Constelaţie care nu corespunde nici ca întindere şi nici ca localizare cu Semnul zodiacal omonim, şi care taie ecuatorul de la 5° nord la 30° sud, despre al cărei personaj egiptenii credeau că îşi goleşte vasul în Nil. Localizată între 12° Vărsător şi 20° Peşti, poate fi văzută toamna, spre sud, către orizont. În mijlocul ei se află un asterism în formă de Y, pe care oamenii l-au botezat “vasul cu apă”. El marchează partea centrală a constelaţiei. Ploile de meteoriţi – stele căzătoare care sunt, de fapt, particulele mici ale unei comete – vin din această constelaţie, în fiecare zi de 27 iulie. Astronomii o consideră una dintre cele mai vechi constelaţii.
Cele nouă stele de strălucire medie, alături de celelalte, sunt dispuse mai mult decât dezordonat pe boltă, ceea ce a făcut ca imaginaţia să-i atribuie cu mare greutate o anumită formă. Steaua fixă principală, Sadalmelik (Alpha Aquarii), care în araba veche înseamnă “rege”, este de 6000 de ori mai strălucitoare decât Soarele nostru. Nu ea, ci Sadalsuud (Beta Aquarii) a constituit cea mai importantă stea fixă a vechii lumi arabe – o stea în a cărei imediată vecinătate s-a descoperit o pereche; era cunoscută sub numele de “cea mai norocoasă dintre stelele purtătoare de noroc”, deoarece răsăritul ei comun cu Soarele însemna sfârşitul iernii şi începerea sezonului ploios, aducător de viaţă, rodnicie şi belşug. La fel de interesantă este şi Zeta Aquarii, stea dublă aflată la numai 75 ani-lumină de Terra, ale cărei componente au o rotaţie completă una în jurul celeilalte în 400 de ani. În jurul anului 2000, ele erau atât de aproape una de alta, încât alcătuiau pe cer un singur punct.
În afara stelelor pereche sau duble, constelaţia Vărsătorului conţine şi ea surprizele ei: roiul globular M2, aflat la limita vizibilităţii, o densitate stelară bine conturată (un grup numeros de stele, ca o minge, în partea vestică), şi două nebuloase planetare – Nebuloasa Saturn şi Nebuloasa Helix. Având forma unui inel de gaze provenite de la o stea care dispare, această nebuloasă se află faţă de noi la o distanţă de 450 ani-lumină.
Tăbliţele cuneiforme de la Birs-Nimroud, scrise cel puţin la 3000 în.Ch. şi conţinând hărţi ale cerului şi o listă de 30 de stele fixe, încep cu Urna Vărsătorului şi sfârşesc cu Capra-de-Mare (Capricornul). Cam de pe la 3100 în.Ch. stelele Urnei marcau solstiţiul de iarnă. Perioada corespunde cu dezvoltarea scrierii în Sumer.
Semnificaţia acestei constelaţii este la fel de neaşteptată precum impulsul uranian pe care îl găzduieşte, în Semnul zodiacal omonim planeta Uranus avându-şi domiciliul. Pe de o parte este vorba despre mitul conform căruia Zeus s-a îndrăgostit de cel mai frumos dintre muritori, Ganymede, devenit ulterior “purtătorul/vărsătorul de apă”, adică… locatarul constelaţiei cu acelaşi nume. Pe de altă parte este vorba despre “spectacolul celest”, spre sfârşitul căruia urna Vărsătorului se goleşte în gura Peştelui Austral, peştele sudic, prin steaua fixă Fomalhaut.
