Această conjuncție ne aduce în atenție emoțiile, trăirile și stările psihice acumulate de la conjuncția inferioară (2 mai), acestea au generat frustrări și probabil că ne simțim copleșiți, obosiți și de multe ori ne pierdem încrederea sau nu vedem logica pentru care anumite lucruri se întâmplă. Această conjuncție are loc după conjuncția Venus Lilith din semnul Leului (28 iunie), care a amplificat suplimentar sentimentele noastre de teamă, de frică; această combinație ne determină să facem de numeroase ori gesturi greu explicabile, să ne reacționăm impulsiv deoarece este dificil să ne stăpânim. De fapt acum este momentul în care ajung la împlinire gândurile, ideile, planurile noastre raționale, este momentul când ne confruntăm cu ceea ce am semănat; am semănat gânduri și idei bune, acestea vor rodi prin evenimente care ne vor determina să căutăm mai departe idei și soluții la problemele actuale. Dacă am semănat idei și gânduri negre, ascunse, acestea se vor manifesta sub diverse forme. A fost o perioadă grea, în care au fost necesare eforturi, de cele mai multe ori suprasolicitante, acum însă, toate aceste eforturi și dificultăți par să-și își arate roadele. Am observat că Jupiter se află acum la gradul conjuncției inferioare din 2 mai, iar că această conjuncție superioară se formează în grad jupiterian, în plus Luna (guvernatoarea semnului Racului dar și a Ascendentului momentului) este în semnul Săgetătorului guvernat de Jupiter în grad jupiterian, pare un joc interesant, căci prezența această în subtil a lui Jupiter ne indică să fim atenți la mesajele pe care le primim din exterior, să fim selectivi, să facem ordine în relații căci așa emoțiile negative și frustrările vor dispărea. Apoi avem posibilitatea de a ne dezvolta și extinde ideile constructive, de a înțelege mesajele din evenimentele anterioare, de a ne putea orienta corect spre direcția justă.
A fost o perioadă cu foarte multe frământări și incertitudini, o perioadă în care am trăit evenimente pentru a înțelege unde sunt punctele noastre vulnerabile. Zâmbetele sociale și de complezență s-au transformat în țipete și atitudini neașteptate, oamenii cărora le-ai întins necondiționat mâna pentru a-i ajuta s-au transformat în judecători, nimic a părut că numai funcționează conform cu ceea ce numim bun simț. Această combinație Jupiter, Lună, conjuncția Soare Mercur formează pe cerul astral o configurație de yod, în al cărui vârf se află Luna. Eu zic că în profunzimea lucrurilor se formează noi elemente, se formează ceva nou, important, asta generează o schimbare, care presupune multe eforturi și provocări, până când vom înțelege cu adevărat în ce constă ea. Ceea ce este cu adevărat valoros acum este să ne stabilim niște principii clare și simple de urmat în viață pe care să le urmăm cu consecvență. Acestea ne vor conduce la posibilitatea realizării multiplelor obiective pe care ni le-am propus să le atingem. Avem de făcut o analiză și o sinteză, pentru a elimina tot ceea ce este nociv sau nepotrivit cu obiectivele și principiile stabilite. În acest fel ne vom simplifica și ne vom putea concentra atenția doar pe ceea ce este cu adevărat esențial.