Această Lună Plină va aduce fiecăruia dintre noi evenimente interesante căci ne va determina să ne regândim anumite strategii sau acțiuni, parteneriate sau colaborări, într-un fel toate acestea petrecându-se spontan, intuitiv, sau neașteptat. Toate acestea sunt parte din transformările care vor avea loc în viața fiecăruia dintre noi. Mercur intră în mișcare aparent retrogradă, în semnul Balanței așa încât, ca și guvernator al Fecioarei, va avea un impact destul de mare asupra atmosferei generale. Cred că este foarte important să ne notăm tot ceea ce simțim sau intuim, indiferent dacă are legătură cu evenimentele actuale sau nu , căci cu siguranță se vor activa mecanisme subtile prin care se vor elibera din subconștient idei și informații și inconștient vom reacționa la numeroase evenimente din jur.
De asemenea relațiile noastre, parteneriatele, vor trece printr-un proces profund de analiză în urma căruia probabil vom face alegeri importante; este ca și cum ni se dezvoltă un simț al selectivități deosebit, pe care nu ni-l putem explica pentru moment, dar care ne va determina să privim dintr-o altă perspectivă relațiile noastre.
Ascendentul momentului de Lună Plină ne invită să privim dincolo de aparențe, să observăm detaliile subtile, să stăm puțin în expectativă și să privim lucrurile din exterior, înainte de a acționa. Avem nevoie de sprijin, avem nevoie ca Dumnezeu să ne ajute să ne descoperim prietenii şi duşmanii, metaforic vorbind, pentru că de fapt cel mai mare duşman al nostru suntem noi înşine. Dacă am fi puţin liniştiţi am putea observa că cele mai multe rele în viaţă ni se întâmplă pentru că nu suntem atenţi la nevoile sufletului nostru, dar mai ales la mesajele pe care acesta ni le trimite, de multe ori cu disperare. Astăzi aceste mesaje sunt ca nişte strigăte, iar noi în loc să le ascultăm, ne orientăm şi mai mult spre exterior, fugind de vorbele sufletului, căutând vinovaţii în jurul noastru şi evident în persoanele cele mai apropiate.
La nivel subtil, îngrijorările, teama şi incertitudinea nu ne lasă să ne bucurăm decât pe jumătate de ceea ce avem, sau de ceea ce primim din exterior. Dacă ne concentrăm prea mult timp asupra greşelilor, erorilor, defectelor şi aspectelor neplăcute din jur, pierdem multă energie (Marte este neaspectat în semnul Gemenilor sub dominația lui Mercur și ne aduce agitație mentală dar și oboseală psihică în urma acestei agitații, în plus este guvernatorul Ascendentului). Pentru că energia noastră este acolo unde este atenţia noastră şi, aşa cum ne investim atenţia, ne investim energia. Nu mai avem timp pentru noi înşine şi nu mai ducem energia exact acolo unde ea este vitală: în viaţa noastră. Viaţa se umple de toate lucrurile pe care le avem în atenţie. Dacă suntem medici, vor apărea bolnavi peste tot, dacă suntem bucuroşi, viaţa ne va oferi bucurii, chiar dacă sunt mici, ele ne consolidează puterea interioară. De aceea este important să fim cât mai încrezători în puterile noastre şi în forţa de a fi fericiţi.
Mai este un aspect de subliniat, Mercur în mișcarea aparent retrogradă și Venus sunt în recepție mutuală (Venus fiind în cădere), dar practic sunt cele care conduc horoscopul, de aceea este foarte important să ne scriem ce simțim, să ne analizăm sentimentele, să ne concentrăm atenția asupra valorilor personale căutând metode de a le exprima sau pune în practică. Este o perioadă în care trebuie să căutăm și să înțelegem care este rolul nostru social cu adevărat important și să ne exersăm încrederea în propriile valori și calități.