Luna Nouă din semnul Săgetătorului, 13 decembrie 2012, ora 10.42, este ultima Lună Nouă din acest an 2012, de aceea este importantă, mai ales pentru a ne ocupa de finalizarea acţiunilor.
Pe scurt în ziua de Lună Nouă este în general o tensiune interioară maximă, o cădere maximă de energie dar în acelaşi timp un moment foarte important care influenţează întreaga lună care urmează.
De aceea Luna dă o putere extraordinară gândurilor şi cuvintelor şi putând fi construite diferite planuri. Este important să reţineţi că ele vor avea succes în viitor dar nu trebuie realizate imediat, ci doar proiectate. În schimb este un moment în care direcţionarea pozitivă sau negativă a gândurilor se realizează cu siguranţă şi acţionează cu putere asupra evenimentelor ulterioare. De aceea daţi viaţă gândurilor luminoase şi bune, în acest fel vă asiguraţi un ciclu lunar favorabil. Ca să vă conving de puterea zilei în care are loc Luna Nouă, în trecut şi nu numai, această zi era una specială în care putem să intrăm în contact cu îngerii noştri păzitori, în care se fac invocaţii şi se foloseşte magia.
Aspectele planetare din ziua de Lună Nouă, ne creionează tendinţele şi ne sugerează domeniile în care putem acţiona cu succes dar şi cele în care este bine să fim precauţi, evitând dezvoltarea lor.
Cele mai bine susţinute domenii sunt legate de comunicare, de relaţiile de afaceri sau prietenie, putând să acţionăm cu succes pentru a rezolva problemele de la serviciu, sau cele care privesc viaţa profesională.
Trebuie să înţelegem că toată experienţa trecutului poate fii utilizată în prezent.
Subliniez că este important să încheiaţi lucrurile care trenează de multă vreme, să clarificaţi şi să rezolvaţi situaţiile rămase deschise. Mă refer aici la acele codiţe, datorii, restanţe, sau tot ce a rămas deschis din neglijenţă sau din motive independente de voi. Dacă vă concentraţi pe rezolvarea lor, şi depuneţi toate eforturi, veţi reuşi să scăpaţi de ele. Această încheiere şi bilanţ sunt necesare pentru ca noul ciclu care se deschide să vă găsească eliberaţi de aceste poveri.
Cuvântul de ordine al acestei Luni Noi este finalizarea.
Este la fel de important să meditaţi la viaţa voastră sentimentală, să vă eliberaţi de anumite temeri şi să vă propuneţi să fiţi mai înţelegători şi mai puţini posesivi. Insuflaţi o atmosferă veselă şi optimistă relaţiilor voastre, fiţi mai jucăuşi şi mai neconvenţionali în tot ce faceţi. Încercaţi să vă surprindeţi partenerul cu gesturi frumoase dar neaşteptate.
Va urma o perioadă destul de tensionată în plan sentimental, de aceea trebuie să puneţi şi voi umărul pentru a se instala o atmosferă caldă, lipsită de reproşuri şi nemulţumiri, evidenţiate şi subliniate.