Previziuni pentru Luna Nouă din semnul Săgetătorului – 2014

Această Lună Nouă, este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai frumoase şi importante din acest an. Practic, conjuncţia Soare Lună are loc la gradul 1 Săgetător, ceea

ce o face puternică, extrem de vizibilă, mai ales prin aerul tineresc pe care îl aduce în jurul nostru. Apoi ea se poziţionează în casa a VIII a, pe mijlocul ei, transmiţându-ne mesajul de transformare şi de eliminare a tot ceea ce nu ne mai este de folos din punct de vedere spiritual.

Jupiter guvernatorul semnului Săgetător este în casa a V a, în inconjuncţie cu Marte, guvernatorul Ascendentului momentului, semnul Berbecului. De aceea aş putea spune că este greu să ne acordăm acţiunile cu noile idealuri, este greu să fim noi înşine, este greu să instaurăm legile şi ordine, nu pentru că nu am vrea ci pentru că nu vedem cum putem face acest lucru posibil. Această incapacitate de a vedea este temporară, şi, în mare parte se datorează orgoliului care nu ne permite să ne abandonăm evenimentelor, să le lăsăm să curgă, pentru a le înţelege. Indiferent de ceea ce noi simţim, lucrurile îşi urmează de acum cursul lor, doar că s-ar petrece mult mai repede dacă am face toate acestea conştient. Marte în semnul Capricornului este harnic activ, şi urmează pas cu pas tot ceea ce este necesar pentru a intra pe drumul cel nou. El are o dublă destinaţie, aceea de a face posibilă schimbarea prin cuadratura cu Nodurile lunare, dar şi de a acţiona cu maturitate, numai pentru cele mai înalte scopuri şi idei. Apoi alăturarea de Pluton îi dă o rezistenţă aparte, iar recepţia mutuală a celor două cu Saturn, face ca totul să se desfăşoare în profunzime, adică eliminând absolut tot ce nu ne este necesar, transformând, curăţând, chiuretând, în cele mai ascunse şi greu accesibile locuri.

Această Lună Nouă ne determină să vedem lucrurile diferit, dar, pentru a ne putea schimba unghiul de vedere, nu este de ajuns, ca până acum, de a schimba doar punctul din care privim, ci este nevoie de a trece prin mai multe filtre, imaginea. Astfel, este nevoie să facem o sinteză a tuturor experienţelor de până acum, apoi este nevoie să le filtrăm, în aşa fel încât să ne rămână numai ceea ce ne-a adus înţelepciune şi transformare, nu resentimente şi frustrări; poate iertarea, bunăvoinţa şi încrederea ne vor ajuta.

Apoi Neptun se află în cuadratură cu Soarele şi Luna, de aceea este posibil ca noi să privim tot ceea ce se întâmplă ca limitări, de fapt fiind vorba de bariere care ne împiedică să ne oprim din evoluţia personală. Neptun a fost retrograd până în 16 noiembrie, acum fiind încă, staţionar direct, de aceea mesajele lui sunt evidente, puternice şi fără dubiu.

Chrion este şi el staţionar direct – revine la mişcarea directă din 26 noiembrie – de aceea şi el subliniază şi apasă cu degetul pe rănile sufleteşti, pentru a se elimina suferinţa, ura şi resentimentele. Cuadratura descrescătoare Chiron Venus tensionează puţin atmosfera, ceea ce poate fi constructiv, în sensul vindecării noastre cu condiţia de a înţelege că:

– dacă vrei „să ştii”, trebuie să înveţi să stai de-o parte şi să observi.

– dacă vrei „să fii”, trebuie să te implici total în experienţă.

Propria învăţătură se îndreaptă către cei care se implică. Este o călătorie experimentală înspre rădăcinile abuzului, învăţăm, făcând gre­şeli şi învăţând din ele. Acesta este procesul mântuirii. Iar greşelile noastre devin pregnante, evidente, puternice, şi atunci este necesar să acţionăm. De aceea pentru a învăţa să avem încredere trebuie să începem să fii complet ne­utrii în privinţa a ceea ce ni se întâmplă în viaţă. Nu trebuie să vedem lucrurile într-o lumină pozitivă, însă este important să încetăm, de a le vedea într-o lumină negativă. Este important să acţionăm şi să încetăm de a ne mai impune aşteptările asupra eveni­mentelor şi circumstanţelor din viaţa noastră. Pur şi simplu, să lăsăm viaţa să mear­gă înainte şi să observăm tot ce se întâmplă.

Pe de altă parte odată observat ce se întâmplă, trebuie să înţelegem şi să acţionăm; căci este şi timpul acţiunii, nu ne putem permite să amânăm sau să ezităm, căci putem pierde, sau putem ieşi din fluxul normal al lucrurilor, fiind astfel depăşiţi de împrejurări.

Starea de tensiune, este foarte profundă, şi este legată de sentimentele şi de gândurile noastre, dar mai ales de aspiraţiile pe care le avem. Este foarte posibil să fie aduse în prim plan erorile trecutului, să fim copleşiţi emoţional de stări contradictorii, de suspiciuni sau resentimente.

Cel mai important este însă să cercetăm lucrurile în profunzime , să ne hotărâm, pentru că altfel ne vom simţi supuşi compromisului.

 

În fiecare clipa a vieţii ne aflam la răscrucea transformării. Viitorul nu este niciodată predefinit: el se desfăşoară cu fiecare decizie pe care o luam şi cu fiecare alegere pe care o facem. Energia la care rezonam şi cu care ne conectam determina ocaziile pe care le vom vedea ca posibilităţi de alegere. Ceea ce simţim a fi cea mai buna cale la un moment dat se poate dovedi  ulterior ca fiind cea mai proastă alegere pe care o puteam face. După atâtea fundături aparente, de unde putem şti care este calea cea buna? Poate credinţa?

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top