Simbolul Sabian
UN TÂNĂR ŢINÂND O LUMÂNARE APRINSĂ ÎNTR-UN RITUAL DEVOŢIONAL
Există momente când trebuie să învăţăm să ţinem aprinsă lumina idealului nostru. Oricât de sumbre ar părea condiţiile vieţii şi oricât de greu ne-ar fi să ne urmăm calea, trebuie să învăţăm să-i păstrăm direcţia şi să depăşim obstacolele. Părerile celorlalţi pot să se opună sau pot să apară piedici, dar dacă idealul nostru este curat şi cu adevărat valoros, atunci vom găsi resurse, în noi înşine, pentru a merge mai departe în lumină.
Luna Nouă are loc în 26 octombrie la ora 22.55, în semnul Scorpionului la gradul 3.03, în casa a IV-a. Dacă privim retrospectiv la anul care aproape se încheie observăm că, acum la deschiderea acestui ciclu lunar, a venit momentul în care suntem judecaţi după faptele noastre. Acum încep dezvăluirile şocante, înţelegem cum şi cât de mult am fost manipulaţi, descoperim trădările. De aceea, chiar dacă atmosfera generală este mai calmă, mai liniştită, totuşi stările prin care trecem ne fac uşor iritabili, impulsivi şi lipsiţi de tact.
Conjuncţia Soare – Lună este bine susţinută de Junona, iar toate trei sunt în inconjuncţie cu Uranus, de aceea situaţiile neaşteptate, pot apare oricând, ele având o virulenţă neaşteptată, iar loviturile de !teatru! pot fi la ordinea zilei. Să nu uităm că semnul Scorpionului este activat şi de conjuncţia Venus Mercur în cuadratură cu Marte din Leu, ceea ce subliniază nota de impulsivitate specifică acestei Luni Noi.
Este însă bine de ştiut că tot ceea ce ni se întâmplă sunt lecţii de viaţă pe care le primim, pentru a ne vindeca răni mai vechi sau pentru a încheia sau a renunţa la ceea ce nu ne este necesar, doar că aceasta se întâmplă într-un mod pe care ne este greu să-l acceptăm acum.
Luna Nouă poziţionată în casa a IV a ne vorbeşte despre familie, despre rădăcinile noastre, despre istorie, despre trecut. Ea este poziţionată în opoziţie cu Pluton din harta României, lucru frecvent, anual, dar în acest an foarte exactă opoziţia, ceea ce evident ne vorbeşte despre conştientizarea şanselor pe care, noi ca ţară şi naţiune le-am pierdut.
La mundan general pot apare schimbări neaşteptate la nivel de conducere, revolte, greve spontane, revendicări, violenţe de stradă sau accidente în masă. Toate acestea creează o stare generală de isterie, de anarhie, foarte dăunătoare activităţilor societăţii.
Altfel spus este o perioadă în care va trebui să ne reconsiderăm scara de valori, iar pentru sufletul omenesc este un moment important pentru că reprezintă regăsirea purităţii pierdute.
Acum vom putea să vedem roadele proiectelor iniţiate în august 2010, vom avea răspuns la întrebările nerostite, vom putea analiza orice ne dorim pentru că este suficient doar să căutăm un răspuns şi acesta va veni fără nici un efort. Atenţie la ceea ce ne dorim să aflăm, este posibil să nu fim pregătiţi pentru a afla răspunsurile la anumite întrebări, aşa că este mai indicat să nu provocăm situaţii pe care nu le controlăm sau înţelegem pe moment.
Este bine să învăţăm să fim foarte flexibili şi să ne adaptăm uşor dar în acelaşi timp să acţionăm dintr-o bună cunoaştere interioară, astfel încât să nu fim dependenţi de condiţiile şi circumstanţele exterioare. Fiecare are nevoie să-şi găsească timp să fie liniştit şi să reflecteze la lucrurile care contează în viaţă; nu contează cât de ocupată ne este ziua acele răstimpuri de linişte sunt esenţiale şi ele constituie coloana vertebrală a vieţii noastre.
Mulţi se pot lăuda cu talentele şi abilităţile lor, mulţi vor încerca să ne convingă de adevărurile lor, dar cu adevărat apreciaţi şi iubiţi sunt aceia care îşi pun darurile în serviciul celorlalţi, cei care se folosesc pe sine pentru a aduce celorlalţi bucurie, alinare, beneficii de orice fel, acesta cred eu că este mesajul acestei Luni Noi.