Simbolul Sabian
UN HAMAL CĂRÂND UN BAGAJ GREU
Indică o perioadă în care este totul se desfăşoară cu dificultate, în care purtăm cu noi poveri create anterior, acum fiind momentul de a ne elibera de ele şi nu de a adăuga altele noi. Este vorba de o mobilizare exclusiv în acest sens; este necesară atitudinea pozitivă pentru a vedea în profunzime lucrurile şi de a realiza foarte clar necesităţile. Legea recunoştinţei şi mulţumirile pentru tot ceea ce trăim, ne pot ajuta să vedem că ceea ce la început părea un dezastru acum a devenit o şansă, din care putem scoate tot ce este mai bun, transformând-o în succes.
Luna Nouă are loc la data de 3 mai, la ora 9.48, în casa a XI-a a momentului, la gradul 12.31 în Taur. Este demn de remarcat, în primul rând, faptul că imediat după Luna Nouă avem o perioadă de Lună fără direcţie destul de lungă (până în 4 mai, la ora 20.07), ceea ce sugerează că este important ca în acest ciclu să fim mai rezervaţi, să nu ne implicăm în acţiuni de anvergură, cel mai potrivit fiind să lăsăm lucrurile să vină spre noi.
În al doilea rând, aspectele care au loc sunt deosebit de dure. Opoziţia lui Saturn retrograd cu conjuncţia Venus-Mercur şi conjuncţiile Marte-Jupiter şi Lilith-Uranus, ne vorbesc despre numeroase tensiuni, despre exaltare care poate aduce orientarea pe o cale greşită, despre ispite care apar la tot pasul, despre frica de schimbare şi respingerea progresului, despre trăirea unor lecţii legate de o karmă de posesivitate (care poate aduce pierderi de tot felul), despre obstacole care de fapt ne scutesc de consecinţele unei gândiri neadecvate sau despre stopări necesare pentru a descoperi premisele eronate de la care am pornit.
Saturn în mişcare aparent retrogradă, în semnul Balanţei, în casa a IV-a, indică evident direcţia spre care este orientată energia acestei Luni Noi. El ne vorbeşte despre energia trecutului, în sensul unor acţiuni pe care le-am efectuat iar acum ne confruntăm cu rezultatele lor, ne vorbeşte despre instruire, despre necesitatea de a ne educa voinţa fermă pentru a putea rezolva problemele în cauză dar şi despre vederea optimistă necesară pentru a îndepărta mâhnirea şi negativitatea. Mai mult, este foarte important să vedem lucrurile cu adevărat minunate din viaţa noastră, să descoperim oamenii nemaipomeniţi care ne înconjură şi experienţele deosebite pe care ni le aduc.
Oricât ar părea de greu, ni se pune la îndemână tot ceea ce avem nevoie pentru a clădi o nouă etapă în viaţa noastră, etapă care nu se poate realiza decât prin voinţa şi acţiunea personală (acesta este înţelesul conjuncţiei Marte-Jupiter); acum fiind, de fapt, o perioadă a rezultatelor, moment când culegem roadele activităţii noastre dinamice ce vorbesc în primul rând de o realizare interioară.
Recapitulând, este de subliniat faptul că puterea de care dispune orice om în cazul unei crize sau a luării unei decizii are rădăcini profunde în trecut, de aceea este necesară o tehnică poate puţin bizară, aceea de a ne întoarce la rădăcini pentru a produce înflorirea personalităţii, iar din această floare vor apare seminţele vii.