Date astronomice
- Este planeta cea mai îndepărtată de Soare, orbitează la 5.870 milioane de km depărtare de el (sau chiar mai mult, unii estimând această deopărtare la 6896 milioane km) şi este aproape de 40 de ori mai departe decât Pământul. Într-una dintre perioadele sale, ea atinge şi orbita planetei Neptun. Este cea mai mică planetă a sistemului nostru solar, cu un diametru de 2.100 de km, adică aproximativ 1/6 din diametrul Terrei şi chiar mai mica decat Luna acesteia. Este un astru foarte uşor (cam de 500 de ori mai uşor decât planeta noastră), înconjuratd e un strat gros de gheaţă.
- Suprafaţa este întunecată şi se crede că este formată din roci şi gheaţă de metan şi nitrogen.
- Astronomii nu ştiu cu certitudine dacă are atmosferă sau nu, dar dacăare, ea este probabil una foarte subţire, alcătuită din nitrogen, metan şi dioxid de carbon. Suprafaţ lui Pluto este foarte întunecată şi rece, cu o temperatură care variază de la -208 C° la -223 C°.
- Are o lună numită Charon care, ca mărime, este aproape cât planeta însăşi (aproximativ 12.000 dekm în diametru), dar de altă culoare decât Pluto, ceea ce arată că sunt compuse din materii diferite. Atmosfera lui Charon conţine azot, metan şi gaz carbonic. Ea este foarte apropiată de Pluto, mai mult decât orice altă lună din sistemul nostru solar, adică la o distanţă de 17.000 de km. Din cauza mărimii lunii sale, uneori Pluto este numită “planeta dublă”. Pluto şi Charon se învârtesc sincronizat, adică amândouă în acelaşi timp, astfel încât, privind de pe Charon, vom vedea mereu aceeaşi faţă a lui Pluto, şi, privind de pe Pluto, vom vedea mereu aceeaşi faţă a lui Charon.
- Ca să facă o rotaţie în jurul Soarelui, lui Pluto îi trebuiesc 248 de ani pământeni. Ca să facă o rotaţie în jurul axei proprii, îi trebuiesc însă doar 6 zile pământene.
- Pluto se află atât de departe de Pământ, încât nu a putut fi vizitată de nici o navetă spaţială şi se vede numai cu un telescop cu diametrul de cel puţin 15 cm, dar nici un telescop terestru nu-i poate arăta discul. Ea a fost descoperită de către Clyde Tombaugh in 1930, la Lowell Observatory în Arizona, USA.
Controversata problemă a planetelor moderne (transpersonale)
Este momentul, probabil, să ne ocupăm puţin de această chestiune a astrologiei tradiţionale referitoare la planetele folosite. Omenirea a fost educată, sute de ani la rând, cu ideea că anticii considerau Pământul centrul sistemului solar şi că ei nu au cunoscut cele trei planete pe care astrologii secolului XX le-au numit „moderne”. Sunt două idei total false, şi iată de ce.
1. În vechime, astrologii erau foarte puţini şi deveneau aşa ceva în urma unei practici spirituale deosebite, în urma unor iniţieri speciale, devenind, totdată, şi nişte astronmi foarte buni. În antichitatea cea mai veche,d e exemplu, premergătoare ultimei scufundări a Atlantidei, orice astrolog era, deopotrivă, astronom, medic şi alchimist, astfel încât, prin pregătirea sa complexă, el se îngrijea ca ritmurile celeste să fie respectate la nivelul ritmurilor terestre şi, în conformitate cu ele, să aibă loc schimbări benefice în fiinţa umană. Marii iniţiaţi în arta divină a astrologiei au fixat Pământul în centrul cercului zodiacal, aât pentru că noi ne naştem şi trăim pe Terra, dar şi pentru că fiecare dintre noi devine, prin naşterea sa fizică, centrul influenţelor cosmice pe care le manifestă Armonia universală. Dacă ne-am naşte pe planeta Marte, cu siguranţă că ea va fi în centrul acestui cerc. Iar, din punct de vedere esoteric, aşa cum Dumnezeu este centrul Creaţiei sale iar Soarele centrul sistemului nostru planetar, tot astfel omul, în lumea în care vine, trebuie să fie centrul care emană iubire, creativitate, echilibru şi armonie. Dacă suntem după chipul şi asemănarea Tatălui, atunci trebuie să ne manifestăm asemeni Lui, indiferent unde ne-am afla. În clipa în care astrologia esoterică a devenit un fel de astrologie popularizată, informaţiile s-au alterat (dacă nu cumva multe au fost puse în circulaţie în mod greşit, iar asta cu bună ştiinţă) şi semnificaţiile ei sacre s-au pierdut, ceea ce a ajuns la noi conţinând şi foarte multe erori, şi lacune.
2. Marii iniţiaţi în astrologie au cunoscut foarte bine existenţa planetelor transpersonale; lor nu le-au trebuit telescoape şi sonde spaţiale pentru a investiga Universul sau măcar sistemul solar, pentru că ei şi-au folosit aspiraţia de a fi una cu Dumnezeu şi intuiţia, ceea ce le-a permis revelarea deplină a lumii şi a Cosmosului. Au ştiut, deci, că aceste planete „răspund” de evenimente şi trăsături colective, cum, de asemenea, au realizat că e nevoie să treacă foarte mult timp ca ele să intre în conştiinţa locuitorilor Terrei. În predicţiile lor excepţionale au păstrat secrete informaţiile referitoare la influenţele lor, care indică marile schimbări colective şi catastrofele, cum, de asemenea, ele puteau anunţa sfârşitul unui ciclu şi începutul unei noi epoci. Cu siguranţă că transpersonalele aveau nişte poziţii semnificative în cazul conducătorilor politici, al marilor preoţi şi iniţiaţi, al rebelilor şi al asasinilor. Semnificaţia lor la nivel individual era şi ea una foarte preţioasă, indicând tipurile de acţiuni şi domeniul de cunoaştere care puteau genera transformarea fundamentală a fiinţei umane, în aşa fel încât ea să devină o fiinţă eliberată sau să retrogradeze spiritual, în funcţie de felul în care avea ea să rezolve raportarea la Voinţa Divină şi la Dumnezeu-Tatăl
3. La momentul istoric la care ne referim – şi anume, o omenire încă intim legată de Dumnezeu şi cunoscătoare a legilor divine – astrologia avea rolul de a atrage atenţia asupra unor perioade dificile sau benefice, ceea ce însemna că oamenii respectau ritmurile existenţiale cosmice, ştiind, astfel, când să acţioneze şi când nu. În clipa în care omul s-a substituit Tatălui şi, în loc să fie una cu Voinţa Lui, a ales calea ego-ului, a setei de putere şi a ataşamentului de plăcere, Armonia universală a fost compromisă pe Terra, artele divinatorii s-au ocultat şi condiţia umană a fost supusă ignoranţei, limitării, decăderii.
4. În acele vremuri, reîncarnarea, transmutarea energiilor fiinţei şi karma (legea cauzei şi a efectului) erau cunoscute şi păstrate cu sfinţenie. Acea formă a astrologiei pe care noi o numim astăzi „predictivă” prezenta destinul din perspectiva limitărilor karma-ice şi a expansiunii spirituale iar nativul avea posibilitatea să afle unde anume suportă condiţionările destinului (culegând, în prezenta încarnare, ceea ce a semănat în alte vieţi) şi unde se poate manifesta liberul său arbitru, ca el să evolueze şi să se situeze, în vieţile viitoare, pe niveluri superioare de conştiinţă.
Planeta Pluto, asemeni Soarelui dar fără a se situa pe un nivel superior lui, şi asemeni celorlalte două planete transpersonale, Uranus şi Neptun, îşi exercită influenţa la nivelul ambelor noastre emisfere cerebrale, forţa ei de manifestare depinzând însă de felul în care acţionează nativul – la nivel personal – şi de planurile divine – la nivel colectiv. Astfel, putem constata că există nativi care, în mod conştient, îşi pun problema transformării lor totale, profunde, atunci când puterea lor de înţelegere a atins un anumit nivel, şi trec la o schimbare sistematică de concepţii, atitudini, deprinderi şi obiceiuri. Pe de altă parte, există nativi care, urmând o cale spirituală, devin una cu Voinţa divină şi transformarea este trăită, realizată conştient, întrucât ea urmează direcţii divine. La nivel colectiv, planeta Pluto aduce întotdeauna încheierea unui ciclu evolutiv şi procedează ca atare – prin distrugere totală pentru a reinstaura o altă ordine, întotdeauna superioară celei vechi – indiferent de atitudinea colectivă. El reprezintă manifestarea Voinţei divine în cea mai fermă şi mai înaltă manieră a sa.
