Această Lună Plină ne aduce niște conjuncturi cel puțin interesante. Oricât de mult am căutat să obțin mai multe direcții de acțiune, ea ne focusează doar pe una, și anume pe influența saturniană asupra întregii existențe. Din poziția în care se află: în domiciliu, în propriul grad și interceptat în casa I a momentului, el ne sugerează că singura noastră opțiune acum este aceea de a ne individualiza. Această singură opțiune este deosebit de enervantă și ne agită, fiecare dintre noi plănuindu-și cu totul și cu totul alte chestii, nerealizarea lor este iritantă și cu cât insistăm mai mult cu atât este mai mare presiunea. Toate celelalte planuri se vor materializa imediat ce îndeplinim această primă condiție. De aceea fiecare ar trebui să înțeleagă valoarea limitărilor actuale, căci ele împiedică nereușitele și ne determină să urmăm alte căi care ne pot aduce împlinire sau fericire. Saturn împiedică haosul, aduce ordine și concentrare și ne îndrumă spre a găsi rolurile pe care ne-am născut să le jucăm. Urmând direcțiile spre care ne îndreaptă ne găsim puterea interioară de a ne organiza și de a ne impune, de a ne afirma. Saturn ne aduce acum puterea de a învinge și de a fi independenți, de a ne atinge obiectivele. Pe de altă parte orice rezistență la a ne individualiza ne conduce spre crize schimbări de destin care nu le putem controla, comportament antisocial, pierderi.
Se poate spune că se vor amplifica mult problemele la nivel social, imoralitatea, fățărnicia, ticăloșenia atingând cote maxime, însă riscul cel mai mare este acela de a transfera în aceste condiții încrederea unei persoane, care devine un fel de lider care ar reprezenta forța ce se opune ticăloșeniei. În acest context fiecare trebuie să lucreze la propria persoană și prin ceea ce face să împiedice manifestarea forțelor răului. Cu deciziile de acum, luate sub tensiunile momentului, ne vom confrunta în trei etape, prima destul de rapid, după 15 martie, a doua în primele zile ale lunii aprilie iar cu cea decisivă, abia peste un an. Oricum se poate spune că în lume pot avea loc diferite evenimente destul de dure, iar omenirea va trebui să își pună în comun forțele pentru a le depăși. Sentimentul de depresie poate fi extrem de acut la mulți dintre noi, dar acesta poate fi depășit cu ușurință dacă ne orientăm atenția spre idealurile noastre, folosindu-ne creativitatea și descoperind bucuria lucrurilor simple.
Aspirația acută spre obținerea puterii, este cea mai dură și generatoare de tensiuni la toate nivelurile. Ea ne afectează pe toți. Ceea ce putem face este să ne căutăm și să ne găsim locul în acele structuri care ne permit să ne exprimăm și să ne folosim energia constructiv. În acest fel manipularea este diminuată mult și la nivel înalt, dacă fiecare dintre noi vom acționa în acest fel. Este important să nu ne cedăm puterea altuia și nici să nu acceptăm să ne folosită energia și eforturile în scopuri distructive.
Conjuncția Mercur Venus, este și ea foarte interesantă, are loc în semnul Peștilor unde Venus este exaltată iar Mercur este în exil, ea ne indică un început, un start a înțelegerii unor realizări și de utilizarea a lor în proiecte noi, în noi concepte. Cuadratura crescătoare pe care cele două o formează cu Marte, ne atenționează că tensiunile care apar sunt necesare pentru a ne schimba perspectiva din care privim o situație sau pentru a ne solicita creativitatea pentru a le depăși. Conjuncția Marte Vesta ne aduce dedicare, concentrare doar pentru ceea ce este esențial sau ne reprezintă. Probabil că o mare parte din tot ceea ce ni se întâmplă se datorează faptului că nu ne aflăm pe calea noastră. Când un grăunte este pus în pământ el încolţeşte, creşte şi dă roade. El spune atunci: ” Mi-am găsit locul!” Locul lui nu era acolo, îngrămădit cu alte grăunţe, într-un loc unde risca să se usuce, sau să-l mănânce şoarecii: locul lui era în pământ.
Majoritatea oamenilor se aseamănă cu grăunţele care aşteaptă în hambar venirea semănatului: ei nu şi-au găsit locul, ei nu sunt pregătiţi să încolţească. Totuşi toţi sunt chemaţi să-şi afle locul, şi nimeni nu poate să-i ia, unei fiinţe omeneşti, locul pe care Dumnezeu i l-a hărăzit. Acum este o perioadă în care suntem ajutaţi să ne găsim locul, chiar dacă câteodată ni se pare dificil sau imposibil să o facem. Nu ne trebuie numai curaj ci şi multă credinţă. Conjuncția dintre Marte în Săgetător şi Vesta, aspect care pune împreună acţiunile determinate de vanitate, orgoliu, pasiune nestăvilită şi pe cele făcute cu sufletul, liniştiţi şi cu iubire. De acea provocările sunt pe măsură, căci ne este testată credinţa şi implicit încrederea în resursele noastre. În epoca modernă imaginea reprezentată de Vesta s-a pierdut, aceasta reprezentând femeia înalt spirituală, care avea o cunoaştere şi o atitudine deosebit de elevată. Vesta este asociată cu focul, cu focul spiritual, iar din punct de vedere astronomic, este un asteroid cu o luminozitate deosebită care o face vizibilă cu ochiul liber noaptea. La nivel simbolic ea păzeşte casa sau comunitatea, asigurând unitatea familiei sau statului. Vesta mai semnifică puterea de a ne focusa pe propriile idealuri, motiv pentru care miercuri se poate folosi ziua in acest scop, de a medita asupra lor si de a decide modul cel mai eficient de ale împlini. Apoi este un moment important si din punct de vedere relaţional deoarece Vesta semnifică iubirea cea mai profundă şi adâncă, care prin sex, în sensul înalt al lui, de uniune şi împlinire, este generatoare de energie. Iată că sunt numeroase valenţe ale acestui asteroid luminos, iar întâlnirea cu Marte, reprezintă o confruntare, o luptă între tot ceea ce este brut, primar, provocator – focul marţian este cel care mistuie şi arde, cu ceea ce este benefic şi spiritual; acest aspect ar trebui să trezească în noi un moment de reflecţie şi decizii legate de toate domeniile sus menţionate.
Pe scurt în perioada care urmează trebuie să recunoaştem valoarea muncii, căci toate credinţele şi idealurile noastre au prea puţină valoare dacă nu sunt pus în practică, printr-un efort susţinut, în viaţa de zi cu zi.
Apoi evenimentele care vor avea loc ar trebui să ne facă să renunţăm la fixaţii şi blocaje, limitându-ne acţiunile greşite şi blocând acele relaţii care nu ne mai sunt necesare sau ne sunt defavorabile.
Din punct de vedere fizic este o tensiune nervoasă intensă care poate amplifica asteniile de primăvară, în același timp avem o vitalitate mult diminuată, iar capacitatea noastră de a ne concentra pe ceea ce este ne esențial scade abrupt tocmai pentru a ne orienta atenția doar acolo unde este necesar.