Luna Plină din 28 august 2015

Această Lună Plină are o încărcătură specială, în primul rând pentru că se formează odată cu o mare sărbătoare creştină, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, apoi pentru că ambele luminarii au alături câte un sprijin serios: Soarele pe Jupiter şi Luna pe Neptun, în afara faptului că Luna în semnul Peştilor este resimţită de noi toţi foarte intens. Cumva în plan subtil, totul pare ca a ajuns la un apogeu, la maturitate, pentru a putea fi declanşate anumite evenimente. Această afirmaţie este susţinută şi de faptul că toate celelalte planete se află în situaţii extreme: Venus retrogradă şi Marte se pregătesc de întâlnire, Mercur se află în conjuncţie cu Lilith şi cu Nodul Nord, Jupiter este în opoziţie cu Neptun, Uranus se află încă sub efectul cuadraturii cu Pluton, iar Saturn se află în gradul anaretic al Scorpionului, grad cu o mare încărcătură energetică.

Senzaţia mea, privind harta momentului de Lună Plină, este că parcă ne pregătim de o revoluţie – Uranus în conjuncţie cu Ascendentul şi în domeniul Scorpionului, ceea ce-i conferă o mare putere de transformare – imaginea fiind de cea a unui batalion cu arma la ochi şi degetul pe trăgaci.

În plus Uranus formează o Piramidă de foc cu Pallas şi cu Marte şi Venus, ea subliniază resursele energetice care sunt acum scoase în joc pentru a se produce acele transformări despre care vorbeam.

Apoi mai trebuie spus ca atunci când Neptun şi Jupiter formează aspecte tensionate – opoziţia de care vorbeam mai sus – vom avea prea puţin control asupra propriilor acţiuni, vom avea tendinţa de a exagera şi de a ne răsfăţa, pierzând controlul eficient. Lipsa simţului critic ne va conduce spre situaţii neclare, obscure, ciudate.

Pe scurt această Lună Plină poate să devină devastatoare, acolo în adâncul sufletului nostru, dacă nu acceptăm să facem puţină curăţenie, sau dacă ni se pare că avem puterea de a controla totul. Ea ne vorbeşte despre rădăcinile noastre, despre profunzime şi adâncime, şi, cu siguranţă nu va admite superficialitatea, sancţionând lumea noastră dur, cu evenimente ale naturii greu de stăpânit şi controlat de oameni, fiind un revers al medaliei, la felul cum ne comportăm faţă de ea.

Cât de simplă devine viaţa când încetezi să  încerci să mai fi ceva ce nu eşti! Fiecare are partea lui de interpretat în întreg, deci este important să o descoperim şi să o interpretăm cât mai bine.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top