Luna Nouă din 11 decembrie 2015

În 11 decembrie, ora 12.25, are loc ultima Lună Nouă a anului 2015, ca de obicei, ultima Lună Nouă dintr-un an face legătura subtilă cu vibrația noului an care urmează să se deschidă. Din acest motiv, personal , eu consider pe aceasta ca una dintre cele mai importante din an. De această dată, legătura subtilă dintre anul 2015 și anul 2016 ne vorbește despre vindecare, despre depășirea propriilor limite, despre credință, fiind ca un fel de pod, de legătură între Cer și Pământ, căci, la momentul ei și prin intermediul ei, fiecare dintre noi putem să ne înțelegem capacitățile creative. Acestea și numai acestea sunt cele care ne vor ajuta să ne depășim propriile limite sau să ne înțelegem nevoile sufletului. Venus în trigon cu Neptun, în domiciliu, guvernatorul Ascendentului, în casa a XII a, ne sugerează că soluția și acțiunea specifică acestei perioade, este recăpătarea credinței în propriile valori, renunțarea la conveniențele sociale prin care noi înțelegem să ne manifestăm și să le considerăm singurul reper al valorii noastre. Neptun, este în casa a XII a, el ne aduce inspirație și ne susține aspirațiile, dar, el este și cel care ni se opune cu o forță extraordinară, dacă nu ne orientăm spre direcția destinului, urmându-ne fiecare Calea personală.

Apoi conjuncția Soare Lună se formează pe casa a IX a momentului, forte aproape de Mijlocul Cerului, ea ne spune că este nevoie impetuoasă de a ne etala, de a ne exprima și de a ne face vizibile toate darurile spirituale cu care am fost înzestrați. În plus, este important să înțelegem valoarea relațiilor noastre, să nu ne irosim în cele lipsite de substanță sau scop și să nu exagerăm în cele de conveniență sau superficiale.

Mercur, oarecum vedeta momentului, căci el este purtătorul de informație spirituală, el este vocea sufletului nostru în această perioadă, se află destul de izolat, neaspectat pe moment, ceea ce îl face extrem de sensibil la orice fel de influență. Este ca un slujitor de nădejde care așteaptă doar un semn de la stăpân pentru a-i duce la împlinire porunca: Doar că acest slujitor mai are o calitate, nu vede și nu aude decât gesturile profunde, încărcate de sens și logică, este rațional și evident nu înțelege alt limbaj decât cel al gândirii corecte și al vorbirii sufletului. El poate să schimbe structura pământului, forma gândurilor, profunzimea rațiunii, dar și imaginile false, superficiale, în caricaturi și mâzgăleli. Pare rezervat dar în fapt este atent, pare atașat, dar este fidel și respectuos în fața limbajului sufletului, pare rece dar este profund implicat, fără a ne deranja sau influența. Este una dintre perioadele în care fiecare este liber să aleagă, doar că alegerile de acum sunt mult mai importante decât bănuim; de aceea îndemnul acestei Luni Noi este la profunzime spirituală, asumare și credință.

Această Lună Nouă se află și sub semnul opoziției Marte Uranus despre care am scris un articol separat pe https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/opozi%C8%9Bia-marte-uranus-din-11-decembrie-2015. Ea ne aduce o tensiune interioară extremă, căci ne îndeamnă la liberate spirituală și la acțiuni de creștere personală, cărora li se opun fel de fel de conveniențe, constrângeri sau atașamente. În general raportul nostru cu exteriorul, indiferent cum îl definim, este dur, lipsit de coerență și ne provoacă revoltă, tendința de a ne revolta sau reacționa. Aceste stări sunt consumatore de energie și ne abat de la calea pe care o avem. Este important să ne urmărim năzuințele, să ne exprimăm intențiile actuale și să ne eliberăm gândurile de sub povara raportărilor false, sau a judecăților celor din jur.

Un alt aspect demn de remarcat este inconjuncția Marte Chiron ,ea trece oarecum neobservată de un ochi superficial, dar, de fapt, ne sugerează că tot ceea ce facem acum are șansa de a rezolva probleme importante, are rolul de a ne încadra într-o anume categorie, și puterea de a ne elibera și vindeca, cu condiția de a pune în prim plan sufletul nostru, nevoia de Iubire (prin asta înțeleg de relație cu Dumnezeu din orice zonă sau domeniu al vieții), dar și forța pe care fiecare o are în adâncul ființei lui, forță cu care poate să vină în ajutorul sau sprijinul celor din jur, aflați la nevoie sau în dificultate.

Venus se află în aspect de novil atât cu conjuncția Soare Lună cât și cu Nodul Nord, în traducere, fiecare trebuie să caute în profunzime valorile sale concrete, creative, materiale, spirituale și capacitatea de a se transforma la orice nivel  pentru a porni pe un drum cu adevărat nou, dar și pentru a-și împlini o parte din destin, de data aceasta cu adevărat importantă, chiar cu o tentă de fatalitate. În acest scop fiecare va primi mesaje subtile, la nivel de suflet, prin vis, imagini, oamenii, acțiuni, de la Îngerul păzitor, pentru a nu rata momentul. Septilul Marte Saturn veghează ca totul să aibă loc conform planului, ceea ce confirmă tenta de fatalitate despre care vorbeam puțin mai sus. În același timp Saturn este în quintil cu Nodul Nord, adică dacă ne urmăm Calea, sunt nenumărate posibilitățile și oportunitățile care se deschid, în cel mai concret și rațional mod. Pentru aceasta primim toate informațiile necesare, ni se deschid posibilități importante sau căi ce păreau inaccesibile, apar soluții de vindecare ale unor răni vechi și profunde, paleta de variante fiind extrem de lungă – în acest fel acționează cel de-al doilea quintil, cel dintre Mercur și Chiron. Ca un fel de confirmare a importanței pe care o are planeta Mercur, și ca o concluzie a numeroaselor, variatelor și profundelor căi care ni se deschid acum, conjuncția Soare Lună se află pe punctul mijlociu Mercur Saturn, adică numai cine nu-și dorește, acum nu pornește pe o cale nouă, și nu înțelege cât de important este să recepționeze informațiile spirituale, să asculte cu sufletul și să raționeze cu spiritul.

Semnificativ pentru această Lună Nouă mi se pare ce a spus Anthony de Mello:

Un om a găsit un ou de vultur şi l-a pus în cuibarul unei găini de curte. Puiul de vultur a ieşit din ou o data cu puii de găina şi a crescut împreună cu ei. Toată viaţa lui, vulturul a făcut ceea ce au făcut şi puii de curte, crezând că este pui de curte. A scurmat pământul după viermi şi insecte. A cloncănit şi a

cotcodăcit. Dădea din aripi şi zbura un pic în aer.

Anii au trecut şi vulturul a îmbătrânit foarte tare. Într-o zi el a văzut o pasăre splendidă deasupra lui, pe cerul fără nori. Aceasta plana într-o graţioasă măreţie printre curenţii puternici, abia bătând din aripile sale viguroase, aurii.

Bătrânul vultur privi în sus cu veneraţie. „Cine e acesta?”, a întrebat el.

„Acesta este vulturul, regele păsărilor „, i-a spus vecinul său. „El aparţine Cerului. Noi aparţinem Pământului – noi suntem găini”. Şi astfel vulturul a trăit şi a murit ca o găină, pentru că asta a crezut că este.

Spiritualitate înseamnă trezire. Majoritatea oamenilor, chiar dacă nu o ştiu, sunt adormiţi. Ei s-au născut adormiţi, trăiesc adormiţi, se căsătoresc in somn, nasc copii in somn, mor in somn — fără să se trezească vreodată. Nu înţeleg niciodată farmecul şi frumuseţea acestui lucru pe care noi îl numim existenţă umană. Ştiţi că toţi misticii – catolici, creştini, necreştini, indiferent de credinţă, indiferent de religie – sunt unanimi intr-un singur lucru: că totul e bine, totul e bine. Chiar dacă totul e o

harababură, totul este bine.

Ciudat paradox, desigur. Dar, in mod tragic, majoritatea oamenilor nu ajung să vadă că totul este bine, pentru că sunt adormiţi. Au doar un coşmar.

Anul trecut, la televiziunea spaniolă am auzit o poveste despre un bărbat care bate la uşa fiului său. „Jamie” spune el, „trezeşte-te!” Jamie răspunde: „Nu vreau să mă scol, tată,” Tatăl strigă, „Scoală-te, trebuie să mergi la şcoală.” Jamie spune: „Nu vreau să merg la şcoală.” „De ce nu?”, întreabă tatăl. „Din trei motive”, spune Jamie.

„Primul, pentru că e atât de plictisitor; al doilea, copiii mă tachinează; şi al treilea, pentru că urăsc şcoala”. Şi tatăl ii spune: „Ei bine, eu iţi voi da trei motive pentru care trebuie să mergi la şcoală. Primul, pentru că este responsabilitatea ta; al doilea, pentru ca ai patruzeci şi cinci de ani şi al treilea, pentru că eşti directorul şcolii” Trezeşte-te, trezeşte-te! Ai crescut. Eşti prea mare să fii adormit. Trezeşte-te! Încetează să te mai joci cu jucăriile.

Cei mai mulţi oameni îţi spun că vor să treacă de grădiniţă – dar să nu-i crezi.

Nu-i crede! Tot ce vor de la tine este să le repari jucăriile stricate. „Dă-mi înapoi soţia. Dă-mi înapoi slujba. Dă-mi înapoi banii. Dă-mi înapoi reputaţia mea, succesul meu.” Asta este ce vor ei; vor alte jucării în locul celor vechi.

Atât. Chiar şi cel mai bun psiholog îţi va spune că oamenii nu vor cu adevărat să fie vindecaţi. Ceea ce vor este alinare; vindecarea este dureroasă.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top