Luna Plină are loc pe 27 ianuarie 2013, la ora 6.35, cu Soarele în exil în semnul Vărsătorului şi cu Luna în Leu, domiciliul Soarelui. De multe ori m-am întrebat cum se simte Luna în acest domiciliu, şi din studiile mele, eu cred că este forte puternic evidenţiată, latura sa văzută, cunoscută, adică, cea care se ocupă de sănătatea noastră, de finanţe şi de emoţii. De aceea această Lună Plină se referă mai mult la planul concret, adică de zonele concrete de care suntem în acest moment interesaţi fiecare. De aceea putem reflecta cu mai mare uşurinţă asupra a ceea ce ne interesează. Cu Soarele în semnul de exil al Vărsătorului, se întâmplă la această Lună Plină lucruri interesante, adică personalitatea noastră suferă schimbări subtile majore, ajustări, pe care nu le putem concret defini, dar cu siguranţă le vom observa efectele peste câteva luni, cam 6. În orice caz părerea mea este că procesele karmice sunt extrem de rapide, aşa că este posibil ca în viaţa noastră să apară în această perioadă, persoane, evenimente, oameni, situaţii prin care să înţelegem exact menirea noastră, sau pur şi simplu să ne trezim în conjuncturi prin care să ne închidem cercuri karmice importante. Oricum, fiecare dintre noi va resimţi în această perioadă – cam până în 17 februarie – că trebuie să facă ceva, că trebuie să schimbe sau să înţeleagă ceva, evident variaţiile apar în funcţie de construcţia fiecăruia.
Revenind la aspectele astrologice, la ora când se formează aspectul exact de Lună Plină, Ascendentul momentului, este la gradul 16.44 în Capricorn, guvernat de Saturn aflat în conjuncţie cu Mijlocul Cerului, ceea ce evident ne vorbeşte despre răspunsurile pe care fiecare le primeşte acum, în zona în care a depus cele mai intense eforturi, a muncit cel mai mult şi a pus tot sufletul pentru a reuşi. În plus Ascendentul ne vorbeşte despre forţa interioară pe care o avem, de complexitatea relaţiilor, personale, sociale şi politice pe care le avem – atenţie la acordurile semnate în această perioadă, de eficienţa mentală care este dată de puterea de observare şi de analiza intelectuală, mai ales pentru a analiza eficacitatea energiilor puse la dispoziţia noastră.
Ascendentul se află la jumătatea distanţei dintre Venus şi Pluton, ceea ce evident ne vorbeşte despre posibilitatea de a ne structura emoţiile, în primul rând înţelegând cauza lor, apoi ne vorbeşte despre posibilitatea de a crea lucruri durabile, minunate, care să ne aducă satisfacţii personale, mai ales la nivel spiritual. Aceasta este modul în care obţinem libertatea vindecătoare, eliberarea psihologică, despre care ne vorbeşte simbolul sabian al gradului.
Această Lună Plină pune accentul mai mult decât oricând pe ritm, pe constanţă şi cicluri, ca urmare a primelor două. Ritmul este cel care face ca viaţa noastră să fie armonioasă, dacă, evident ne găsim cadenţa potrivită şi înţelegem măsura cu care ar trebui să ne trăim viaţa.
Luna este vârful yodului format împreună cu Chrion şi Pluton, iar acest aspect mă duce cu gândul la anul 1977, la forţa acelui an şi întâmplările lui, la ciclul care se repetă sau mai exact spus revine pe un alt nivel şi cu mai multă forţă şi încărcătură spirituală. De aceea crizele frecvente sunt necesare pentru a scoate la lumină  – Luna se află în domiciliul Soarelui – tot ceea ce ne este necesar pentru a ne elibera de frustrări, pentru a înţelege şi conştientiza, chiar dacă procesul în sine pare dureros, şi poate aduce pierderi sau suferinţe. În acelaşi timp Luna în leu ne vorbeşte despre izbucniri incendiare de multe ori, ca urmare a vanităţii şi orgoliului dar şi ca dorinţă a egoului de a se manifesta, de a ieşi în evidenţă. Egoul nu este neapărat ceva rău, atâta vreme cât el este dezvoltat doar pentru cunoaşterea şi dezvoltarea personală, interioară, exteriorizarea lui devine catastrofică. Rezolvarea acestui yod, o reprezintă Soarele, care ne indică modelul comportamental cel mai potrivit, şi anume smerenia – de citit interviul cu Arsenie Papcioc de mai jos – la credinţă în propriile valori, căci numai cei care au credinţa că ceea ce fac este corect şi în plus are şi o valenţă spirituală, vor reuşi şi vor rezista presiunilor intense ale acestei perioade. Tot ceea ce trăim, simţim sau vedem în această perioadă reprezintă exemple clare, pentru fiecare dintre noi, care ne permit să previzionăm, să înţelegem noile perspective care ni se deschid.
Mai avem un yod, acesta însă este de mai lungă durată şi se formează exact între punctele virtuale Mijlocul Cerului şi Ascendent şi Lilith, dar sunt susţinute de planete lente care îi dau durabilitate şi forţă: Mijlocul Cerului de Saturn şi Ascendentul de Pluton iar Lilith de Jupiter, aceste puncte doar sugerând prefigurând acum evenimente care se vor derula în următoarele 6 luni. Aceste prefigurări pot veni sub diverse forme fiecăruia dintre noi, la nivel subtil, vise, intuiţii, frici, senzaţii, stări, ele nu ar trebui neglijate, ci notate atent, tocmai pentru că sunt semnale subtile pentru a ne pregăti de viitor.
Mai este un aspect interesant, care ne vorbeşte tot despre emoţii şi trăiri, anume septilul Luna Lilith, la momentul de Lună Plină, senzaţiile de acum nu trebuie neglijate, trebuie înţelese cu mult discernământ, ele sunt menite pentru a ne clarifica privirea, tocmai pentru a desluşi şi scoate din interiorul nostru ceea ce este latent; pentru a recunoaşte drumul luminos de potecile umbrite datorate temerilor, karmei şi lipsei de credinţă. Dacă amintim că Lilith se află la mijlocul distanţei dintre Vesta staşionar directă şi Ceres retrogradă, înţelegem cât de mare este dualitatea, indecizia şi neliniştea, frământarea mai exact, cauzată de nevoia de siguranţă materială şi dorinţa de evoluţie şi acţiune spirituală. Cu siguranţă că fiecare va alege, în urma experienţelor trăite – Jupiter este staţionar direct presându-ne şi subliniindu-ne ceea ce este important de înţeles – ce consideră mai valoros şi important în acest moment. Oricum ar fi ezitarea şi tărăgănarea este cea mai proastă soluţie. Sprijinul subtil spiritual, de la entităţile benefice superioare pe care-l primim acum pentru a ne ajuta să facem alegerile corecte, este extraordinar de puternic, totul este să-l acceptăm, înţelegând mesajele subtile de peste tot din jurul nostru, pe care le primim.
Parintele Arsenie nu imbatraneste. Secretul? Ni‑l spune tot dansul: sa ai la tinerete putina batranete, ca atunci sigur vei avea la batranete, multa tinerete.
Un sfat pe care nu ai cum sa nu il urmezi, daca cel care ti‑l da e nonagenar, dupa o experienta de decenii in puscariile comuniste.
Ce le recomandati, in primul rand, crestinilor care doresc sa sporeasca in viata duhovniceasca?
Eu recomand o stare de veselie interioara, launtrica, din inima, o stare ce inseamna rugaciune neincetata. O stare de veselie adevarata, degajata de problemele vietii, de problemele cararilor vietii, ale unuia si ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Daca‑i intristare, se clocesc ouale diavolului. E o stare de absenta, de intunecare. Daca un om nu moare de pe pozitia de traire, de inaltare, de steag, toata creatia sufera. Noi traim intr‑o mare unitate, toata creatia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despartim de marea unitate, suntem pe pozitie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o pozitie de traire. Pentru ca tragedia intregii lumi trebuie plansa ca propriile noastre pacate. Starea de rugaciune inseamna o stare de prezenta. Eu, ca duhovnic ce toata ziua stau de vorba cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevointe. Recomand o stare de prezenta permanenta – care inseamna recunoasterea fortelor de bine din tine.
Ati cunoscut astfel de oameni care aveau o asemenea stare de prezenta continua?
Asta este o intrebare la care nu se poate raspunde intru totul. Oamenii isi pastreaza ascunsa viata lor. Am trait in puscarii 14 ani; am stat cu fel de fel de conducatori ticalosi. Eram intr‑o anumita relatie si cu Parintele Dumitru Staniloae, bineinteles respectand proportiile, caci eram un prichindel pe langa el. La procesul Rugului Aprins – am fost amandoi in acelasi lot – el s‑a purtat cam sovaielnic. Dar cand a intrat in temnita, cand a intalnit acolo mari traitori care erau de 20 de ani in inchisoare, care cunosteau Noul Testament aproape pe de rost – putini erau care nu stiau toate scrierile sfantului Ioan Evanghelistul – parintele Staniloae a ramas impresionat.
Eu am multe arestari, iar la Rugul Aprins am fost condamnat 40 de ani. Vasile Voiculescu, Dumitru Staniloae, Alexandru Mironescu si toti ceilalti au primit cate 15 ani. Mie mi‑au dat 40 de ani. Sigur ca m‑am distrat cand m‑au condamnat, dar m‑a costat. Ca ma tratau peste tot ca pe un mare criminal. Chiar la Jilava, un capitan m‑a intrebat in timp ce ma dezbraca si ma tundea:
„Ce‑ai facut, ma?”
„N‑am facut nimica, ma!”, i‑am zis eu.
„Ma, daca nu faceai nimic, te condamna la 10‑15 ani, dar 40 de ani…
” Vedeti, daca nu faceam nimic, tot ma condamna la 10‑15 ani. S‑a dat de gol, stiti.
Iata cu cine aveam de‑a face. Iata cine te dezbraca, iata cine te omora… Important este ca tu sa ai o pozitie de prezenta. Nu m‑au omorat, desi ma urmareau, ma bagau pe la racitor, la camere frigorifice. In trei zile mureai, dupa socoteala lor. N‑am murit in trei zile. Mi‑au dat cinci. N‑am murit in cinci zile. Mi‑au dat sapte, n‑am murit. N‑a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde esti, sa fii prezent! Si, fie ce‑o fi, de-acum. Om sunt, un pai in vant. Nu mai conta moartea, fratilor. Moartea era salvare!
Dar exista un duh, o linie, o raza de viata, in om care nu cedeaza. Si n‑avem alt ideal decat de‑a ne harazi Dumnezeu fericirea sa murim chinuiti si sfartecati, pentru scanteia de adevar ce stiam c‑o avem in noi, pentru a carui aparare vom porni la inclestare cu stapanitorii puterilor intunericului, pe viata si pe moarte. Asta‑i deviza fiecarui crestin. Daca nu‑i asa, atunci „mortua est”! In tinerete eram singurul din sat care mergeam la biserica. Nu baba, nu mos, nu nimica, eram eu singur. Si a zis preotul: „Am si eu unul care vine la biserica, dar nici el nu sta pan’ la sfarsit”. Eu cand am auzit vorba asta… Nu stiam, eram un copil. Cand incepea predica, credeam ca s‑a terminat totul. Nu stiam eu de Liturghie, eram copil. De atunci n‑am mai iesit din biserica, pana nu iesea si preotul, ca sa fiu sigur ca s‑a terminat.
Eu sunt macedonean dupa tata. Tatal bunicului meu a fost preot in Macedonia, de unde si numele de Papacioc. La origine, ne‑a chemat Albu. In sfarsit… nu facultati, nu academii, nimic nu te formeaza cat o stare de prezenta continua: ca inchisorile, ca suferinta. Este o mare greseala, daca o ignora cineva. Cand Mantuitorul era pe lacul Ghenizaret, cu apostolii, a zis „Sa mergem pe tarmul celalalt”. S‑a culcat in corabie – in timpul asta valurile cresteau. „Doamne, Doamne, scoala, ca pierim!”, au strigat apostolii. „Va si vedeati pe fundul marii, cu Mine cu tot!”. Adica: „N‑am spus Eu bine, sa mergem pe malul celalalt? Voiati fara valuri? Voiati fara incercari?” Pai nu se poate. Pentru ca, practic, toate astea iti topesc mai mult inima spre marile puteri, spre Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, Preacuvioase Parinte, cine fuge de Cruce, fuge de Dumnezeu!
Toti Sfintii Parinti spun lucrul acesta. Asa ca nu ignorati, nu refuzati suferinta. Nu cautati Crucea, dar daca vine, tineti‑o! Mantuitorul Hristos n‑a vrut Crucea, dar cand I S‑a dat n‑a mai lepadat‑o. N‑a cedat deloc. L‑au jupuit, dar n‑a cedat. N‑a zis deloc precum voiau dusmanii Lui. Asa ca, numai si numai prin Cruce putem ajunge la inviere. In concluzie, trebuie sa stii sa mori si sa inviezi in fiecare zi. Pentru ca viata inseamna moarte continua.
Nu se intampla nimic, absolut nimic, niciodata, fara voia lui Dumnezeu. Caci zice Mantuitorul: „Nu se misca fir de par, fara voia Mea”. Suntem condusi, guvernati de Dumnezeu in toata miscarea noastra. Deci trebuie sa fim atenti. In inchisoare erau oameni de rugaciune. Am trait cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L‑am avut pe Virgil Maxim, chiar in celula. Am stat impreuna, mi‑a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp in doi, in celula, la Aiud. Pe mine m‑au tinut ani de zile la zarca. Zarca era la Aiud o inchisoare in inchisoare. Nu stiti! Facuta de unguri, pentru romani. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afara zece minute pe luna. Va dati seama, erai cu totul suspendat de tot ce‑i materie! In asemenea conditii, toti crestinii acestia se rugau. Dar care era intensitatea rugaciunii, asta e greu de apreciat – ca sa satisfacem noi acum lumea curioasa de astazi. Va mai spun inca o data: eu recomand o stare de veselie, care inseamna rugaciune neincetata.
Preacuvioase Parinte Duhovnic, de ce Sfanta Liturghie este considerata Cerul coborat pe Pamant?
Sfanta Liturghie face abstractie de la orice fel de comparatie. Sfanta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. In mana omului, bineinteles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil. Si de multe ori ma gandesc ce cinste are omul. Pentru ca Dumnezeu a creat doua lucruri nemaipomenite, care nu se pot repeta. A creat o femeie distinsa, care L‑a nascut pe Dumnezeu si a creat preotia, care‑L coboara de sus si il naste din nou pe Sfanta Masa. Ce ziceti de lucrul acesta? Acolo nu este o coaja de paine; este un Dumnezeu, este o creatie intreaga! Cum as indrazni sa o compar, cu cine, cu ce rugaciune, cu ce sfintenie? Este chiar Dumnezeu, intru totul pe Sfanta Masa. Si lucrarea aceasta o savarseste omul! Pentru ca fiinta umana – asa cum zice si Sfantul Grigorie de Nyssa – este coplesitoare, de neinteles. Dumnezeu are inca taine ascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc nici ingerii.
Omul este cu totul superior in creatie. Lupta Satanei, asidua si chiar finala, este sa nu recunoastem ca putem fi in asemanare cu Dumnezeu. Da, suntem creati asa. Recunoastem, nu recunoastem, asa suntem creati. Nimeni din creatie nu‑i ca omul. El este singura veriga posibila de legatura intre Dumnezeu si creatie. Omul! Lui i s‑a incredintat marea raspundere sa supravegheze intreaga creatie, el este stapanul creatiei.
Omule, omule, uite pe cine bagi tu in iad! Pe tine, adica, atunci cand mergi pe calea pierzarii. Asa ca Liturghia, in sfarsit, nu‑i o lucrare omeneasca, ea este peste ingeri si peste orice. Este chiar El. Da! „Eu sunt Cel ce sunt”, aici si acum!
Invierea lui Iisus Hristos s‑a facut… Nu numai El a inviat. Toata creatia a avut un moment de recucerire si de reinviere. Dar toata gloria acestei nemaipomenite intamplari, de care ne e si frica sa amintim, n‑ar fi fost asa de valoroasa, daca n‑ar fi fost crucea mai intai. Deci pozitia aceasta este: intai suferinta si pe urma plata. „Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu”, zice Sfantul Teodor Studitul. Nu cer nimic altceva decat un pic de trezvie. Dumnezeu nu‑i suparat pe noi atat de mult pentru anumite greseli, pe cat este de suparat ca suntem nepasatori. Sa nu amanam trezirea duhovniceasca. In ierarhia din Biserica, nu imparatul sau patriarhul este cel mai mare. Cine este mai smerit, acela este mai mare in Biserica, in Imparatia cerurilor. Sa stiti ca smerenia este singura cale de salvare.
Preacuvioase Parinte Arsenie, despre anii pe care i‑ati petrecut in viata de pustie, ce ne puteti spune?
Viata de pustie e atat de suspendata, incat n‑ai putinta sa vezi ceva cu picioarele pe pamant, asa ca nu poata sa inteleaga cineva din afara, ce se petrece la pustie. E o prezenta si o creatie intreaga in inima si in miscarea pustnicului. Am avut si spaima, in acei ani, dar m‑a ajutat Dumnezeu sa imi tin prezenta. Lupii erau foarte indrazneti. Nu ma temeam de ursi, ca de lupi. Pentru ca lupii sunt flamanzi si ataca in ceata. In padure e mai usor pentru tine, pentru ca lupul nu are gatul flexibil, ca sa se uite asa, stanga‑dreapta. Are privirea directa. In padure, copacii il pacalesc, el crede c‑ar fi oameni. Si are o teama. Am vazut la toate animalele ca au o teama de om. Au o teama de moarte. Fie ca faceam o miscare sa gonesc ursii, fie ca faceam o miscare sa gonesc lupii, dar toti se temeau. Chiar lupii astia obraznici. Da, nu a fost o problema grea, asta. Dar te tinea prezent. Te uitai in toate partile, insa, fara discutie, trebuie sa recunosc – nu stiu in ce masura puteti sa ma‑ntelegeti – ca ne tinea puterea lui Dumnezeu. Era o viata suspendata, desprinsa si de cuvinte si de intelegerea oamenilor care n‑au trait cat de cat, cu mare daruire, mantuirea vietii lor. Este greu sa vorbesti despre niste lucruri de inaltime… Nu mai erai viu. Si totusi erai viu. Imi amintesc multe: zapada, la un moment dat a nins, a nins patrusprezece zile, zi si noapte. S‑a acoperit orice carare, orice drum. Aveam un izvor la o distanta cam de doua sute de metri de coliba unde stateam. Pana la izvor erau si lupi care pandeau, caprioarele ce veneau sa se adape. Dar eram si eu tot o capra, stiti… Tot aveam nevoie de izvor. Iarna nu era o problema, ca era zapada si topeai zapada. Cateodata, cand o topeai, ti se infigeau acele de brad in gat. Si era atat de nesuferit! Sunt multe lucruri! Cum sa exemplific, cum sa le materializez? M‑am folosit mult. Dar nu eram un om al pustiei. Daca nu ai o stare de smerenie, oriunde ai fi in viata, – dar mai ales in puscarie si in pustie – n‑o duci.
Unde credeti sfintia voastra ca a fost mai greu: in pustie sau in inchisoare?
Acum, va dati seama ca in inchisoare nu credeau in Dumnezeu, nenorocitii de paznici. Si erau foarte salbaticiti, indarjiti. La Aiud am avut un sef de gardieni acolo, la zarca, se numea Biro. Pe ungureste inseamna primar. Era rau de tot. Sa revin: cei de la puscarie nu credeau in Dumnezeu. Si erau primejdiosi. In pustiu luptai cu dracul. Dracul credea in Dumnezeu. Se temea de El. Puteai sa‑l tii pe diavol la distanta, de aceea nu ma speriam. Ca te tragea – tragea haina de sub tine, o blana de piele pe care stateam lungit noaptea. Se intamplau multe lucruri. Dar nu era primejdios. Eram totusi liber. Si oamenii nu pretuiesc viata de libertate. Mai mult, nu pretuiesc suflarea si rasuflarea, ca tot de la Dumnezeu sunt. Nu‑i suparat Dumnezeu pe noi atat de mult pentru pacate, cat este suparat ca suntem nepasatori. Asta trebuie propovaduit la toata lumea. Si va spun si eu voua, acum, tot asa. Faceti act de prezenta la Dumnezeu: „Doamne, Tu m‑ai facut, Tu ma iei”. Ne‑a creat singuri numai pentru El, nu si pentru dracul, pentru patimi. Nu ne jucam cu timpul vietii noastre. Am avut ocazie sa fiu chemat de multe ori la capatai de morti. Ca eu, peste cinci ani implinesc o suta de ani de viata pe acest Pamant. Am avut o viata traita cu adevarat: puscarii, viata intensa, viata care masura suflarea si rasuflarea zi de zi, clipa de clipa chiar. Deci te obliga sa iei o atitudine. Caci nu puteai sa cedezi: era proba de credinta sau de necredinta. Nu te jucai. Dar nu m‑am folosit asa, pana in adancul deliberativ al lucrurilor, ca la capataiul mortilor. Tipete… sentimente omenesti… muribunzii vedeau draci, asa cum stim ca vin.Vedeau pacatele asa cum le‑au facut, nu cum le‑au spovedit. Și voiau sa le spovedeasca, dar nu mai puteau… Inapoi nu se mai putea, caci venise aia, moartea. Moartea nu vine sa‑i faci o cafea. Va dati seama ce spaima era, ca erau suflete trezite acum, inainte de moarte si intrau intr‑un necunoscut si incepeau sa apara toate, asa cum ni se arata in Scripturile divine. Spune asa un Sfant Parinte: „As vrea sa intelegeti: daca chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua mortii, este destul”. E groaznic. Si uite, toti doreau sa mai traiasca o zi. Si zicem noi, care ne scaldam in ani:
„Ce faci intr‑o zi?” Nu intr‑o zi, intr‑o clipa! Poti sa faci mult! Ca Dumnezeu n‑are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastra. Si putem sa I‑o dam, intr‑o clipa.
Sursa material primit pe mail