Când nu se mai pot iubi si respecta pe ei, oamenii sufera, urasc, invidiaza, sunt mereu nemultumiti si incapabili sa mai observe ceea ce primesc.
Când nu pot observa ceea ce primesc, oamenii nu mai pot observa ceea ce, deja, au.
Când nu pot observa ceea ce au, oamenii observa doar ceea ce nu… au.
Si tot asa, lantul slabiciunilor tese de jur imprejurul mintii si inimii omenesti o intreaga pleiada de cauze si efecte, ce curg una din alta, una in alta, pâna ce riul iubirii se altereaza fatidic si dureros. O cauza nu are niciodata un singur efect, un efect nu are niciodata o singura cauza in sfera existentei, cum toate se nasc dintr-o cauza si se intorc in suvoi in ea. Cauza tuturor slabiciunilor, a alterarilor, a distrugerii, ca si inaltarii, a frumusetii si a virtutilor omenesti pare a fi incrustata profund intr-o esenta ce imprastie in aerul existentei mirosul de trandafir salbatic al iubirii.
Acolo unde este iubire, este si iertare.
Unde este iubire, a darui devine firesc si curgator, limpede si inalt, ascuns intr-un zimbet, ori intr-o binecuvintata atingere a ingerilor, care face ca iubirea unuia sa devina si iubirea celuilalt. Cum nemultumirea unuia, devine nemultumirea altuia. Subtila legatura intre lucruri, cauze si efecte se creioneaza pe bolta infinita a iubirii, in launtrul careia daruitorul nu se gândeste la recompensa, dar o primeste.
Multumitul nu se gândeste la multumire, dar multumirea il inconjoara sub forma Gratiei Divine, care stie sa atraga spre el tot ce a daruit si chiar cu mult mai mult decât atât.
Valoarea autentica a fiintei omenesti se regaseste in capacitatea sa de a iubi. Iubirea este radacina vietii, prin ea creste intregul copac, prin ea exista padurea si tot prin ea viata devine surâsul victoriei divine.
Si nu este aici, in aceasta iubire, un fel de a te aprinde prin simturi, ci o colosala capacitate de a face ceea ce esti si de a fi ceea ce faci.
Iubirea se transmite halucinant si sigur, iubirea este mereu multumita cu ceea ce are, dar niciodata multumita de cât face.
Când fiinta omeneasca se vede prinsa in nemultumirea de a nu fi facut ea destul, aceea este… iubire si din ea curge gratia.
Când fiinta se trezeste in sentimentul ca n-a primit destul, atunci… mai trebuie iubire. Si astazi noua ne trebuie mai multa iubire.
Azi avem de invatat rostul acestei valori, care naste valori numai când se nemultumeste pentru cât a dat, dar niciodata pentru cât a primit.