Ciclurile cosmice marchează viaţa terestră în mod mai mult sau mai puţin vizibil. Unele sunt folosite curent în calendare şi programe de acţiune. Altele sunt minimalizate sau complet neglijate, dar Astrologia le readuce în atenţia omenirii. Şi în viaţa fiecăruia, ciclurile cosmice funcţionează în mod inevitabil, dar cu aspecte particulare pentru fiecare individ, iar cunoaşterea lor ne permite să trăim în armonie cu ele.
Marte este planeta acţiunii şi a energiei, a dorinţei şi a gestului concret pentru împlinirea ei. Vibraţia sa pune lucrurile în mişcare, aduce în manifestare dorinţele care au condiţii de împlinire imediată dacă facem ceva concret în sensul lor, şi mai ales prin acţiuni energice, care necesită un efort mare de durată scurtă, o izbucnire de energie sau o flacără care poate arde ori poate căli, după caz.
Ciclul lui Marte durează în medie 2 ani şi 4 luni, fiind cel mai mic ciclu al unei planete din afara orbitei terestre. Această durată relativ scurtă face ca şi dinamica indusă de Marte să fie mare. Impulsurile lansate de el nu au viaţă lungă şi trebuie consumate repede, înainte ca energia lor să se disipe.
Un aspect interesant al ciclului lui Marte l-am prezentat în articolul despre conjuncţia Soare-Marte, din Astrele nr.6. „Conjuncţiile Soarelui cu Marte au loc cu regularitate la circa 2 ani şi o lună, datorită combinării ciclurilor zodiacale ale celor două planete. În acest interval, Soarele parcurge de două ori zodiacul, în timp ce Marte abia îl parcurge o dată. În general, daca într-un an avem o opoziţie Soare-Marte, în anul următor va avea loc o conjuncţie Soare-Marte.” Din acest punct de vedere, se poate spune că efectele unui aspect important al lui Marte în viaţa individuală se întind pe circa 2 ani.
Pe de altă parte, ciclul marţian reprezintă în medie a 12-a parte din ciclul lui Saturn, adică în intervalul cât Saturn face un tur complet al zodiacului, prin cele 12 semne, Marte face 12 tururi complete, iar cât timp Saturn se află într-un semn zodiacal, Marte face un tur complet al celor 12 semne zodiacale. Oricum, acestea sunt consideraţii pe valorile medii, iar în mişcarea reală apar abateri alternative, în plus sau în minus, de la aceste valori, din cauza mişcărilor retrograde ale celor două planete.
Dar acest raport destul de rotund ne permite să asociem virtual fiecare tur zodiacal al lui Marte cu un semn zodiacal, cel în care se află Saturn. Astfel, pentru o analiză mai detaliată a ciclului lui Marte, compararea poziţiilor lui cu poziţia lui Saturn poate oferi o cheie importantă. În timp ce Saturn reprezintă frâna, Marte este acceleraţia. Saturn este inhibiţia, reţinerea de la acţiune, în timp ce Marte este acţiunea însăşi. Pe acest fond, momentele când Marte şi Saturn în tranzit sunt în aspecte constructive oferă cele mai bune condiţii pentru acţiuni de succes care deschid căi noi, pe fundaţii deja existente, în vreme ce momentele când Marte şi Saturn sunt în aspecte tensionate pot oferi energie pentru acţiuni distructive, care se opun sau trebuie să schimbe ceva existent, cu tensiuni implicite.