În 2 ianuarie 2018, la ora 4.24, avem Luna Plină de pe axa Capricorn – Soarele Rac Luna, Luna se află în propriul domiciliu, este puternică și se află la cea mai mică distanță de Pământ, unii îi spun superlună, dar acest fenomen nu există. Pare mult mai mare sau mai bine spus mult mai vizibilă pentru că momentul de perigeu coincide cu momentul de Lună Plină când Luna este foarte vizibilă, oricum. În același timp Pământul se află la cea mai mică distanță de Soare, iar aceste conjuncturi astronomice generează o presiune extrem de mare asupra Pământului, pe care cu siguranță fiecare a resimțit-o și o să o mai resimtă câteva zile. În plus Mercur se află la cea mai mare distanță unghiulară față de Soare, ceea ce evident ne afectează atât gândirea și recepționarea informațiilor cât și comunicarea, în plus el fiind în ceea ce astrologic se numește poziție de exil. Toate aceste influențe aduc un început de an, tensionat sau cel puțin ambiguu, în care fiecare dintre noi pune la îndoială ceea ce gândește simte și transmite. Marte și Jupiter sunt pentru o perioadă de aproximativ 10 zile, braț la braț, în semnul Scorpionului, ceea ce face ca fiecare să resimtă extrem de acut nevoia de a transforma, schimba sau elibera din viața sa ceea ce este nociv sau nepotrivit. Nu este vorba de decizie ci de o presiune interioară maximă. În plus ambele planete sunt în cuadratură cu Nodurile lunare, ele ajutând pe fiecare dintre noi să acționeze doar în direcția potrivită cu destinul personal. ÂÂ În plus Marte poziționat în domiciliul tradițional, Scorpionul, este extrem de puternic și în plus suntem și în săptămâna guvernată de el, de aceea nevoia de a reacționa, de a lua atitudine și de a ne contrazice este maximă și evident amplificată și de Luna Plină. În realitate furtunile care se dezlănțuie acum sunt rezultatul unor conflicte acumulate prea mult timp, a unor neîmpăcări, ale unu zbucium interior care a făcut imposibilă găsirea unor căi de rezolvare normale. Izbucnirile emoționale sunt toate, un efect al lipsei de armonie interioară. Dar, conflictele nu vor rezolva problemele, ci vor genera rupturi sau tensiuni greu de eliminat ulterior.
Tensiunea emoţională puternică, de fapt intensă, orientată greşit poate să ne aducă numeroase probleme fizice, sau să ne scoată din ritmul obişnuit, la modul neplăcut, prin diverse afecţiuni fizice. De aceea este preferabil să observăm evenimentele din jurul nostru, să le analizăm pentru că sunt răspunsuri la punctele vulnerabile pe care le avem şi nu le conştientizăm. Poate fi vorba de experienţe noi simţite profund, de care ar trebui să ne eliberăm comunicând, fiind bine de evitat să lăsăm mintea să ne controleze, pentru că ne va crea doar reacţii violente. Sufletul, în schimb, dacă-l ascultăm ne ajută să gestionăm corect situaţiile şi să ne eliberăm de presiunea temerilor interioare.
Soarele este foarte aproape de conjuncția superioară cu Venus, dar Venus se va afla în câteva zile, la cea mai mare distanță față de Pământ, această distanțare a micului benefic de noi, o vom resimți ca o stare de ne încredere, o nevoie de a obține întâi răspunsuri palpabile, de a vedea pentru a crede.
Toate aceste auspicii de la începutul anului nu par prea promițătoare și cred, că lucrurile nu vor funcționa natural, dacă nu ne vom clarifica până la cel mai mic amănunt lucrurile. De aceea această Lună Plină cred că ar trebuie să ne mobilizeze ca să punem punct situațiilor ambigue, călduțe și lipsite de coerență, fiind indicat să nu ne mai mințim sau să tragem de timp în speranța că poate va merge sau că ceva se va întâmpla.
Soarele se află pe punctul de mijloc dintre Pluton și Lilith, și acum primim cele mai intense semnale, subtile – este adevărat – că ceva, undeva nu este bine, totul este să analizăm, căci apoi, vom avea niște momente de inflexiune, de rupere, dacă nu am ținut cont de ele și nu am schimbat ceea ce era necesar. Primul va fi la începutul lunii martie, apoi la început și sfârșit de aprilie și rezultatele a toate acestea se vor vedea la sfârșitul lunii decembrie 2018. Ceea ce avem de făcut este să ne notăm tot ce simțim în aceste zile, tot ce primim ca informații atât concrete cât și subtile, să privim orice fel de semne și semnale cu mare atenție, încercând să le pătrundem înțelesul.