Previziuni pentru Luna Plină din 25 mai 2013

Momentul de Lună Plină are loc la ora 7.23, pe axa Gemeni – Săgetător şi pe casele XII _ IV, aducând tensiuni legate de evenimentele pe care trebuie să le finalizăm, sau de ceea ce trebuie înlocuit, schimbat, cu ceva mai nou, mai bun, mult calitativ superior.
Această Lună Plină este specială şi spectaculoasă deoarece este cumva susţinută şi asistată de trei planete Mercur, Venus şi Jupiter, care ne aduc un moment de conştientizare şi susţinere divină maximă. Eclipsa prin penumbră deschide o serie nouă de eclipse ceea ce ne sugerează că suntem cumva la un punct important, când se pot declanşa evenimente importante.
Stelliumul din semnul Gemenilor, cu guvernatorul Mercur, puternic pentru că este în domiciliu, avem cu siguranţă emoţii intense, idei excelente, capacitatea de a găsi soluţii la toate problemele care apar.
Neptun pe Mijlocul Cerului, aduce rezolvarea tensiunilor interioare, a conflictelor de orice fel, sugerând că soluţia este să vedem dincolo de aparenţe, să lăsăm Iubirea să decidă, în locul conflictelor şi invidiilor, să înţelegem că acum sunt foarte active legile spirituale, că ele acţionează mai repede decât deobicei, ajutându-ne să punem în practică cu mare uşurinţă, idealurile noastre cele mai înalte. Cum se poate întâmpla asta, păi cel mai frecvent, aparent, ca o apare ca o pierdere. Dar, când suntem în miezul dificultăţilor şi nu mai avem nimic de pierdut, brusc primim to­tul, dar altceva decât ce gândeam sau ne doream, căci primim ce trebuie, ce este stringent şi absolut necesar acum, fiecăruia. Când încetăm a fi cine eram, ne găsim pe noi înşine. Când am cunoscut umilinţa şi supunerea totală, am devenit liberi. Ce senzaţie de zbor, este greu de descris, trebuie pur şi simplu trăită din plin.
Cred că această Lună Plină ilustrează ce spune Coelho foarte frumos:
„În toate limbile lumii există o aceeaşi zicală: ce nu văd ochii, inima nu simte. Ei bine, eu afirm că nimic nu este mai fals; cu cât sunt mai departe sentimentele pe care încercăm să le înăbuşim şi să le dăm uitării, cu atât sunt mai aproape de inimă. Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire de­spre rădăcinile noastre, dacă suntem departe de per­soana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezeşte amintirea ei.
Evangheliile şi toate textele sfinte ale tuturor re­ligiilor au fost scrise în exil, în căutarea înţelegerii lui Dumnezeu, a credinţei care pune în mişcare popoarele, a pelerinajului sufletelor rătăcitoare de pe faţa pămân­tului. Strămoşii noştri nu ştiau, după cum nici noi nu ştim ce anume aşteaptă Dumnezeu de la viaţa noas­tră — şi tocmai într-un atare moment sunt scrise căr­ţile, pictate tablourile, deoarece nu vrem şi nu putem uita cine suntem.”
În schimb trebuie să fim atenţi la tendinţa de a ne refugia în idei şi iluzii false, care nu ne reprezintă şi nu sunt ale noastre, de a adera la planurile altor persoane care ne conduc înspre o direcţie greşită, sau pur şi simplu, suntem departe de prezent, trăind în trecut, agăţaţi de suferinţe şi răni, căutând să ne luăm revanşa.
Avem o stare de spirit foarte schimbătoare, sunt nervoşi şi plini de nerăbdare, reacţionând destul de puternic la cei care ne deranjează.
În general este vorba despre un exces de independenţă, inconştient, care ne face să ne simţim constrânşi sau sufocaţi. Ar trebui să încercăm să scăpăm de automatismele sau dependenţele care ne cam generează inhibiţii şi să privim viaţa şi ceea ce ne înconjură mai detaşat.
De fapt transformările pe care le dorim în exteriorul nostru, ar trebuie începute întâi în interior, cele exterioare venind apoi de la sine. Este bine să încercăm să evităm conflictele pentru că starea de tensiune generată de Luna Plină este trecătoare şi de natură a ne pune la încercare perseverenţa, abilitatea şi tactul.
 
Eu nu folosesc niciodata cuvantul renuntare. Bucura-te de viata, de iubire, de meditatie, de frumusetile lumii, de extazul existentei – bucura-te de tot! Transforma lumescul in sacru. Transforma acest tarm in tarmul celalalt, transforma pamantul in paradis. Iar apoi,
indirect, incepe sa se produca o anumita renuntare. Dar ea apare de la sine, nu ti-o impui tu. Este ceva care se intampla, incepi sa renunti la prostia ta. Incepi sa renunti la relatiile fara sens. Incepi sa renunti la locurile in care evolutia nu e cu putinta, insa eu nu numesc acest lucru renuntare, eu il numesc intelegere, constientizare.
Daca duci in mana pietre crezand ca sunt diamante, eu n-am sa-ti spun sa renunti la acele pietre, ci am sa-ti spun doar: „Fii atent si mai uita-te o data!”. Daca vezi singur ca nu sunt diamante, mai e nevoie sa renunti la ele? Iti vor cadea din mana de la sine. De fapt, daca
mai vrei totusi sa le cari, va trebui sa faci un efort mare, iti va trebui o mare vointa sa le mai cari. Insa nu poti sa le mai cari mult.
O data ce ai vazut ca sunt inutile, fara rost, nu se poate sa nu le arunci. Si o data ce ai mainile goale, cauti adevaratele comori. Iar adevaratele comori nu se afla in viitor. Adevaratele comori se afla aici si acum. (OSHO)

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top