Junona este unul dintre asteroizii principali utilizaţi în astrologie. Prin numele care i s-a dat, el devine important şi cred că trebuie analizat mai ales împreună cu Jupiter, asta din motive mitologice, în primul rând iar apoi, din motive astrologice.
Dacă ne gândim la mitologie Junona este soţia lui Jupiter, protectoarea căsătoriilor, a relaţiilor asumate, pe scurt a cuplului. Se mai spune că ea protejează naşterile, aici însă personal am un dubiu pe care încă nu l-am clarificat.
Astrologic vorbind, Junona reprezintă pe un prim nivel, relaţiile durabile, sufletele surori, asocierile, contactele, dorinţa de unificare, de uniune spirituală.
Pe al doilea nivel, Junona reprezintă lupta pentru un ideal, ne vorbeşte şi îndeamnă pentru a nu ne mulţumi cu resturi şi de a nu trăi la voia întâmplării, ajutându-ne să ne stabilim un set de regului după care să ne ghidăm viaţa.
Pe al treilea nivel, prezintă teoria corespondenţelor, care postulează o interdependenţă universală şi ne aduce în relaţie cu ghizii noştrii spirituali.
De multe ori se asociează banii cu Junona, este posibil doar că din perspectiva parteneriatelor, ea vorbeşte despre forţa de a obţine rezultate materiale prin asociere, căsătorie, parteneriate legale, adică contractate. De fapt simbolul este valabil cu condiţia de a înţelege responsabilitatea în relaţie. Dacă fiecare ştie exact ceea ce poate şi nu poate să facă şi recunoaşte acest fapt cu sinceritate în faţa partenerului, indiferent care este el, atunci rolurile sunt împărţite şi asumate, iar lucrurile funcţionează correct şi fără frustrări. Din acest punct de vedere Junona poate fi un consilier marital sau partenerial, pentru că ea face pe fiecare să conştientizeze ceea ce este capabil să construiască într-o relaţie.
În 16 iulie revine la mişcarea directă pe Junona, care practic se află în semnul Scorpionului, de altfel ca şi casa a VII a, tocmai prin prisma parteneriatelor de care vorbeam mai sus. De aceea se poate spune că se deblochează negocierile, că se reiau alianţele, se refac anumite structuri afectate de anul trecut până acum. Foarte interesantă mişcarea ei din 25 octombrie 2011, de când a intrat în acest semn, unde practic îşi pune în aplicare cel mai bine posesivitatea care este o faţetă evidentă şi clară, dependenţa emoţională, de ceva sau cineva, capacitatea de a combina într-un fel subtil dar şi obscur evenimentele, cu orice preţ, pentru a nu pierde – aici este de ajuns să privim doar la sfera politică pentru a înţelege mai bine cum a acţionat – adică în spatele oricărei acţiuni evidente se ascunde o încrengătură de intrigi şi răzbunări demne de întâmplările relatate despre ea în legendele Olimpului. Odată intrată în acest semn a făcut opoziţie cu Jupiter, partenerul ei în Legendele Olimpului, care practic a fost activă de la începutul lunii noiembrie 2011, până când Jupiter a părăsit semnul Taurului, în 11 iunie 2012, ea ducând la o luptă de interese atât de complexă şi subtilă, încât, poate puţin dintre noi o înţeleg şi conştientizează. În acest interval mulţi dintre noi şi-au pierdut partenerii, au avut relaţii conflictuale care de multe ori au degenerat în adevărate războaie, în care miza era părerea mea sau nimic altceva. Acest aspect se va reface doar că Jupiter se va afla în semnul Gemenilor iar Junona în semnul Săgetătorului, tot la începutul lunii noiembrie a acestui an, doar că Jupiter va fi slăbit, în exil şi retrograd, ceea ce va duce evident la o schimbare a valorilor, vorbind mai multe despre cunoaşterea care înseamnă putere, înţelegere şi înţelepciune care ne poate scoate din toate dificultăţile, despre aroganţa care va fi aspru sancţionată, despre schimbări atât de spectaculoase, dar şi periculoase.
Revenind la mişcarea Junonei, aceasta a sta în semnul Scorpionului a stat până în 29 ianuarie 2012, când a trecut pentru o scurtă perioadă de timp în semnul Săgetătorului, perioadă în care practic s-a observat o creştere economică, o redresare la nivel material, înceată, dar destul de sigură şi fermă. Din 25 martie, Junona întră în mişcarea aparent retrogradă, până în 16 iulie, iar în 15 mai revine în semnul Scorpionului, aducând în actualitatea politică şi economică probleme şi confruntări, a căror rădăcină se găseşte în evenimentele petrecute la început de noiembrie 2011.
O scurtă retrospectivă legată de evenimentele din viaţa fiecăruia dintre noi, este foarte folositoare astăzi, pentru că acum avem posibilitatea de a repara, de a transforma ura, răutatea, invidia, dependenţa emoţională în ceva extrem de frumos în acest fel deblocând multe dintre acţiunile şi activităţile noastre.
O să dau doar scurte repere la care ar trebui să ne gândim:
– la intrarea în semnul Scorpionului eram avertizaţi că dacă nu ne exercităm capacitatea de înţelegere va trebui să traversăm momente dificile, pentru că este o mare deosebire între a cunoaşte şi a înţelege, iar cei care au căzut în capcana sentimentului că ştiu şi cunosc totul au avut de suferit dacă nu a şi înţeles cu adevărat ceea ce trebuia. La momentul ingresului Soarele şi Junona erau în conjuncţie, ceea ce ne avertiza ca aveam de făcut transformări importante legate de personalitatea noastră şi anume să lucrăm asupra egolului, orgolilului şi dorinţei de răzbunare, asupra modului de a înţelege şi vedea cu ochii spirituali toate problemele. Inconjuncţia cu Uranus ne avertiza că vor avea loc răsturnări spectaculoase ale puterii, determinate de lipsa de înţelegere, de orgoliul că totul se află sub control, scăpând din vedere detalii importante, pe care acum ar trebui să le analizăm.
– al doilea pas l-a reprezentat, opoziţia cu Jupiter care a adus în primele zile ale lunii noiembrie avertismente evidente asupra ceea ce greşim, este de rememorat acea perioadă.
– al treilea pas, îl reprezintă momentul în care Junona s-a aflat la gradul 21.21 Scorpion, grad la care în 16 iulie 2012 revine la mişcarea directă, acest moment a avut loc la data de 28 decembrie 2011, şi acea perioadă de o zi înainte şi una după ar trebui revăzută ca întâmplări şi situaţii concrete, oricum, mesajul evident era că ar fi trebuit să avem curajul să întâmpinăm crizele precipitate de ambiţia socială, atunci practic s-a declanşat furtuna, atunci s-a declanşat ceea ce în aceste zile atacă statutul social al fiecăruia; la nivel politic şi personal lecţia ar fi fost de a înţelege că nimic nu eşuează mai uşor decât succesul. Atunci s-a demarat o tranziţie, către un nou nivel, iar saltul către acest nivel are loc în aceste zile şi perioadă, a unui iulie fierbinte atât la propriu cât şi la figurat. Aş vrea să fac o paranteză referitoare la aderarea noastră la UE, semnarea tratatului de către preşedintele Băsescu în 25 aprilie 2005, a fost făcută pe o opoziţie Junona Jupiter, doar că pe axa Berbec – Balanţă, acum trecând prin momente destul de asemănătoare, adică revenind suspiciunile UE referitoare la ţara noastră, care se pot amplifica din ce în ce mai mult în octombrie şi noiembrie 2012 – asta a fost doar o scurtă paranteză.
– al patrulea pas trebuie privit şi analizate condiţiile şi evenimentele din 15 mai, ele trăgeau semnale de alarmă evidente pentru fiecare dintre noi că avem de reparat anumite erori de gândire şi comportament, revenind în prezent discuţii din luna ianuarie 2012, care dacă nu au fost corect înţelese şi rezolvate duc la tensiunile din aceste zile, şi măcar, acum, în ceasul al 12 lea, le putem atenua şi rezolva.
Cum spuneam pe 16 iulie 2012, Junona revine la mişcarea directă, la ora 13.58, ea ne indică să renunţăm la agresivitate, care v-a avea consecinţe grave, pentru fiecare dintre noi, dacă nu o depăşim, este momentul cel mai potrivit să facem pace cu noi înşine şi cu ceea ce este în exteriorul nostru, eliberarea instinctelor fiind sănătoasă, dacă nu afectează grav pe cei din jur. De aceea sentimentul de responsabilitate, este absolut necesar, tocmai pentru a nu declanşa situaţii dure, care se vor materializa la sfârşitul lunii octombrie şi început de noiembrie. Atunci abia se va închide tot acest ciclu de transformări, care pot avea consecinţe destul de grave, dacă nu avem responsabilitatea de a vedea corect ceea ce se întâmplă şi de a repara greşelile făcute în tot acest interval. Doar că atunci nu vom mai avea puterea de a decide ci se va decide din exteriorul nostru, de către altcineva ceea ce vom fi obligaţi să facem, de multe ori cu preţul unor pierderi extraordinar de mari – cu siguranţă avem abilitatea şi inventivitatea de a repara cu îndemânare stricăciunile. Ceea ce trebuie să ne dezvoltăm acum este responsabilitatea, asumându-ne obligaţii care poate par de multe ori să ne depăşească puterile.
Poate fi elocvent ce se întâmplă acum din următoarele rânduri:
Am învăţat că indiferent ce se întâmplă, indiferent de cât de rea pare viaţa azi, viaţa merge înainte şi mâine va fi mai bine.
– Am învăţat că poţi caracteriza o persoană după felul cum se comportă în trei situaţii: într-o zi ploioasă, când îşi pierde bagajul şi când pune instalaţia electrică în bradul de Crăciun.
– Am învăţat că indiferent de relaţia pe care o ai cu părinţii tai, tot o să-ţi fie dor de ei când vor pleca din viaţa ta.
– Am învăţat că a-ţi face un trai nu este sinonim cu a face o viaţă.
– Am învăţat că viaţa îţi dă uneori o a doua şansă.
– Am învăţat că nu trebuie să mergi prin viaţă cu mâinile gata numai să primească. Este nevoie să mai arunci şi înapoi din ce primeşti.
– Am învăţat că de câte ori hotărăşti să faci ceva cu inima deschisă, sigur ai luat o hotărâre bună.
– Am învăţat că atunci când am dureri nu trebuie să fiu eu una.
– Am învăţat că în fiecare zi trebuie să atingi pe cineva. Oamenii iubesc o îmbrăţişare caldă sau o atingere prietenească pe spate.
– Am învăţat că oamenii uită ce ai zis sau ce ai făcut, dar nu uită niciodată cum i-ai făcut să se simtă.
– Am învăţat că am încă multe de învăţat.