Această perioadă aș defini-o ca una de rafinare intensă, de acceptare a dezechilibrelor care ne vor permite să îndreptăm lucrurile, să le înfrumusețăm. În Japonia există un meșteșug străvechi, kintsugi: cioburile sau fisurile unui vas de ceramică sunt lipite cu aur. Obiectele refăcute astfel, de o frumusețe extraordinară, celebrează grația fragilității și imperfecțiunea. În acest fel, se scoate în evidență frumusețea cicatricilor, a loviturilor, a eșecurilor, pentru că viața devine mai prețioasă când îi recunoaștem fragilitatea dar și imperfecțiunile. Nu trebuie să restaurăm nimic, nici să reparăm, ci să adunăm bucățile căzute, pentru a redeveni întregi. În acest fel vom obține ceva extraordinar de frumos și valoros pentru că dificultățile pe care le-am înfruntat ne-au modelat și ne-au transformat în ceea ce suntem. Nimic nu este distrus definitiv, oricât de dureroasă ar părea o anumită experiență. Rumi spunea: O rană este locul prin care lumina pătrunde în lăuntrul tău.
Dacă revenim la perioada aceasta, ea este practic împărțită în două etape, 26 noiembrie – 6 decembrie (când are loc conjuncția inferioară) și 6 – 15 decembrie 2024.
În primul interval încheiem ciclul început pe 19 august 2024, iar din 6 decembrie deschidem un ciclu nou care va dura până în 24 martie 2025.
Prima perioadă ne aduce posibilitatea de a vedea dincolo de aparențe, de a ne sincroniza acțiunile cu gândirea și simțirea, de a avea clar imaginea a ceea ce ne împiedică să fim noi înșine. Avem practic un interval de timp în care putem lucra la aceste piedici pe care ni le punem, la autosabotare.
Practic avem de făcut analize personale, se fac up-daturi la informații, se organizează ideile în fișiere, și se generează dacă este nevoie subrutine noi (subrutinele sunt secvențe de instrucțiuni care acceptă date de intrare și returnează răspunsuri. În limbajele de nivel înalt subrutinele sunt reprezentate de funcții și proceduri. Subrutinele ne permit să realizăm programe modulare, mai compacte și mai ușor de structurat și controlat. Întreținerea și modificarea programelor devine mult mai simplă).
Am făcut un fel de explicație metaforică pentru a înțelege importanța pe care o are perioada de mișcare aparent retrogradă a lui Mercur în viața fiecăruia dintre noi. De asemenea acum este o perioadă bună pentru a scrie, este mult mai simplu să ne eliberăm de informații, indiferent daca asta presupune curățenie sau conștientizare. Este important să facem conspecte, să reflectăm pe marginea evenimentelor din viața personală, să tragem concluzii personale, ca și cum am însuși prin repetare și concentrare.
Practic toate acele activități mercuriene trebuie făcute doar tu cu tine. Intrând în acest mod de lucru suntem constructivi și reușim să ne pregătim pentru activitățile practice de după ieșirea din mișcarea aparent retrogradă.
Mă gândeam să exprim niște idei cu care se poate opera în perioada de mișcare aparent retrogradă a lui Mercur.