Purificarea casei din punct de vedere feng shui şi nu numai, necesară de Anul Nou chinezesc

alt

Feng shui-ul în sine înseamnă mult mai mult decât instalarea clopotelor de vânt sau rearanjarea mobilei. De aceea mai întâi trebuie să înţelegem principiile sale de bază, apoi să însuşim domeniile de utilizare în care poate fi aplicat. Nici cea mai desăvârşită casă din punct de vedere feng shui nu este suficientă pentru a aduce fericire, dacă nu ne dezvoltăm personalitatea şi individualitatea noastră.

Feng shui- ul – ne îndrumă şi ne furnizează anumite reguli –dar nu este suficient doar să le aplicăm, trebuie să începem să ne gândim profund la aspiraţiile din viaţa noastră. Dacă ne dorim succes, trebuie să ne definim exact ce tip de succes ne dorim, dacă vrem o relaţie atunci este bine să ştim foarte clar ce tip de relaţie ne dorim. Feng shui-ul are puterea de a spori şi realiza aspiraţiile noastre, dar numai după ce le-am analizat pentru a le face să se întâmple. Trebuie să ştim ceea ce vrem şi să acţionăm ferm, cu hotărâre dar relaxaţi, să avem dorinţă şi entuziasm. Este bine de ştiut ca atunci când forţăm ca ceva să se întâmple, creăm o energie negativă care se întoarce tot împotriva noastră.

Ce se poate face:
În primul rând trebuie revitalizat constant interiorul, ceea ce duce la o schimbare fantastică a energiei. Energia negativă de orice fel poate fi combătută prin practica de a face să intre în casă sau spaţiul de lucru, o energie mereu tânără, proaspătă şi nouă, care umple casa şi menţine robusteţea, dezvoltând qi-ul din interior.
Se poate face oricând acest lucru, dar cel mai indicat este să fie făcut înainte de Anul Nou chinezesc.
Pasul 1, urmăriţi dacă este ordine în casă şi dacă atmosfera este degajată sau încărcată. Locuinţele nu trebuie să fie aseptizate, dar nu trebuie permisă acumularea de ziare şi reviste vechi, haine murdare, vechituri acumulate de-a lungul vremii, lucruri strecurate sub pat.
De aceea este recomandabil ca periodic să se arunce hainele demodate, pentru a face loc hainelor noi, în acest fel energia personală nu va rămâne statică; acum este momentul ca în viaţa fiecărei persoane trebuie lăsat loc pentru ca  să apar lucruri noi (de aceea în feng shui, bolurile de orez nu se pun pline cu vârf, pentru ca în viaţa omului să rămână spaţiu ca să noi ocazii şi lucruri bune ).
Ordonarea presupune să se facă loc pentru o energie nouă. Astfel la birou sau în acte trebuie făcută periodic ordine, îndosariate scrisorile, facturile, notiţele, creioanele să fie ascuţite, pixurile să fie pline, renunţând la fel de fel de fleacuri sau obiecte uzate sau deteriorate – astăzi este un moment excelent pentru a ne folosi energia pe care o avem pentru a face toate astea.
În cazul dormitorului unde hainele tind să se aglomereze în dulap, energia devine stagnantă, iar lucrurile de sub pat pot provoca neplăceri cuplului care doarme acolo, pentru că se pot manifesta multe tipuri de energie negativă.
În bucătărie spaţiul trebuie menţinut curat şi ordonat, nu se lasă niciodată mâncare pe masă, coşurile de gunoi se ţin acoperite, iar obiectele decorative trebuie să fie extrem de discrete şi uşor de curăţat.
Nu uitaţi de uşa la baie, de capacul de la toaletă care trebuie să fie permanent închise.
Astăzi este important:
– să aerisim să dăm drumul la muzică, să aprindem luminile, să purificăm aerul cu un beţişor parfumat, chiar dacă camerele nu sunt locuite.
– energia ar trebui să se mişte în cameră pe diagonală.
– trebuie să asigurăm deplasarea firească a qi-ului dintr-o cameră în alta, când se blochează qi-ul se blochează viaţa.
– în dreptul intrării trebuie creat un spaţiu luminos, ca fluxul qi să fie amplificat, de evitat dirijarea lui spre casa scărilor sau toalete.
– blocate priveliştile neplăcute.
– aruncate plantele uscate sau veştede.
– creat un flux unduitor, nu în linie dreaptă.
– să nu uităm colţurile, trebuie luminate pentru a nu le lăsa pradă energiei Yin – aprinsă câte o lumânare după ce se face purificarea casei

Pasul 2, crearea unui spaţiu fericit. Pentru a crea un spaţiu fericit trebuie să ne gândim în primul rând la ceea ce ne face să ne simţim plini de energie, iar apoi trebuie să aplicăm acelaşi lucru şi pentru spaţiu. Fiecare colţişor din casă va avea de câştigat dacă i se acordă atenţie, de aceea dacă colţurile locuinţei vor fi fericite, acestea vor aduce prosperitate şi împlinire.
Feng shui este în primul rând o practică creativă, de aceea spaţiul trebuie impregnat cu energia proprie, tocmai pentru ca feng shuiul să fie eficient. De aceea trebuie folosite culori, tablouri  şi imagini decorative care plac. De acea este bine să achiziţionaţi astăzi, un obiect, cât de mic, util şi decorativ, care să schimbe energia şi mai ales să vă bucure: Un obiect dorit mai de demult şi achiziţionat astăzi poate schimba multe.
În practica feng shui, ca şi în cazul oricărui alt lucru, trebuie folosită creativitatea persoanei, gusturile şi priorităţile individuale, pentru a obţine rezultate la superlativ.
De exemplu dacă culoarea roz este detestată, oricât de bună este ea pentru a atrage dragostea, este mai bine să nu fie folosită, pentru că la nivel subconştient, energia este blocată de acest  sentiment, remediul dovedindu-se ineficient.
De aceea dacă nu există o interacţiune pozitivă cu obiectele din casă, acestea nu vor avea aceeaşi putere de a aduce norocul. Aşa că schimbaţi obiectele care nu vă plac, chiar dacă nu le înlocuiţi cu ceva anume.
O altă tehnică ar fi aceea de a le schimba locul. Pe măsură ce înaintăm în vârstă ni se schimbă gusturile şi aspiraţiile. Aşadar trebuie periodic rearanjată mobila şi obiectele decorative pentru a activa diferite sectoare. Schimbările creează o mişcare benefică a qi-ului şi garantează că el nu oboseşte niciodată, deci viaţa personală nu stagnează în nici un moment.
Sudul aduce recunoaştere, iar trigrama corespondentă este Li, asociată cu focul, energia yang, succesul.
Sudul este asociat cu pasărea pheonix care deschide drumul spre noi reuşite, şarpele care dă diplomaţie şi calul care dă rezistenţă în faţa adversarilor şi viteză.
Colţul sudic – bine poziţionat în acest an şi de altfel foarte important – trebuie să fie un spaţiu deschis şi bine luminat, o lampă roşie
(aprinsă tot timpul –sau minim trei ore pe zi) şi plantele îi măresc puterea, iar obiectele ornamentale din lemn, care întreţine focul, sunt şi ele benefice.
Camerele individuale situate în zona de sud se pot amplifica după aceleaşi criterii.
Trebuie ţinut cont că forma triunghiulară este cea mai potrivită acestei direcţii, energia trebuie să fie permanent ascendentă iar cifra norocoasă este 9. Alte idei despre amenajarea casei în funcţie de punctele cardinale.
Nordul, este asociat cu cariera şi afacerile, iar trigrama Kan îi este corespondentă, asociată cu apa.
De aceea detaliile de apă amplasate în acest colţ îl stimulează şi aduc noroc.
Mai poate fi o soluţie zugrăvirea peretelui nordic în albastru, violet deschis sau alb, sau utilizarea draperiilor şi perdelelor de culoare argintie sau aurie.
Camerele care se pretează cel mai bine acestor activări energetice sunt sufrageria sau livingul.
Trebuie ţinut cont că forma ondulată este cea mai potrivită acestei direcţii, energia trebuie să fie descendentă iar cifra norocoasă este 1.
Estul, aduce sănătatea, fiind locul Dragonului Verde, simbolul norocului, iar tigrama Chen îi este corespondentă, asociată cu lemnul. Utilizarea din plin a plantelor în acest sector, mai ales a celor cu frunze mari şi late sau a celor luxuriante, aduce creştere şi acumularea qi-ului de bogăţie.
Trebuie ţinut cont că forma dreptunghiulară este cea mai potrivită acestei direcţii, energia trebuie să fie expansivă iar cifra norocoasă este 3.
Vestul, protejează norocul familiei, fiind locul Tigrului Alb, simbolul cel mai puternic al protecţiei, iar trigrama Tui îi este corespondentă, asociată cu metalul.
Când este protejat şi stimulat qi-ul în partea vestică a casei, familia rămâne unită, sănătoasă şi îşi păstrează puterea. De aceea este esenţial ca în vestul casei să se menţină qi-ul într-o mişcare lină şi armonioasă. Aurul sau culoarea aurie este o puternică aducătoare de bogăţie, iar decoraţiunile din metal sunt cele mai potrivite (amulete – liliacul în mod special, monezile, lingourile, evantaiele).
Trebuie ţinut cont că forma circulară este cea mai potrivită acestei direcţii, energia trebuie să fie centripetă iar cifra norocoasă este 6.
Sud – Vestul, este specific căsătoriei, dragostei, romantismului, fiind cel care amplifică norocul în relaţii, iar trigrama Kun îi este corespondentă, asociată cu pământul.
Colţul sud-vestic trebuie luminat toată ziua şi toată noaptea, şi trebuie avută multă grijă să se menţină un echilibru între energia yin şi cea yang. În această zonă trebuie evitată amplasarea toaletelor, debaralelor sau a bucătăriei. Este important ca în toate camerele să fie activate colţurile sud vestice, iar simbolurile ca raţele mandarine, bujorii roşii, globurile de cristal sau simbolul dublei fericiri sunt cele mai simplu de utilizat.
Trebuie ţinut cont că forma pătrată este cea mai potrivită acestei direcţii, energia trebuie să fie laterală iar cifra norocoasă este 2.
Nord – Vestul, este specific pentru binefăcători sau mentori, reprezentând ajutorul şi sprijinul din exterior, fiind cel care amplifică sursa de bogăţie a familiei, iar trigrama Chien îi este corespondentă, asociată cu metalul.
Nodr-estul este o parte foarte importantă a casei, fiindcă acolo este bogăţia care trebuie să dureze de-a lungul multor generaţii, de aceea trebuie activat în fiecare cameră. Un vas al abundenţei, sau obiectele din metal sunt foarte eficiente iar clopoţeii de vânt aurii sunt extraordinar de favorabili. Tablourile care ilustrează ocazii fericite, sau cele cu zei sau oameni influenţi, eventuali proprii mentori sunt la fel de indicate.
Trebuie ţinut cont că forma circulară este cea mai potrivită acestei direcţii, energia trebuie să fie centripetă iar cifra norocoasă este 7.
Sud – Estul, este specific banilor, câştigurilor, a activităţilor care generează venituri, iar trigrama corespondentă este Sun, asociată cu lemnul.
Acest colţ trebuie permanent activat dacă se doreşte un nivel mai ridicat al veniturilor stabile. De aceea sheng qi-ul de înflorire a plantelor este cel mai potrivit, florile proaspete fiind cele mai indicate. Este important să fie permanent curăţate şi aruncate florile sau plantele moarte.
Trebuie ţinut cont că forma dreptunghiulară este cea mai potrivită acestei direcţii, energia trebuie să fie expansivă iar cifra norocoasă este 4.
Nord – Estul, este specific laturii intelectuale şi educaţiei, iar trigrama corespondentă este Ken, asociată pământului.
Activând acest colţ, se obţin rezultate academice importante, reuşite la examene şi este foarte important să fie bine susţinut mai ales în camera copiilor.
Fiind specific elementul pământ, cel mai simplu şi eficient este să folosim cristalele, mai ales sub formă de glob, cam de circa 7,5 cm în diametru. Acestea sunt personale, se purifică înainte de folosire 7 zile şi 7 nopţi în sare marină, şi se pot purta la examene. Când nu se folosesc se ţin acoperite în mătase sau catifea.
Trebuie ţinut cont că forma pătrată este cea mai potrivită acestei direcţii, energia trebuie să fie laterală iar cifra norocoasă este 8.
Una dintre cele mai subtile dimensiuni ale Feng Shui-ului este de a înţelege Universul şi manifestările sale.
Acest lucru implică înţelegerea mediului, naturii dar şi conştientizarea efectelor acestora asupra destinului omenesc.
Din punct de vedere al tradiţiei chineze qi-ul se manifestă în mii de feluri diferite, când nu avem qi murim, iar când este din abundenţă, viaţa este frumoasă.
Feng shui-ul, mai ales în tradiţia taoistă se concentrează în mod special asupra qi-ului. Intrând în comuniune cu qi-ul se pot descifra semnalele naturii şi înţelege semnele care ne dezvăluie detalii despre evenimentele sau situaţiile care vor urma.
Astfel o frunză căzătoare este un qi, să pierzi este qi, să plângi este qi, să întâlneşti persoana iubită este qi.
Există în feng shui un simbol foarte puternic, reprezentat şi prin figuriene, Cei Opt Nemuritori traversând întinderile de ape într-o barcă. Nemuritorii personifică toate manifestările superioare ale qi-ului, iar imaginea lor în casă simbolzează ce este mai bun din qi-ul favorabil.
Modul de a recepta energia Universului şi mesajele primite sunt destul de simple şi se bazează pe principiul alăturării lucrurilor asemănătoare, care foloseşte  o abordare intuitivă.
În general se foloseşte conceptul similitudinilor şi al asociaţiilor simbolice ale minţii.
Să vedem câteva abordări simple:
–  anotimpul în care te-ai născut determină direcţia care îţi aduce noroc?
Poţi răspunde la întrebare dacă ţi cont că primăvara este asociată cu estul, vara cu sudul, vestul cu toamna şi nordul cu iarna. Deci dacă te îndrepţi din locul tău de naştere spre direcţia anotimpului în care te-ai născut vei avea noroc.
– numărul care semnifică ziua ta de naştere îţi poartă noroc?
– dar ziua săptămânii?
– dar data naşterii? Calculul este simplu, dacă data este 10 septembrie 1987, atunci matricea de bază este 10 09 1987, oricare număr din acestea sau cel obţinut prin reducere ( 1+0+0+9+1+9+8+7= 35 = 3+5=8). Au aceste numere afinitate cu tine?
– ţi se potrivesc culorile anotimpului în care te-ai născut? ( primăvara – verde, vara – roşu, iarna – negru, toamna – alb, perioada de tranziţie – galben). Dacă îţi porţi culorile acest lucru atrage norocul în plus culoarea roşie atragi iubirea, verdele reduce stresul şi supărările, albul îţi aduce sănătate ( să nu uităm de exemplu de halatele medicilor).
Astfel după ce determini un număr, o culoare, o direcţie sau un element care îţi este favorabil, sau îţi aduce noroc, dublarea lui îţi aduce de două ori mai multe şanse, toate lucrurile bune dublându-şi proporţiile.
Dacă ai numărul favorabil 7 (se poate utiliza numărul gua), atunci ziua a şaptea din luna a şaptea îţi aduce noroc şi şanse duble. O astfel de zi va fi va cu atât mai puternică dacă vei face acele activităţi corespondente cifrei  7 din Pătratul magic.
Aplicarea principiului dublării şanselor în alegerea zilelor norocoase, este una dintre cele mai uşoare modalităţi de a găsi o zi în care qi-ul universal este considerat în afinitate cu cel personal.
Exemplu: dacă ai o casă de orientare nordică şi nordul este direcţia dragostei pentru tine, atunci dacă dormitorul este spre nord şi dormi cu capul spre nord, ai de şanse duble în dragoste.
Se poate aplica principiul dublării şanselor şi a direcţiei căreia îi corespunde  în funcţie de anotimpul în care te-ai născut.
De exemplu dacă te-ai născut vara, direcţia ta norocoasă este sudul,  ai o casă orientată spre sud, şi ocupi camera din sud ai de două ori mai mult noroc.
În acest fel poţi folosi ziua potrivită când să îţi schimbi locuinţa, când să îţi schimbi serviciul, pentru că este foarte evident că lucrurile care se aseamănă sunt mereu norocoase.

Taoiştii au un principiu fundamental, acela de a merge în pas cu natura, asta presupune să nu te lupţi cu direcţia vântului, să nu încerci să întorci timpul înapoi, să nu înnoţi împotriva curentului, să nu creezi dezechilibre în jurul tău.
Ei consideră simetria un echilibru firesc al energiei, fiind motivul şi pentru care în Feng Shui se recomandă formele regulate, curbele, liniile şerpuite şi nu unghiurile sau muchiile ascuţite.
Energia Yin se transformă în Yang şi apoi iar în Yin, totul are o curgere şi un ritm care nu poate fi schimbat decât prin modificarea brutală a echilibrului personal interior.
De aceea fluxul qi în casă trebuie să fie firesc, pentru ca fluxurile fizice să nu întâlnească obstacole şi să nu se oprească brusc.

PURIFICAREA CASEI

Pentru a intra în ritmul cosmic şi terestru despre care am vorbit sunt necesare anumite ritualuri, ele ne ajută să conştientizăm valoarea timpului şi să sugestionăm calitatea lui.
1. Primul ritual ţine de dăruire, dăruim pentru a participa la generoasa circulaţie a darurilor îmbelşugate ale vieţii. Tot ce dăruim se întoarce la noi, poate printr-o altă sursă. De aceea este bine să dăm de mâncare animalelor şi să oferim mici cadouri oamenilor, mai ales celor aflaţi la nevoie.
2. Jupiter spune că belşugul atrage belşug iar recunoştinţa vieţii atrage recunoştinţa. Rumi spune că: depresia se datorează neputinţei de a slăvi. Un om deprimat este un hoţ care-i fură fiecare clipă lui Dumnezeu. Slăvirea, recunoştinţa şi entuziasmul aduc belşug, ca antidot pentru depresiei. Aşa că să nu uităm să scriem un acatist de mulţumire lui Dumnezeu şi să ne facem mici daruri simbolice între noi.
3. Este bine ca mâine dimineaţă la răsărit să luăm un pumn de făină de porumb să suflăm în ea spunând această rugăciune: Doamne deschidem calea şi oferă-mi şansa de a fi de mare ajutor în lume. Acest lucru se poate face şi în prima joi şi în oricare zi de joi când ne simţim împovăraţi.
4. Să ne cinstim dorinţele, adică să scriem ce ne dorim evaluând în acelaşi timp cât de necesare ne sunt. Ocupându-ne de dorinţe ajungem la înţelegerea legăturilor dintre lucruri. Deci prima întrebare importantă pe care ar trebui să ne-o punem înainte de revelion şi să o rostim imediat după miezul nopţii ar trebui să fie: CE VREAU?. Simpla vizualizare şi concentrare asupra imaginii unei realităţi dorite timp de câteva minute ( ar trebui zilnic în timpul anului în funcţie de proiectele la care lucrăm) implică manifestarea acelei realităţi.
5. Să dansăm, măcar un dans, chiar şi singuri, pentru a ne elibera energiile stagnante, care ne blochează acţiunile.
6. Să ne scriem o dorinţă, un vis, o nevoie, pe un bilet şi să-l înălţăm la cer legat de un balon, la noapte, după miezul nopţii. Trebuie mare atenţie la ceea ce scriem şi ne dorim. Nu uitaţi să vă rugaţi la Dumnezeu să se înalţe şi să fie primită această rugăciune.
7. Primul lucru pe care trebuie să-l facem la trecerea dintre ani este să ne clarificăm intenţia. De aceea ziua de sâmbătă, când alergăm, gătim, pregătim, trebuie să reflectăm la acest aspect, pentru a-l defini. Apoi după miezul nopţii rostiţi-o, scrieţi-o şi daţi foc hârtiei, împrăştiind cenuşa în râu. Deci sâmbătă 31 este important să ne conturăm intenţia. Apoi se poate face un gest simbolic, se leagă în  jurul corpului o sfoară, fără a fi strâns tare, o impregnăm când o legăm, rostind cu voce tare, piedicile pe care vrem să le depăşim şi să le înlăturăm. Sfoara trebuie să fie astfel legată încât atunci când ridicăm mâinile să cadă.
8. Rădăcina cuvintelor răsuflare şi suflet, este în multe culturi identică, respiraţia este puntea dintre conştient şi inconştient, iar noi respirăm fără să ne gândim la asta. De aceea ori de câte ori respirăm  – astăzi seară – 3 /4 februarie să o facem special (exerciţiul se poate face oricând cu diverse scopuri) pe inspiraţie ne inspirăm propria autoritate de exemplu (sau ce avem nevoie, ce ne lipseşte) din cele cotloanele cele mai ascunse ale risipirilor din trecut. Expirăm, simţindu-ne calmi şi uşuraţi. Se repetă de cel puţin 7 ori, sau multiplu de 7, ideal de 28 de ori.
9. Este bine ca atunci când primim bani să-i punem în plicuri roşii, de aceea este bine să avem grijă să confecţionăm sau să avem în casa plicuri roşii tot timpul. Înainte de Anul Nou chinezesc puneţi o cât de mică sumă de bani într-un plic roşu şi nu o folosiţi, pentru a genera energia acumulării.
10. Dacă timpul ne permite putem face o curăţare energetică a casei, se înconjură casa de 6 ori.
11. Prima dată se tămâiază în fiecare colţ şi cotlon, şi se spune în Numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh, rog Sfânta treime să cureţe această casă. A doua oară se dă cu apă sfinţită, În centru camerei întâi pentru a induce energia vindecătoare în acea cameră şi apoi în fiecare colţ şi cotlon rostindu-se aceiaşi rugăciune. A treia oară începeţi să vă plimbaţi prin casă şi să bateţi din palme. Este un mod foarte bun de a “citi” energiile din casă. Când baţi din palme şi se aude clar şi e un lucru uşor de făcut, asta indica o energie luminoasă şi curgătoare. Când bătutul din palme suna greu, plat, asta înseamnă ca acolo este energie stagnantă. Se stă în aceste locuri mai mult timp, continuând să batem din palme până când sunetul devine mai clar. A patra oară se face turul casei cu instrumentul de făcut zgomot, clopoţel, zurgălăi, tobă etc. Se rămâne mai mult în zonele cu energie stagnantă. A cincea oară se merge prin casă şi se face semnul infinit şi se rosteşte o rugăciune sau o afirmaţie de care aveţi nevoie pentru casă. A şasea oarăîncepe de la uşa principala şi ţineţi în mână un bolul de sare. Se împrăştie sare pe praguri, în colturi şi în locurile unde simţim că energia este înţepenită. Poate în apropierea patului unde a stat o persoana bolnavă, în bucătărie unde s-au petrecut multe certuri sau lângă fereastra dinspre vecinii care au probleme. Se lasă sarea acolo cel puţin 12 ore, daca se poate. La sfârşit se tămâiază din nou şi se dă cu apă sfinţită, spunându-se aceiaşi rugăciune de la început, se spun e Tatăl Nostru şi rugăciunea de mulţumire.
Important: înainte de a începe curăţarea spuneţi Tatăl Nostru, spuneţi o rugăciune de mulţumire şi aprindeţi o lumânare. La fiecare trecere se face o pauză şi se spune Tatăl Nostru. Se face semnul Crucii la fiecare rugăciune.
12. Faceţi (dacă nu aveţi) un altar într-un colţ al casei, cu icoane, candelă, apă sfinţită, tămâie, suport pentru lumânări, vas de aromo, arome, beţişoare, carte de rugăciuni. Fiţi conştienţi de prezenţa lui şi folosiţi-l.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top