Eclipsă, ce cuvânt interesant, cu multiple înţelesuri şi valenţe, care cred că ar trebui aplicate şi în context astrologic.
Aceste cuvinte ar trebui privite concomitent în trei planuri, planetă = Soarele, casa = a II a, semn = Gemeni.
De aceea dacă luăm definiţia din dex, a umbri, şi ne referim la Soare, pentru că este eclipsă de Soare, atunci practic este umbrită acea parte din personalitatea noastră care se referă la contextul momentului.
Şi cum eclipsa de Soare, adică conjuncţia Soare Lună, are loc în casa a II a, atunci se poate spune că tot ceea ce reprezintă acea casă este eclipsat. Casa a II a reprezintă concret şi subtil verbele a avea şi a valorifica = a încerca să capete valoare ceva, a valoriza = a pune ceva în valoare sau a emite judecăţi de valoare, a recunoaşte o valoare – a utiliza, substantivele valoare şi efort, pe scurt reprezintă stima de sine.
Gemenii sunt o zodie duală, mobilă, de aceea conjuncturile care au loc în jurul nostru, sunt prezentate ca două alternative care ne încântă la fel de mult, sau ne divizează, ne fac să gândim în reluare, să trăim reverberativ.
Dacă ne gândim că fiecare zodie ca de altfel fiecare lucru, situaţie, sentiment, acţiune, poate fi privită corect pe minim trei nivele, acestea fiind fizic, mental şi spiritual, atunci putem spune despre Gemeni că se manifestă, în funcţie de planeta care guvernează fiecare nivel:
Mercur ne vorbeşte despre felul în care acţionăm fizic, concret, cotidian; la nivel mental ne uităm la Venus, iar dacă ne interesează spiritual atunci ne referim la Gaia sau Terra, care ne orientează atenţia la binele global al omenirii.
La nivel fizic Mercur se află în semnul Taurului – corespondentul casei a II a, şi evident atunci putem vorbi despre o gândire practică, pragmatică căreia evident i se aplică unul dintre cuvintele cheie ale definiţiilor de mai jos.
La nivel mental, Venus este în mişcarea aparent retrogradă în semnul Gemenilor, în recepţie mutuală cu Mercur, ceea ce creează numeroase confuzii, inversiuni, greşeli sau imposibilitatea de a ne concentra pe ceva anume. Echivalentul cel mai evident ar fi din punctul meu de vedere cuvântul întunecime sau chiar pierderea temporară a conştiinţei, independent de voinţa noastră.
La nivel spiritual, ar trebui să ne pese mai puţin de interesele personale sau doar de valorificarea resurselor Terrei şi mai mult de binele planetei. De aceea cred că reacţia Pământului ca locuinţă vie a noastră a tuturor, ca entitate de sine stătătoare, poate să fie destul de dură, sancţionând indiferenţa noastră, egoismul de copii răsfăţaţi, lipsa de interes faţă de CASA noastră. Este un moment de maximă instabilitate, pe care ar trebui să-l conştientizăm, încercând să echilibrăm situaţia la nivel spiritual. De aceea astăzi să ne gândim măcar câteva momente la frumuseţea planetei Terra, să-i mulţumim pentru că ne susţine, să mulţumim pentru resursele cu care a fost înzestrată, să-i trimitem iubire din tot sufletul nostru şi înţelegere faţă de problemele pe care din egoismul unor copii extrem de mici, i le-am creat.
Mai dau câteva definiţii pentru ca fiecare să-şi găsească cuvântul potrivit şi evident se poate continua.
Eclipsă mai înseamnă şi întunecime.
Eclipsă înseamnă lipsă.
Eclipsă înseamnă dispariţie.
Eclipsă înseamnă trecere în umbră.
Eclipsă înseamnă pierderea temporară a conştiinţei.
Eclipsă înseamnă absenţă.
Iar ceea ce am observat eu eclipsă se poate scrie: e clipa să…
Ca sincronicitate mi se pare interesant că această eclipsă care durează 5 minute şi 46 de secunde şi are o lăţime a umbrei de 237 de km, se află la o distanţă de 5 luni şi 23 de zile( exact convertirea celor 5 minute în luni şi 46 de secunde în zile – conversia este exacta dacă facem regula de trei simplă) de a doua eclipsă de Soare din 13 noiembrie 2012.
Pe de altă parte, această eclipsa este una dintre cele mai lungi ale acestui secol XXI.
În 19 iunie se încheie acest ciclu lunar deschis odată cu eclipsa de Soare din 21 mai, de aceea cred că este important să urmărim următoarele 28 de zile ale acestui ciclu pentru a înţelege exact problemele cu care ne vom confrunta în 13 noiembrie 2012 – la următoarea eclipsă de Soare, evident fiecare în funcţie de destinul personal.
Această eclipsă inelară de Soare face parte din seria Saros 128, fiind a 58 din cele 73 ale seriei, fiind vizibilă în Orient şi Statele Unite ale Americii.
Este la fel de interesant de precizat faptul că ultima eclipsă inelara vizibilă de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii s-a produs pe 10 mai 1994, eclipsa facând parte exact din aceeaşi serie Saros 128 ca şi cea din 21 mai 2012. De fapt eclipsa din 21 mai 2012 este soră cu eclipsa din 10 mai 1994, fiind exact urmatoarea eclipsa din seria Saros 128. Urmatoarea eclipsă importantă se va produce în SUA pe 21 august 2017, fiind o eclipsă totala de Soare. Acea eclipsă va fi sora eclipsei de Soare din 11 august 1999, vizibilă în condiţii ideale din Romania (maximul eclipsei s-a produs lângă Râmnicu Vâlcea).
Un lucru demn de remarcat este faptul că eclipsa debutează pe 20 mai la ora 20.56 (UT – Universal Time) în Marea Filipinelor, începând faza parţială a eclipsei, la 22.06 UT, în sudul Chinei, chiar la ora de răsărit a chinezilor în 21 mai 2012, începe eclipsa ineară de Soare, urmând drumul spre vest, ceea ce face, ca şi eveniment oarecum straniu, ca eclipsa să înceapă în 21 mai în China şi să se sfârşească în 20 mai în Statele Unite, şi atunci oare ea nu ne vorbeşte de reîntoarcere?
Din punct de vedere astrologic, aparent nu este nimic spectaculos, guvernatoare hărţii momentului este Venus aflată în mişcare aparent retrogradă pe Fundul Cerului, în recepţie mutulă cu Mercur din semnul Taurului. Mai mult decât atâţt venus este Luceafărul de seară care se apropie de Pământ influenţându-ne extrem de puternic trăirile. În tradiţiile astrologice orientale această planetă nu este considerată micul benefic ca în astrologia europeană, ceea ce înclin să cred că este corect. Pentru că avem nevoie de un plan mental riguros organizat şi multă fermitate şi abia apoi apare iubirea. Astfel, este vorba mai întâi de a înţelege sensul tuturor relaţiilor şi de a accepta să iei în primire total emoţiile şi sentimentele. Obiectivul este, cel puţin la început, acela de a căuta dezvoltarea unei virtuţi mai degrabă decât de a dezvolta o înţelegere profundă a acestor moduri de funcţionare în raport cu ceilalţi. Bunăvoinţa, dispoziţia naturală de generozitate trebuie să înceapă de la sine însăşi, înainte de a urmări să-i iubim pe ceilalţi (sau să pretindem ca ei să răspundă la viziunea noastră asupra iubirii, ceea ce se petrece cel mai adesea în acest caz), trebuie să ne asumăm realitatea sentimentelor noastre dualiste şi să acceptăm să le explorăm fără să respingem nimic. Bunăvoinţa constă în a recunoaşte că noi suntem astfel: nici buni, nici răi, nici contractaţi, nici din cale-afară de generoşi. Fiindcă toate manifestările către un altul provin mai întâi dintr-o dorinţă personală, cu precădere egoistă. Cu atât mai bine dacă fiecare din cei implicaţi va avea ceva de învăţat. A învăţa să spui „DA” înseamnă mai întâi să înveţi să spui „NU” propriilor comportamente, la tot ceea ce ne răneşte, ne sacrifică, ne neagă.
Şi încă ceva, steaua Alcyone, cea mai luminoasă din constelaţia Pleiadelor – Ploioasele sau Cloşca cu puii de aur denumite de poporul român – aflată la 370 de ani lumină faţă de Pământ, considerată de mulţi Centrul Galactic se află în conjuncţie cu Soarele şi Luna, ceea ce poate evident duce la multe speculaţii legate de sfârşitul din calendarul mayas. Încă din anul 1961 astronomii au descoperit, prin informaţiile oferite de sateliţi, o zonă cosmică ce părea a fi o nebuloasă neobişnuită, adică un foarte mare nor cosmic de gaz sau praf. Această nebuloasă avea proprietăţi neobişnuite, şi a fost denumită Nebuloasa Aurie. Totuşi, atenţia publică nu a fost mult timp reţinută de această descoperire decât cu mult mai târziu, când s-a observat că locaţia nebuloasei coincide cu proiecţia orbitei Sistemului nostru solar. Această nebuloasă a fost mai apoi denumită Centura Fotonică.
Întregul Univers este menţinut de vortexuri, printre care şi vortexurile de energie centripetă, cu câmpurile electromagnetice asociate lor. Aceste spirale de energie dau naştere la orbite naturale în Spaţiu şi Timp: sateliţi în jurul planetelor, planete în jurul stelelor, sisteme solare în jurul centrelor altor vortexuri majore, şi tot aşa la o scară inimaginabil de mare. Terra orbitează în jurul Soarelui în decurs de 1 an, dar Sistemul nostru solar este el însuşi un “întreg”, care orbiteaza în jurul Centrului Galactic în aproximativ 24.000 -26.000 de ani. Acest Centru Galactic se află în constelaţia Pleiadelor, la 400 de ani-lumină de noi, şi reprezintă Soarele Central al Pleiadelor, steaua Alcyone.
Centura Fotonică încercuieşte Sistemul Pleiadelor. Ea constă din mai multe benzi fotonice, emanând din centrul Galaxiei, care sunt asociate cu spiralele Căii Lactee. Deci Sistemului nostru solar îi trebuie cam 25.000 ani pentru a ajunge în rotaţia lui în acelaşi punct de pe orbită. Încercaţi să vă imaginaţi câteva sisteme solare în revoluţie pe o mare orbită în jurul stelei Alcyone, dar înfăşuraţi această imagine cu nişte imaginare spire de toroid. Aceasta este Centura Fotonică.
Sistemul nostru solar trece prin această Centură de 2 ori la fiecare 25.000 ani. Cea mai îngustă parte a Centurii este traversată de Sistemul solar cam în 2000 de ani. Şi trec cam 10.500 de ani între două întâlniri cu Centura. Dacă socotim, 2 x 10.500 + 2 x 2.000 =25.000 ani.
Centura Fotonică este o imensă regiune din spaţiu care emană o intensă radiaţie electromagnetică, atât în spectrul vizibil cât şi în cel al luminii invizibile de înaltă frecvenţă, chiar incluzând spectrul razelor X. Mass media deja a atras atenţia asupra masivei creşteri a intensităţii radiaţiei periculoase, care pătrunde prin găurile din stratul de ozon, în anumite regiuni ale planetei.
Odată cu intrarea Sistemului solar în Centură sunt de aşteptat efecte temporare spectaculoase. Terra înconjoară Soarele pe orbita sa, deci este sau în faţa, sau în spatele Soarelui, dacă ne gândim la intrarea lineara în Centură. În consecinţă, ori Soarele, ori Terra va intra prima dată. Este imposibil de prezis exact care, din moment ce Centura se dilată şi se contractă alternativ, aperiodic.
Dacă Soarele va întâlni primul Centura, s-a comunicat prin “channeling” că vor urma 3-5 zile de întuneric total şi vor cădea toate sursele de curent electric.
Daca Terra va intra prima, nu va fi întuneric. Odată cu intrarea planetei în Centură vom experimenta un şoc electric instantaneu, cam o zecime de secundă, dar care nu va fi periculos. Alte surse spun că în jurul Terrei va exista o intensă activitate fotonică, apoi o comprimare şi o expansiune bruscă a atmosferei. Dacă aceasta se va adeveri, atunci multă vreme cerul va deveni plin de o lumină intensă, care îi poate conduce la orbire pe cei neprotejaţi. Această lumină este aşteptată să apară în ultimele 3 zile.. Cu alte cuvinte, va avea loc o mare selecţie naturală pe baze spirituale.
Să nu uităm însă că Universul fiind Spirit în manifestare, nu ne putem îndoi că orice fenomen cosmic fizic pe care îl putem studia prin ştiinţe şi intrumente, are la bază Spiritul şi Vointa Divina. Nimic nu este întâmplător în Univers, totul este perfect coordonat de Mintea Cosmică şi se face în scopul evoluţiei. Întotdeauna în spatele oricărui femonen care se manifestă fizic în Univers trebuie căutat înţelesul şi semnificaţia lui Spirituală, Divină.
Fenomenul este considerat a fi adevărata natură a ” Înălţării în Slavă”, a ” Ascensiunii”, termeni bine cunoscuţi şi propovăduiţi de Biserica Creştină. La acest fenomen se pare că se referă aA doua venire a lui Hristos. Dar în realitate acest ” Crist” este o stare a Conştiinţei, a Fiinţei în ansamblu care a fost atinsă de Iisus, şi nu se referă la o fiinţă individuală. Este vorba de o Renaştere a planetei Terra. Se spune că planeta va fi divizată într-o planetă cu 3 dimensiuni, aşa cum există şi la ora actuală, şi o altă Terra, care va trece într-un Univers paralel cu 4 dimensiuni.
Energia Christică acţionează ca un catalizator pentru aceste procese. Astfel, mulţi oameni vor deveni clarvăzători, telepaţi, vindecători, etc., aşa cum a prezis Iisus. Acum, mai mult decât oricând, trebuie să recunoaştem Voinţa Divină şi să acţionăm aproape tot timpul în concordanţă cu Aceasta. Gândurile noastre sunt energii foarte puternice care trebuie controlate şi direcţionate foarte precis în scopuri benefice, divine, şi poate fi la nivel speculativ, această eclipsă de Soare din semnul Gemenilor, începutul acestui moment de transformare.