Această conjuncție este prima din cele patru conjuncțiie dintre Mercur și Venus din acest an, de aceea aș putea spune că indică direcția spre care ar trebui să conștientizăm utilizarea calităților personale. Celelalte aspecte vor avea loc în 26 aprilie, 29 mai și 29 decembrie 2021 – ultima având-o pe Venus în mișcare aparent retrogradă. Practic avem trei intervale diferite de acțiune, dar și trei semnificații diferite căci avem un ciclu legat de Mercur și are loc întâlnirea de acum cu Mercur în mișcare aparent retrogradă, apoi două întâlniri succesive cu ambele planete directe, și ultima întâlnire cu Venus în mișcare aparent retrogradă, când se va încheia ciclul început acum aproximativ doi ani.
De aceea este important să vedem semnificația acestor aspecte pe parcursul anului dintre toate cea de astăzi având o conotație aparte. Ambele planete sunt încărcate cu energii preluate de la conjuncțiile cu Jupiter și Saturn, deci sunt cumva înțelepte și pot să ne indice cu maturitate exact ceea ce avem de făcut. Cred că prima indicație pe care ne-o dă acest aspect este de a ne concentra și de a ne exprima cu fermitate gândurile și creativitatea. Ar trebui să facem o analiză profundă a ultimelor evenimente din viața noastră, să le analizăm și să înțelegem ce anume ne indică. Cu siguranță este vorba de numeroase amănunte, sau de senzații repetate, sau de semnale fizice pe care le primim de la corpul nostru. Cred că acestea ne sugerează cum să ne folosim practic ceea ce avem în dotare, cum să materializăm, să muncim, să câștigăm și să adunăm resursele necesare (în toată complexitatea semnificației). Cu o condiție să o facem cât mai relaxați, încrezători fără a ne pierde sau vinde libertatea. Mai ar fi o condiție de a muncii constant, perseverent, depășind obstacolele cu ingeniozitate, ocolindu-le prin anticipare sau pur și simplu doborându-le. Toate acestea le vom putea face extrem de ușor dacă vom fi concentranți și extrem de atenți la fiecare pas din viața noastră.
La următoarele aspecte vom avea de ales ce direcție este cea mai eficientă și apoi de înțeles ce idei noi avem de introdus, ca la ultima conjuncție cea din decembrie vom vedea rezultatele acțiunilor noastre. De-a lungul vieţii, părăsim şi suntem părăsiţi. Trebuie să renunţăm la o bună parte din ce iubim. Pierderea pare a fi preţul pentru a creşte în viaţă. Şi totodată este sursă pentru cele mai multe dintre progresele noastre. Gândind aşa observăm mai uşor oportunităţile care ne apar.
Lecţia acestei zile şi perioade este aceea de a aprecia tot ce ni se dă, pentru că vine de la Dumnezeu. De multe ori ni se pare că aşteptăm prea mult ceea ce ni se cuvine, dar dacă ne gândim că şi noi, la rândul nostru nu dăm copiilor noştri lucruri pe care nu le apreciază pentru că nu ştiu să le utilizeze, şi atunci le pot strica, devine mai lesne de înţeles de ce ni se întâmplă toate acestea. Ceea ce aşteptăm, înainte de a ne fi dat, trebuie să învăţăm să avem grijă de el şi să-l ştim să-l folosim în felul în care trebuie folosit, cu iubire şi atenţie. Deci totul depinde de noi, pentru a obţine ce ne dorim. Când forţăm lucrurile suferinţa este mai mare şi durerea mult mai adâncă.