Luna Nouă de astăzi se formează la ora 3.29 şi este însoţită de o eclipsă inelară de Soare, în plus înainte de formarea eclipsei Luna a ocultat planeta Mercur şi planeta Marte. Ocultaţia este un fenomen prin care o planetă se ”ascunde” în spatele Lunii, el poate fi asemănat cu o eclipsă de Soare; aşa că noi am avut practic ocultate de către Lună trei planete. Acest fenomen aduce cu sine o stare de interiorizare profundă, iar relaţia cu exteriorul devine mai dificilă, mai greu de stabilit, mai ales că este vorba şi de Mercur.
Acţiunile noastre par, cel puţin pentru moment, lipsite de coerenţă sau că nu ajung la ţintă, ceea ce poate să ne creeze sentimentul de incoerenţă, de ineficienţă sau dorinţa de a ne concentra cu o maximă intensitate asupra unei activităţi.
De fapt, acum este momentul de a lăsa lucrurile să se întâmple, de a ne orienta atenţia strict pe acţiunile care vin spre noi, de a comunica cu oamenii care ne caută, ne ies în cale, ne solicită sau ne determină să acţionăm. Practic această eclipsă va scoate la lumină, va aduce spre fiecare dintre noi, numai lucrurile importante, va transmite mesaje directe prin întâmplările pe care le trăim, prin visele pe care le avem, prin oamenii care ne apar în cale.
La momentul Lunii noi, Ascendentul se află în conjuncţie exactă cu Chiron, marele vindecător, tămăduitor şi învăţător, el exprimă unirea entităţilor divine cu pământenii, comuniunea. Acesta este primul aspect important al acestei Luni noi, el nu trebuie neglijat ci înţeles în toată profunzimea lui, căci ajutorul subtil pe care fiecare dintre noi îl primeşte este nemărginit şi foarte important. Este nevoie de un moment de singurătate pentru a putea analiza cu înţelepciune, ce ni se transmite şi ce avem de făcut, pentru a sintetiza evenimentele care au avut loc în viaţa noastră în ultima perioadă şi a le transpune şi traduce la nevoile noastre. Mai mult decât atât, Ascendentul şi Chiron, reprezintă punctul de mijloc, adică forţa rezultată din interacţiunea lui Neptun cu Est Point, ceea ce ne spune că visele noastre cele mai profunde pot fi puse uşor în practică, materializate.
Soarele şi Luna aflate în conjuncţie au lângă ele asteroidul Pallas, în semnul Taurului şi în casa a II a, de aceea se pot elabora strategii care să ne pună în evidenţă valoarea, calităţile, însuşirile şi munca. Se mai poate spune că această Lună Nouă ne aduce o coordonare perfectă între mental, material şi fizic. Adică putem acţiona conform gândurilor şi ideilor noastre, având la bază strategii importante care să ne reprezinte. Toate acestea se bazează pe eforturile depuse până acum, pe experienţele pe care le-am avut, urmând ca de acum să le punem în practică într-un mod mult mai înalt, în scopuri care să se bazeze mai mult pe principiile spirituale. Poate ar trebui să înţelegem că bogat nu este acela care are mult, ci acela care are cât îi trebuie, şi poate dărui din ceea ce are. Sărac nu este acela care are puţin, ci acela care îşi doreşte mai mult decât îi trebuie. Şi nimeni nu poate judeca dacă altuia îi trebuie mult sau puţin. Fiecare este propriul său judecător, şi poate să ştie cel mai bine, pentru sine, dacă lucrurile pe care le are în viaţă îl mulţumesc sau dacă mai mult suferă pentru ceea ce nu are.
Oricum ar fi această Lună Nouă este foarte importantă, ea ne vorbeşte despre valoare, despre capacitate, despre forţa provenită din practică, experienţă şi muncă, despre ceea ce fiecare reprezintă prin ceea ce lasă în urma sa.
Pentru mulţi dintre noi vor fi momente de înţelegere a propriului destin, a atingerii menirii. Este bine să reflectăm profund la tot ceea ce vom face, pentru că să reuşim împlinirea dorită. Este important să ne regândim mentalităţile, stilului de a vorbi sau scrie, a modului de abordare a multor probleme.Indiferent de aparenţe, oamenii fac parte din aceeaşi familie. Dacă vrem să fim fericiţi în viaţă, să renunţăm la prejudecăţile legate de diferenţe şi să căutăm să recunoaştem ceea ce îi uneşte pe toţi oamenii. Trebuie să vedem în fiecare, viaţa care se exprimă în forme diverse, cu scopul înalt al evoluţiei şi al spiritualizării. Formele diferite nu sunt un scop în sine, ci doar iluzii din care trebuie să învăţăm să descoperim adevărurile mai înalte, cu bucurie.
Din această hartă rezultă că trecem prin momente dificile, că nu trebuie să forţăm lucrurile şi că cel mai important este să ne descoperim calea pe care să-o urmăm cu pace în suflet şi bucurie.
Uneori, pentru a stabili conexiuni funcţionale şi căi de comunicaţie cu ceilalţi, soluţiile sunt limitate şi trebuie să facem eforturi serioase. Este nevoie de precauţie şi răbdare, uneori de importante investiţii emoţionale sau mentale, de proceduri abile şi înţelepte, pentru ca să nu se distrugă prematur calea de comunicare existentă. Dar totul este mult mai simplu dacă ştim să fim sinceri şi să exprimăm mereu ceea ce este mai bun în noi.