| Rodica Purniche | Astrolog |

Constelaţie zodiacală care nu corespunde nici ca întindere şi nici ca localizare cu Semnul zodiacal omonim. Ea intersectează ecliptica într-un arc de 52º, fiind localizată între 21º Fecioară şi 13º Scorpion, şi între 40º sud şi 200º nord de ecuator. Deşi cifrele variază însă încă din perioada medievală, constelaţia este a doua ca mărime după constelaţia Hydra şi este reprezentată ca o figură umană în picioare şi cu un spic de grâu în mână (iar în perioadele mai târzii având chiar aripi), deşi ea mai degrabă se află lungită de-a lungul eclipticii decât perpendicular pe ea.
Iniţial, constelaţia a fost identificată cu steaua fixă Spica, a cărei denumire este de origine latină, însemnând „spic de grâu/cereale” deoarece, în urmă cu 2000 de ani, vremea secerişului era anunţată de dispariţia ei de pe cerul serii. Fenomenul de precesie a echinocţiilor a făcut ca, astăzi, această constelaţie să fie vizibilă pe Firmament şi la începutul lunii septembrie. Iniţial, steaua s-a numit Azimech în arabă, „piciorul din spate al Leului”, deoarece acolo era ea aşezată în vremurile foarte străvechi. Spica este de 2100 de ori mai strălucitoare decât Soarele nostru, fiind o stea dublă spectroscopică, a cărei schimbare de strălucire nu se poate vedea cu ochiul liber, şi de aceea inclusă în categoria stelelor variabile cu eclipsă. Este de reţinut că inclusiv companionul ei este tot o stea variabilă.
O altă stea fixă, a doua dintre cele mai strălucitoare ale constelaţiei, este Vindemiatrix, întâlnită şi sub numele de Almuredin, a cărei strălucire este de 50 de ori mai mare decât a Soarelui nostru.

Este una dintre cele mai vechi constelaţii şi poate fi văzută vara, spre sud şi spre orizont, tocmai datorită acestei stele fixe, care se numără între primele 20 ca strălucire, uşor de descoperit cu ochiul liber. Spre nord-vest, poate fi găsit cu binoclul un grup frumos de galaxii, cunoscut sub numele de „Roiul Fecioarei” iar telescopul ne oferă, aproape de umărul figurii, o altă stea fixă, Porrima. Este şi ea tot o stea fixă dublă, la fel de remarcabilă, deoarece cele două componente au strălucire şi culoare identică; se află „cel mai aproape” de Terra dintre toate stelele fixe importante ale constelaţiei (32 milioane de ani-lumină); în urma rotaţiei, aceste două componente îşi micşorează periodic distanţa care le separă; de exemplu, în anul 2007, această distanţă unghiulară va atinge valoarea minimă.

Astronomii cunosc că, pe măsură ce ne depărtăm de Calea Lactee, putem sesiza din ce în ce mai multe galaxii pe bolta cerească. Constelaţia Fecioarei se află relativ departe de ea, ceea ce explică, probabil, faptul că, în partea ei vestică, ea conţine mai multe galaxii, printre care cel mai renumit grup, „Roiul Fecioarei”, care are aproximativ 3000 de galaxii, cu un conţinut ridicat de stele! 100 dintre ele pot fi studiate ceva mai în detaliu. Acest roi cu un diametru de 5 milioane ani-lumină se află şi el relativ „aproape” de Terra (42 milioane de ani-lumină). Fiind extrem de dens – practic, nucleul acestei „asociaţii” de galaxii – unii astronomi consideră că el cuprinde atât sistemul Căii Lactee cât şi Nebuloasa Andromeda. Din acest roi de galaxii, una foarte cunoscută este M84, o reală radiosursă, considerată cel mai „greu” corp ceresc, masa ei totală fiind de… 790 de miliarde de ori mai mare decât masa totală a Soarelui nostru.
În sudul constelaţiei Fecioarei se află Nebuloasa Sombrero, o galaxie cu structură spirală a cărei muchie este orientată spre câmpul nostru vizual. A fost denumită aşa deoarece seamănă cu o pălărie mexicană; poate fi considerată şi ea drept un vecin destul de „apropiat” ca distanţă de noi (numai 40 de milioane ani-lumină).

Începând cu cei mai vechi astronomi-astrologi, constelaţia a fost identificată cu cea mai strălucitoare stea fixă, Spica, de la care a provenit, ulterior, şi semnificaţia generală a asterismului: fiind poziţionată chiar pe ecliptică (în umărul stâng al figurii), însă mai degrabă sub ea decât deasupra ei, Spica a fost considerată ca purtătoare a fertilităţii, a productivităţii, a creşterii fizice dar şi a dependenţei de Graţia Divină. În timpurile foarte vechi ea a fost venerată în calitate de Mare Zeiţă a Asiei vestice, Doamnă a Cerului, deopotrivă fecioară şi mamă, la origine de provenienţă lunară iar ulterior de natură venusiană.
Cultul Marii Zeiţe face parte, în general, din categoria miturilor dedicate divinităţilor patronale, precum Demeter „cea neagră” din mitologia agrară greacă. El s-a stabilizat în special acolo unde Natura deosebit de generoasă a permis dezvoltarea agriculturii, fiind legat în special de pământ ca principiu vital prin definiţie. De aceea, Marea Zeiţă a devenit, „în toate ariile mitologice, o divinitate duală, care dă şi care ia. Dăruind viaţa însăşi odată cu toate cele necesare întreţinerii existenţei, ea îşi ia periodic totul înapoi, pentru a preface şi a redărui neîncetat. Între cele două categorii de atribute există un raport de echilibru: chipul e cald şi surâzător, trupul cald şi darnic, sânul rodnic, dar pântecul care înghite şi digeră este conceput ca zonă infernală a marilor taine subterane…” (Victor Kernbach – Miturile esenţiale, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996).

Originile cultului Marii Zeiţe în aceste două ipostaze (deopotrivă fecioară şi mamă precum şi principiul ocultaţiei şi al epifaniei în acelaşi timp) se pierd în negura istoriei civilizaţiilor umane însă, din cele mai vechi timpuri, ea a fost asociată cu constelaţia Fecioarei. Deoarece Soarele trece prin această constelaţie în august-septembrie, Fecioara a devenit constelaţia care anunţă recoltele. În antichitate a generat multe mituri şi poveşti, reprezentată de obicei ca purtând cornul abundenţei şi o rochie cu falduri în mişcare. Vechile hărţi o numesc Astrea, zeiţa Justiţiei, ţinând într-o mână o balanţă iar în alta o sabie. Fiică a lui Zeus şi a zeiţei Themis, Astrea a coborât printre muritori aducând dreptatea şi legile în Vârsta de Aur a omenirii (care s-a desfăşurat sub guvernarea lui Saturn). Această rasă umană nu a cunoscut suferinţa şi războaiele. Ea obţinea totul de la glie, pe care o lucra cu plugul şi cu animalele, şi nici un străin nu aducea nici un fel de bunuri de departe. Oamenii au trăit în pace şi armonie, împărţind în mod egal între ei totul, „egal” însemnând în funcţie de nevoile fiecăruia. Apoi pe Pământ a apărut treptat rasa Vârstei de Argint, inferioară celei de Aur ca nivel de conştiinţă. Astrea i-a vizitat şi pe aceşti oameni, dar mai rar decât pe primii, în special pentru a le atrage atenţia asupra greşelilor şi crimelor pe care începuseră să le facă. Vocea ei a sunat în van şi nimeni nu i-a adresat nici un cuvânt de mulţumire sau de recunoştinţă pentru învăţăturile aduse. După ce şi această rasă a dispărut, a apărut rasa Vârstei de bronz, care a creat arme şi săbii ca oamenii să aibă cu ce lupta unii împotriva altora. Astrea n-a mai venit la aceste fiinţe; ea s-a decis să părăsească Terra pentru a-şi ocupa locul din Cer, unde se află şi astăzi. Cei care au iubit-o cu adevărat au văzut-o plecând şi lor le datorăm imaginea ei cu aripi, revelată cu puţin înainte ca ea să devină constelaţia Fecioarei. Foarte aproape de ea se află stelele din constelaţia Balanţei.
În ceea ce priveşte influenţa stelei fixe Spica, astrologii susţin că ea conferă un talent artistic deosebit în multe domenii ale vieţii, dar în special în muzică. Într-o conjuncţie de cel mult 2º cu Jupiter o găsim în temele natale ale lui Mozart, Bach şi Handel; cu Marte, în temele natale ale lui Mendelssohn şi de Falla; cu Mercur, la naşterea lui Verdi; cu Saturn, la naşterea lui Saint Saens; cu Venus la Borodin şi cu Pluto la Haydn. În tema natală a lui Puccini ea se află pe AS, iar în tema natală a lui Yehudi Menuhin ea se află în Casa a X-a.

Referitor la influenţa astrologică a întregii constelaţii, Ptolemeu spune că „stelele fixe de pe capul figurii şi cele din partea de sus a aripii sudice acţionează precum Mercur şi, uneori, precum Marte; celelalte stele din aceeaşi aripă şi din ghirlandă au natura lui Mercur şi a lui Venus moderat; cele din zona picioarelor sunt asemănătoare ca influenţă tot lui Mercur şi Marte.”
Principalele stele ale constelaţiei sunt Zavijava (27º10’ Fecioară), Zaniah (04º13’ Balanţă), Vindemiatrix (09º56’ Balanţă), Porrima (10º08’ Balanţă), Auva (11º28’ Balanţă), Heze (21º52’ Balanţă), Spica (23º50’ Balanţă), Syrma (03º48’ Scorpion), Khambalia (06º57’ Scorpion).