În 19 iulie 2012, la ora 7.20, are loc Luna Nouă din semnul Racului, care se formează la gradul 26.55, în casa a XII a, ea vorbindu-ne despre începutul unei perioade de începutul încheierii unei etape, adică, practic până la următoarea Lună Nouă din semnul Leului, ar fi bine să ne focalizăm întreaga atenţie spre închiderea de cercuri, cicluri sau acţiuni care nu ne mai sunt necesare. Imediat după aspectul de Lună Nouă, Luna intră în perioada de fără direcţie, ceea ce ne sugerează cât de confuză este această etapă, pe care o vom parcurge, pentru că vom încerca să ne întoarcem în trecut ceea ce ne va irosi timpul, dacă nu ne rezumăm doar la înţelepciunea căpătată în urma experienţelor aduse de acesta. Este la fel de important ca în această perioadă, până la următoarea Lună Nouă, să înţelegem şi să rezolvăm prin recunoaşterea lor, erorile trecutului, şi acolo unde este posibil să le rezolvăm chiar concret.
Este o Lună Nouă care aduce multă impulsivitate, nerăbdare şi violenţă, de parcă ne-am afla în plin război, pe un câmp de bătălie. Din păcate duşmanii sunt foarte subtili, aproape nevăzuţi, pentru că această luptă se dă pe mai multe nivele şi este foarte complexă, greu de văzut sau înţeles.
La momentul exact al formării conjuncţiei Soare Lună, Ascendentul momentului se află în semnul Leului, la gradul 13.13, în conjuncţie cu Mercur retrograd, aflat în casa a XII a. Acest fapt ne sugerează că reapar disputele ne-ncheiate, doar că într-o formă mult mai egotică, mai plină de virulenţă şi interese strict personale, este ca şi cum numai avem repere şi valori spirituale, rezumându-ne doar la ceea ce avem nevoie în plan material. În plus opoziţia Marte – Uranus, şi opoziţia Vesta – Nodul Nord, ne vorbesc de zonele de conflict; prima are loc între noi şi ceilalţi şi este lupta aceea despre care vorbeam, adică care ne determină să ne urmărim interesele cu orice preţ şi prin orice metode, chiar dacă îi călcăm în picioare pe cei din jur, revoltându-ne şi agitându-ne, de cele mai multe ori inutil, căci adevărata confruntare este sugerată de celălalt aspect.
Opoziţia dintre Vesta şi Nodul Nord este foarte subtilă, Vesta, de fapt în conjuncţie cu Nodul Sud, ne vorbeşte de eforturile uriaşe care se fac în lumea spirituală, pentru ca noi oamenii să trecem într-o altă etapă, să ne învingem frica, duşmanul nostru cel mai mare şi să ne urmăm calea evolutivă, indiferent cât de greu sau imposibil ar părea. Pentru început ar trebui să ne lăsăm sufletul să vorbească, să ne ascultăm intuiţia, să ne exersăm răbdarea şi să înţelegem raţiunea după care se desfăşoară evenimentele. Sufletul nostru este acum în cea mai mare suferinţă, el caută metode de manifestare a lui, acest lucru făcându-se de cele mai multe ori prin personalitate. De aceea prim pas ar fi acela de a permite să se manifeste adevăratele noastre calităţi, cele pe care le-am uitat sau reprimat într-un colţ al sufletului, în schimbul dezvoltării unor aptitudini mult mai modeste cu preţul bucuriei noastre de a trăi. Apoi putem să facem o mulţime de lucruri mici sau foarte simple, care să ne bucure, să ne încânte, să ne acordeze corzile sufletului pentru ca acesta să-şi poată reveni la tonalitatea pierdută. Să ne gândim ce ne făcea plăcere în copilărie, ce ne visam atunci să facem când vom fi mari, şi să încercăm să punem în practică ceea ce nu era alterat de inocenţa noastră de copil.
În plan social, lucrurile sunt la fel de complicate, lupta de interese fiind acerbă, fiind implicate în joc o mulţime de forţe şi de interese. Este frontul lor, nu cred că trebuie să facem din lupta lor idealul nostru pentru că asta le va da putere, noi avem propriile războaie, care sunt mai importante, pentru că în faţa lui Dumnezeu răspundem personal.
Mercur retrograd pe Ascendent, dar în casa a XII a, aduce în primul rând îndoiala, teama de decizii şi cuvinte, incapacitatea de a ne exprima adevărata ipostază în faţa celorlalţi. În general comunicarea nu este stăpânită, şi anumite handicapuri pot apare rapid, pe fond emoţional sau din lipsa de mulţumire sufletească, transformându-se în frustrări, sau chiar în probleme de sănătate.
Referitor la sănătate ar fi bine să înţelegem corpul fizic asemenea unui calculator biologic. El conţine nenumărate componente si stochează multe informaţii in memoria sa vasta. Deşi încercăm sa scăpăm de bolile sub forma de viruşi, afecţiuni, dureri si suferinţe, si acestea sunt o parte a computerului uman. Sistemul minte-corp este miraculos, el folosind tot ce dispune de el pentru a ne trimite semnale. Durerea cronică poate fi un semn al unor neînţelegeri, infecţia un semn al extenuării sau al reprimării emoţionale, iar un stomac dat peste cap un semn de supărare sau stres. Multe boli se manifesta ca rezultat al propriilor noastre acţiuni sau inerţii, al grijilor înăbuşite sau al inabilităţii noastre de a ne simţi merituoşi. Din moment ce corpul nu ne minte, e adesea posibil nu numai să ne facem bine, dar şi să tratam rădăcina care stă la baza bolii, acordându-ne la ea. De fapt, e o alta parte a corpului nostru şi prin urmare se poate comunica cu ea.
Daca toţi oamenii ar trai într-un mod iubitor, pozitiv şi natural, atunci ar exista fără îndoială mult mai puţină boală – iar acum multe probleme de sănătate tratate superficial, adică ne-nţeleasă şi nerezolvată cauza lor subtilă, spirituală, pot recidiva. Dar, în această epoca a suprasolicitării la locul de munca, a comunicării interpersonale complicate, a activităţilor de interior şi a poluării, corpul ne implora sa fie consultat când boala loveşte. Când simţim că o boală ne dă târcoale sau daca ne-am confruntat cu o maladie de mult timp, este bine să ne găsim puţin timp in cursul zilei ca să stăm liniştiţi şi să ne relaxam profund. Când am atins o stare de relaxare intensa, este bine să ne întrebăm ceea ce ne necăjeşte (fie el virus, bacterie sau durere) ce doreşte. Vorbindu-i de parca ar fi o entitate în interiorul nostru şi purtăm o conversaţie cu ea. Dar e important să ascultăm după ce am pus întrebarea – corpul nostru are toate răspunsurile. Dacă nu se iveşte nimic pe moment, este bine să reflectăm asupra vieţii noastre recente. Evitam o situaţie stresantă sau căutam în mod inconştient simpatie? Ambele pot fi adevărate, dar răspunsul pe care îl vom primi nu trebuie neapărat sa fie profund şi poate fi specific sau oarecum vag. Ce ne spune boala ne poate surprinde. Totuşi, când am recunoscut şi acceptat răspunsul, însănătoşirea va fi rapida.
Acordarea la afecţiunea noastră ne poate ajuta să învăţăm moduri noi, mai eficiente, adaptabile şi puternice pentru a trata boala. A ne pune credinţa în abilitatea mintii de a vindeca corpul şi vice versa e un pas important în călătoria spre o vindecare de sine durabilă.
Această Lună Nouă are extrem de multe mesaje pentru noi, totul este de a avea răbdarea să le descifrăm, ele sunt personale şi ne aduc vindecarea sufletească şi bucuria de a trăi, dacă înţelegem să acceptăm schimbările care se fac.