Conjuncţia Uranus Marte este un aspect care se formează la aproximativ 2 ani de zile, următoarea urmând să aibă loc, tot pe semnul Berbecului la sfârşit de februarie 2017.
Întâlnirea dintre cele două planete închide un ciclu început 23 martie 2013 şi deschide un altul până în februarie 2017. De aceea acest aspect ar trebui să ne determine să privim la perioada din trecut pentru a face bilanţul şi a schimba atitudinea şi acţiunile conform cu experienţele trăite. Avem posibilitatea de a înţelege, vitalitatea de a acţiona şi ambiţia de a reuşi. Marile noastre vise trebuie urmărite şi studiate. Este bine să nu ne lăsăm copleşiţi de măreţia proiectelor în care suntem implicaţi şi să ne adaptăm, să evaluăm instinctiv oportunităţile şi obiectivele noastre.
De fapt această perioadă ne obligă să rezolvăm toate problemele, pentru a putea evolua, pentru a ne urma calea. Pentru aceasta vom avea intuiţie şi prezenţă de spirit în situaţiile limită. Este absolut necesar să analizăm cu mare atenţie toate evenimentele pe care le-am trăit, să nu trecem cu vederea coincidenţele, atent studiate ne vor aduce cunoaşterea de sine şi răspunsuri la ce trebuie să renunţăm.
Este posibil să revină situaţii din trecut, sau amintiri care ne vor determina să facem alegerea potrivită. Cumva se poate spune că este momentul în care fiecare dintre noi culege ceea ce a semănat. Pe de altă parte se generează un moment în care fiecare poate să-şi găsească partenerii potriviţi pentru a genera cele mai potrivite, inovatoare, profitabile şi eficiente acţiuni.
Conjuncţia are loc în puterea semnului fiind exact pe gradul 15 Berbec, iar cele două planete sunt paralele, de aceea forţa rezultată dintre cele două este extrem de mare, greu de controlat, cumva ea fiind amplificată şi de conştiinţa şi forţa de a gândi în idealul său, al fiecare persoane.
În plus aspectul se află în cuadratură crescătoare cu Pluton, ceea ce amplifică mult forţa de implementare şi intensitatea de acţiune. Latura negativă a acestui aspect, care poate fi extrem de constructiv, constă în aceea că poate genera jocuri de putere extreme, irumperi de energie necontrolate, eliberări de forţe greu de stăvilit.
Ascendentul momentului se află în semnul Fecioarei în opoziţie cu Soarele şi Chiron, care ne sugerează organizarea, ordinea, disciplina şi dedicarea pentru a reuşi să ţinem sub control o asemenea cantitate de energie. În plus valoarea unei gândirii concrete şi profunde poate conduce şi ghida totul pentru a ne împlini destinul dar şi pentru a depăşi starea de bulversare interioară, pentru a ne limpezii ideile şi pentru a ieşi de sub influenţa evenimentelor din jur.
Pe scurt acest aspect poate genera o previziune eficientă sau poate genera o stare de haos şi anarhie, totul depinde de gândirea şi acţiunea fiecărei persoane în parte, ca parte a Întregului.
Vulnerabilitatea este accentuată , ne simţim depăşiţi de emoţii şi invadaţi de incertitudini. Relaţiile cu familia sunt în general reci, distante şi nu există înţelegere. Totul este să ne controlăm impulsivitatea, care va naşte şi mai multe confuzii. De aceea astăzi este bine să nu controlăm, este important să ne abandonăm, să trăim clipa şi să ne bucurăm de ceea ce ne aduce această zi.
Poate că acum mai mult ca oricând este important să nu ne pierdem vremea dorind să ne aflăm în altă parte sau să facem altceva. Probabil că mai ales acum trebuie să înţelegem că ne aflăm acolo unde ne aflăm, făcând ceea ce facem dintr-un anumit motiv. Nimic nu este la întâmplare, trebuie să învăţăm anumite lecţii şi numai situaţia în care ne aflăm ne ajută să evoluăm rapid, astfel încât să ne putem deplasa în sus, pe calea spirituală.
Toate lucrurile par că au scăpat de sub control, şi într-un anumit fel aşa şi este, dar nimic nu va mai fi cum a fost, de aceea cea mai proastă soluţie este să încercăm să readucem lucrurile pe făgaşul cunoscut. Acum este important să lăsăm să se întâmple, să lăsăm schimbarea să-şi facă loc în viaţa noastră, în primul rând acceptând ceea ce este de acceptat şi de trăit.
Când sunt nori, pentru că soarele nu mai ajunge la noi, trebuie să luăm măsuri pentru a ne încălzi sau a ne lumina. Dar să presupunem că suntem deasupra norilor, soarele este acolo şi nu mai avem de ce să ne îngrijorăm. Deasupra norilor, condiţiile sunt diferite: suntem într-o regiune unde alte forţe intră în acţiune. Evident, este simbolic, acestea semnifică că, atât timp cât suntem prea jos în materie, există tot timpul condiţii de îndeplinit, reguli de respectat. Dar dacă ne putem înălţa mai sus, în domeniul spiritului, aceste reguli dispar.