Saturn evidenţiază trei intervale de-a lungul anului 2013:
– îl începe de la gradul 9.34 Scorpion, în mişcare directă şi în conjuncţie cu MC, ceea ce evidenţiază faptul că ne ajută să ne descoperim vocaţia şi ne stabilizează situaţia, ne consolidează imaginea socială, cu condiţia să ne reprezinte interesele spirituale. În acest interval de timp trebuie să fim atenţi la absolut toate mesajele pe care le primim, la toate informaţiile şi propunerile care ne apar, tratându-le cu maximă seriozitate. În plus nimic nu este întâmplător, iar tot ceea ce acum refuzăm să vedem, va apare în viaţa noastră cu o forţă extraordinară din 18 februarie, doar că atunci va fi la capitolul impuse.
– în 18 februarie retrogradează de la gradul 11.32 Scorpion, până în 8 iulie, la gradul 4.49 Scorpion, practic în acest interval primind cele mai importante lecţii de viaţă, de natură a ne transforma profund, de a ne şlefui, de a ne perfecţiona. Tot ce nu am înţeles vom înţelege, nimic nu va fi în plus, de prisos sau fără rost. Este o perioadă destul de apăsătoare, restrictivă şi austeră, aş putea spune.
– din 8 iulie până în 31 decembrie, Saturn, ajunge la gradul 20.17 Scorpion; acest interval ar trebui împărţit în două, căci, din 13 noiembrie, practic părăseşte intervalul numit de astrologi, Via combusta, interval în care fiecare dintre noi este greu încercat, sau mai bine spus, este provocat de a înţelege situaţii, conjuncturi şi evenimente pe care le consideră indezirabile. Saturn se află pe Via combusta de mai multă vreme, a fost de la 15 grade din semnul Balanţei, din toamna lui 2011, doar că în semnul Balanţei s-a aflat în exaltare; iar efectele sale fiind resimţite mult mai intens la nivel subtil, dar mai dificil la nivel concret. Odată cu intrarea lui Saturn în semnul Scorpionului, se poate spune că manifestările sunt mult mai concrete, mai directe, în sensul că nu numai că le simţim dar le şi trăim. Odată ce Saturn părăseşte Via combusta, ne vom relaxa, vom reuşi să asimilăm schimbările impuse, adică să le înţelegem sensul sau acolo unde nu au fost necesare dar noi nu am reacţionat la impunerile din exterior, să acţionăm acum. Este ca atunci când după o criză de astm te bucuri de acelaşi aer, cu toată fiinţa ta, de acelaşi aer, doar că scapi de panica, de frica, de teama că nu poţi supravieţui.
Saturn va mai retrograda şi în anul 2014, în 1 martie dar nu va mai intra în Via combusta, aşa că din acest motiv, trebuie notat şi ţinut cont de absolut orice trăim, primim, sau ni se întâmplă până în 13 noiembrie 2013.
Evident că cei care vor resimţi din plin toate aceste evenimente sunt nativii din semnul Scorpionului, cărora le va fi testată credinţa, înţelepciunea şi forţa interioară; mai ales nativii născuţi până în 10 noiembrie. Se poate spune că această perioadă au mai trăit-o, o parte dintre ei, şi cu 28 de ani în urmă, mai exact în anii 1984, iar pentru cei care s-au născut în acea perioadă, va urma un an de neuitat, ceea ce de fapt a şi început pentru unii. Vor aborda cu înţelepciune orice situaţie nouă. Vor fi mai atenţi la problemele importante, dându-le deoparte pe cele mai puţin semnificative. Vor acorda mai puţină importanţă formei şi mai multă substanţei. Vor fi capabili să aibă relaţii mai bune, deoarece vor folosi mai mult creierul decât instinctul.
Sfatul pentru nativii Scorpioni, este să se bucure pentru maturitatea pe care le-o aduce, chiar dacă pe moment preţul plătit pare prea mare.
Berbecii, au nevoie de multă atenţie la ofertele care li se fac. Va exista o mai bună circulaţie a banilor, dar fluxul va fi continuu, spre sau dinspre ei. In timpul acestui tranzit pot intra în posesia unei moşteniri pe care o doreau, din partea părinţilor sau din partea partenerului. Atenţie la respectarea legilor şi la taxe. În cazul împrumuturilor, ele sunt bine venite doar că necesită o perioadă de austeritate.
Taurii, se confruntă cu multe tensiuni în relaţii, pot apare în prezent conjuncturi sau situaţii, evenimente sau amănunte care s-au derulat şi în 1997, doar că atunci nu se putea prevede importanţa lor. De fapt ceea ce s-a realizat atunci îşi arată roadele acum. Anul 2013 poate să pară un an de luptă continuă, dar stabilizarea nu se va lăsa aşteptată. Parteneriatele încheiate acum sunt pe termen lung, stabile, solide. Relaţia sentimentală se consolidează, dar înainte poate trece printr-o criză acută.
Gemenii, au în sine au un an greu, cu multă muncă, cu multe restricţii şi eforturi, doar că şi rezultatele sunt pe măsură, chiar dacă nu sunt atât de vizibile acum; este ca şi cum se începe construcţia unei case şi în acest interval se pune temelia, care contează cel mai mult pentru rezistenţa şi soliditatea casei. Atenţie la sănătate, se pot acutiza afecţiuni mai vechi.
Racii, este un an în care întreaga atenţie va fi orientată spre casă şi familie; se pot face investiţii imobiliare sau funciare pe termen lung, sau se pot investi bani în renovări şi amenajări importante. Este o perioadă în care se pot cheltui sume importante pentru stabilirea situaţiilor clare, mai ales în familie. Eforturile depuse sunt mari, dar vor aduce un confort sporit sau o eliberare de suferinţe puternic înrădăcinate.
Leii, în timpul liber vor acorda mai multă atenţie obiectelor şi activităţilor considerate de obicei serioase şi cinstite. Copii, în cazul când există aduc reuşite importante şi satisfacţii majore. Se pot încheia tranzacţii importante, care par să depăşească posibilităţile, copleşitoare, dar cu înţelepciune, se pot folosi oportunităţile pentru că reprezintă investiţii sigure şi pe termen lung.
Fecioarele, au o perioadă în care există tendinţa de a analiza şi reconsidera viaţa în întregime. Comunicarea cu mediul devine mai consistentă şi mai puţin superficială. Vor face eforturi să stabilească contacte şi să comunice mai bine. Atenţie la achiziţiile auto şi în călătorii, acestea pot solicita foarte mult.
Balanţele, vor începe să fie mai precaute cu banii lor, o maturitate şi responsabilitate reînnoite le vor face să înţeleagă cu adevărat valoarea bunurilor. In ceea ce priveşte viitorul financiar, vor face planuri pe termen lung şi vor lua decizii care vor reflecta înţelegerea clară a situaţiei curente. Acest tranzit favorizează construcţiile minuţioase şi investiţiile care implică îngheţarea capitalului pentru o perioadă lungă. Cu siguranţă veţi evita orice speculaţie riscantă.
Săgetătorii, vor începe să aprecieze toate experienţele negative din anii anteriori. Nu vor mai fi atrase de luminile oraşului; vor prefera viaţa spirituală şi vor pune preţ pe adevăratele valori. Este un an de reuşite dar numai dacă au fost depuse eforturi şi muncă serioasă. Este un moment foarte bun pentru orice fel de cercetare.
Capricornii, vor acţiona la nivel mare, creând baza pentru realizări de durată. Nu vor considera viitorul limitat la ziua de mâine şi la poimâine, ci vor face planuri pentru anii următori. Pentru aceasta vor fi ajutate de persoane importante. Oameni cunoscuţi îşi vor arăta simpatia cu discreţie, fără emfază, cu acţiuni solide şi concrete. Este posibil să apară o pierdere a unor persoane dragi sau despărţiri.
Vărsătorii, aspiră către un ţel profesional important. Instinctiv, în timpul acestui tranzit mulţi oameni iau parte la concursuri sau examinări competitive, sperând la o situaţie profesională mai bună. Dar doar eforturile nu vor avea doar scopul de a obţine o condiţie profesională mai bună, se va dori orice fel de creştere şi emancipare. Emanciparea trebuie înţeleasă în sensul cel mai general; ar fi o greşeală dacă s-ar gândi că înseamnă doar bani. Banii sunt o unealtă pentru emancipare, pentru creştere şi ca să fiu mai precisă, este doar una din posibilele unelte pentru asta. Adesea oamenii doresc o carieră mai bună şi nu caută decât rezultate profesionale, în timp ce emanciparea reală poate fi de genul de a-ţi învinge frica de întuneric sau de apă; sau de a scăpa de un individ ostil; sau de a-ţi reveni după o boală şi aşa mai departe. Acest tranzit stabilizează de asemeni poziţia profesională şi socială (pentru mulţi asta înseamnă căsătorie). Viaţa joacă cu noi un joc de şah şi uneori suntem făcuţi mat. De multe ori în viaţă trebuie s-o luăm de la început, dar Saturn ne dă o mână de ajutor în acest caz, făcându-ne capabili de eforturi încete, prelungite, cu răbdare şi smerenie.
Peştii, au perioadă de dezvoltare personală, pot studia, cerceta, cunoaşte noi subiecte sau se pot implica în proiecte importante. Călătoriile sunt suportate cu dificultate, lipsindu-le acut prezenţa familiei şi a anturajului. În general este important să iasă din monotonia cotidiană şi să evite retragerea şi fuga din faţa provocărilor; ele au loc oricum, doar că singuri le veţi suporta mai greu.
Pe scurt, orice demers spiritual ne îndeamnă mai întâi la purificare şi la dezvăluire, ne invită să postim cu inima şi să ajunăm cu sufletul. Chiar dacă impune renunţarea la iluzii, el nu ne scuteşte de o muncă de arheologie personală, adică de o meditaţie asupra trecutului nostru, asupra fidelităţilor, repetiţiilor şi moştenirilor noastre. Şi nu ne fereşte de o clarificare a convingerilor noastre, de o explorare a capcanelor şi neînţelegerilor care ne leagă de mâini şi de picioare sau ne pun beţe în roate în relaţiile cu celălalt sau cu noi înşine. Are la bază o perioadă de ucenicie, pentru a ne da repere solide şi puncte de ancorare ferme, pentru a ne ajuta să ne situăm în labirintul numeroaselor solicitări ale vieţii contemporane.
Ce lung si presărat cu capcane este drumul către găsirea unui sens pentru manifestările banale si imprevizibile ale vieţii, pentru a depăşi aparenţele, pentru a ajunge la un acord, înainte de a deveni noi înşine izvoare, va trebui să navigam pe bâjbâite sau să fim îndrumaţi pentru a ne găsi calea.
Calea se prezintă când ca un spaţiu imens între credinţe si certitudini, când ca un drum îngust pe care se confruntă intuiţii, observaţii si experienţe, înainte de a ne trezi, avem de parcurs o întreagă „itinerare” (căutarea unui itinerar)care tine de la căutarea adevărului, cu riscul unei adaptări, până la necesitatea unei dezgoliri. Trebuie să creăm un spaţiu larg în noi înşine pentru a ne naşte întru acceptare.