Sărbătorirea Anul Nou lunar la chinezi constituie o tradiţie milenară, şi ea durează 15 zile la rând, adică de la Luna Nouă până la Lună Plină, când are loc Festivalul Lanternelor, marea festivitate care încheie perioada de sărbători. Cele 15 zile sunt pline de practici religioase şi sociale cu adânci semnificaţii, o ilustrare a profunzimii spiritului civilizaţiei chineze tradiţionale, care acordă ciclurilor astrale o atenţie deosebită. Omul occidental modern se limitează adesea la o noapte albă petrecută cu muzică şi cu o masă plină, cu prietenii şi familia, sau chiar între străini, la o dată fără legătură cu vreun eveniment ceresc, doar stabilită prin calendarul convenţional. Iată o enumerare a momentelor sărbătoririi Anului Nou la chinezi:
- Prima zi a Anului Nou Chinezesc, cea a Lunii Noi, este dedicată întâmpinării zeilor cerurilor şi pământului. Se practică abţinerea de la consumul de carne, considerându-se că asta aduce o viaţă lungă şi fericită.
- În a doua zi se fac rugăciuni adresate strămoşilor şi tuturor zeilor. Câinii sunt îngrijiţi cu multă atenţie şi sunt hrăniţi bine, căci se crede că a doua zi este ziua de naştere a tuturor câinilor.
- În zilele a 3-a şi a 4-a, ginerii au îndatorirea de a prezenta socrilor respectul lor.
- A 5-a zi, numită Po Woo, este dedicată Zeului Bogăţiei. Oamenii rămân acasă pentru a-l onora. Nimeni nu merge în vizite la rude sau la prieteni în această zi, fiindcă se crede că asta aduce ghinion.
- Din ziua a 6-a până în a 10-a zi, chinezii îşi vizitează după dorinţă, fără a fi invitaţi, rudele şi prietenii. Ei se duc şi la temple ca să se roage pentru noroc şi sănătate.
- Ziua a 7-a este cea în care agricultorii îşi expun produsele. Cu acest prilej se prepară o băutură specială, din 7 plante diferite. Aceasta se consideră a fi şi ziua de naştere a tuturor fiinţelor umane.
- În a 8-a zi are loc o cină în familie, iar la miezul nopţii se adresează o rugăciune Zeului Cerurilor.
- În a 9-a zi se aduc ofrande Împăratului de Jad, una dintre cele mai importante zeităţi Daoiste.
- Zilele a 10-a, a 11-a şi a 12-a sunt cele în care prietenii şi rudele trebuie invitaţi la cină.
- După atâtea mese bogate, ziua a 13-a este rezervată unei diete mai simple, pentru purificare.
- A 14-a zi este rezervată pentru a se pregăti Festivalul Lanternelor, marea festivitate care va avea loc în cea de-a 15-a zi, pe Lună Plină.
Ce putem dărui celor dragi la schimbarea anului chinezesc, pentru a avea prosperitate şi noroc:
– Plicurile roşii Lai-See, numite şi Hong-Bao , conţinând bani , sunt dăruite tinerilor adulţi şi copiilor în timpul anului nou chinezesc. Oferirea reciprocă a cadourilor este , de asemenea , o tradiţie străveche specifică noului an.
– Răvaşe de primăvara sunt scrise , de obicei , cu cerneală neagră pe hârtie roşie , şi exprimă în versuri dorinţele sau urările legate de fericire , noroc , bogăţie şi longevitate. Ele sunt expuse apoi pe ferestre şi uşi timp de doua luni, pentru a se împlini.
– Tava prosperităţii, la multe familii se păstrează obiceiul de a expune în casă o tava plină cu dulciuri , bomboane şi fructe uscate cu care sunt trataţi musafirii . Numite “chuen-hop” sau tăvile apropierii dintre oameni , acestea au în mod obişnuit 8 compartimente , fiecare dintre ele fiind destinat unui anume fel de mâncare , specificând importanţa anului nou. În anul Dragonului de apă nu ar trebui să lipsească ghimbir, prune uscate şi arahide.
– Portocalele care semnifică averea sau bogăţia nu trebuie să lipsească de pe masă în această zi la fel şi tangerinele care sunt simboluri consacrate norocului.
– Cei care-şi permit este bine să ofere flori de prun care simbolizează speranţa şi curajul şi flori de narcisă care sunt simbolul noului an, mai dacă şi înfloresc în această zi. Şi tablourile, stampele sau schiţele şi amuletele simbolizate de aceste elemente sunt la fel de puternice şi pot fi oferite sau prezente în fiecare casă.
Suntem diferiţi ca şi cultură şi tradiţie faţă de poporul chinez, dar totuşi atât de asemănători, fiecare clipă ar trebui trăită din plin şi urmând comportamentul iepurelui, să ne facem viaţa plăcută şi confortabilă găsind un prilej de bucurie şi distracţie din orice, mai ales dacă atragem şi norocul şi abundenţa în viaţa noastră.