Luna Nouă din 4 ianuarie (2011)

Simbolul Sabian

UN BASORELIEF ANTIC SĂPAT ÎN GRANIT RĂMÂNE MĂRTURIE DESPRE O CIVILIZAŢIE MULT TIMP UITATĂ
Ne indică că ar trebui să răspundem la întrebările:
Ce înseamnă pentru tine să trăieşti prin credinţă? Unde este siguranţa? În oameni? În contul din bancă? Sau este înrădăcinată în Dumnezeu?

 

Prima Lună Nouă din acest an este însoţită de o eclipsă parţială de Soare al cărei maxim este la ora 10.35 (ora României) – despre ea găsiţi mai multe informaţii la capitolul Eclipsele anului 2011.
Luna Nouă se formează la ora 11.06 şi o consider una dintre cele mai importante ale acestui an, din două motive: ea generează cumva vibraţia anului calendaristic, prin informaţiile pe care le transmite şi are loc însoţită de o eclipsă parţială mare de Soare, prima din cele patru ale acestui an şi singura vizibilă în România.

 

Această Lună Nouă care are loc la gradul 13.39 Capricorn, se formează pe casa a X-a a momentului, fiind însoţită în aceeaşi casă de Pluton, Ceres şi Nodul Nord, motiv pentru care se poate spune că va avea influenţe extrem de puternice în sfera politicului (posibile frământări sociale), conjuncţia Pluton-Pallas subliniind o perioadă de tensiuni interstatale, care pot degenera în conflicte majore sau destul de importante.
Faptul că Lilith se află pe Ascendent, în conjuncţie cu Pallas şi Fortuna, ne vorbeşte despre amplificarea unor conflicte atât în plan mundan, cât şi în plan personal. Noi vom resimţi această lună astrologică cu o intensitate deosebită, mai ales pentru că este şi sub influenţa conjuncţiei Jupiter-Uranus, ultima (pentru aproximativ 12 ani) până în 2024 şi pe semnul Peştilor până în 2093, deschizând astfel două cicluri destul de lungi. De aceea, este important ca în această zi să ne revizuim viaţa, în sensul în care să revedem evenimentele din ultima perioadă (începând cu noiembrie 2010) care ne aduc dificultăţi în prezent şi să încercăm rezolvarea lor sau măcar înţelegerea cauzelor care le-au declanşat.
Observăm că toată atenţia noastră este orientată către exterior, fiind prea puţin interesaţi de profunzimea lucrurilor sau de nevoile sufletului, motiv pentru care suntem vulnerabili, frământaţi de temeri şi uşor de manipulat.
Configuraţia holistică este de Bol; ea ne de capacitatea de a acţiona în situaţii de criză dar ne şi determină să le provocăm şi mai mult, având  dificultăţi în a ne decide sau în a finaliza ceea ce trebuie făcut. În plus, ne este greu să ne ordonăm ideile şi suntem prea puţin înţelegători cu cei din jur.
Cuadratura dintre Venus şi Neptun, reprezintă cheia acestei Luni Noi. Putem fi egoişti, vanitoşi, orgolioşi, creându-ne dificultăţi şi rivalităţi, sau putem să fim creativi şi iertători, vindecându-ne sufletul de ură şi resentimente.
Jupiter este planeta incisivă, făcându-ne extrem de exaltaţi, exagerând în orice gând, sentiment sau acţiune, iar conjuncţia sa cu Uranus face ca reacţiile noastre să fie bruşte, necontrolate, originale.

 

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top