Jupiter va reveni la mișcarea directă din 13 septembrie, de la ora 3.40; timp de patru luni (14 mai 2020), Jupiter în mișcare aparent retrogradă și în cădere, a generat o mișcare haotică, lipsită de coerență în toate domeniile vieții, inclusiv la nivel mundan, o irosire a tuturor resurselor umane și naturale. Dacă ar fi să fac o comparație, cred, că putem asocia această perioadă cu trecerea unei calești printr-un codru cu tâlhari. A depins de fiecare cât de deposedat valoric a ieșit din această călătorie. În plus a fost un test pentru fiecare să-şi asculte inima, să se îndrepte spre lucrarea pentru care are chemare, să nu se lase deviat din drumul său de lucruri cu valoare trecătoare, îndoielnică. Acum ne pregătim să ieșim din zona cea mai periculoasă a acestei păduri, însă nu se poate afirma că am depășit problemele. Ele sunt pe cale a se rezolva, dar nu așa cum am sperat, totul va decurge în direcția stabilizării valorilor reale. Știu că pădurea este plină de uscături, dar copacii găunoși vor cade pe rând, vor fi secerați pentru a se face Lumină. Poate pare periculos să nu te atingă în cădere un astfel de copac, asta depinde de distanța pe care o ai stabilită față de el. De aceea aș putea spune că până când Jupiter va trece în semnul Vărsătorului, 19 decembrie 2020, avem o perioadă tensionată, căci ne aduce numeroase situații provocatoare, în care avem nevoie de abilitate și suplețe pentru a gestiona corect lucrurile. Să nu uităm că Jupiter va reface pentru a treia oară conjuncția cu Pluton, în 12 noiembrie, ambele în mișcare directă, conjuncție care va defini atmosfera la nivel mundan pentru următorii 12 ani ( 9 februarie 2033) – aici voi scrie un articol de sine stătător.
În plus trebuie să învățăm că atunci când ne confruntăm cu situaţii în care trebuie să acţionăm în forţa, nu avem de ce să ne ascundem identitatea sau motivaţiile, daca ele sunt bine intenţionate şi corect fundamentate. Numai cei care nu au încredere în propriile lor motivaţii şi nu îndrăznesc să-şi asume responsabilitatea propriilor fapte vor ezita să acționeze. De aceea aș putea spune că fiecare are acum posibilitatea să-și afirme ideile pentru a schimba situația și contextul general.
Pe scurt, revenind la imaginea cu caleașca, este important să evităm să stăm la umbra copacilor falnici dar găunoși, să nu lăsăm conducerea caleștii pe mâna altcuiva, să acționăm în forță și curajos, să ne urmăm constant calea evitând cărările lăturalnice. În acest fel vom depăși toate pericolele și ne vom deschide noi perspective pentru mulți ani.
De aceea să avem grijă la gândurile noastre căci ele vor deveni fapte,
Să avem grijă la faptele noastre căci ele vor deveni obiceiuri,
Să avem grijă la obiceiurile noastre căci ele vor forma caracterul,
Să avem grijă la caracterul nostru căci el ne v-a scrie destinul.
De aceea această revenire a lui Jupiter la mișcarea directă ne vorbeşte de valorile uitate, de Legile Creaţiei pur şi simplu sfidate din ce în ce mai mult şi mai des, acum, adică din anul 2020, timp de 6 ani va trebui să recăpătăm înţelepciunea de a trăi şi simţi aceste legi, de a ne identifica cu ele. Una dintre ele este atât de frumos povestită de Coelho: ”Adu-ţi aminte de drumul pe care te-a călăuzit Domnul, pentru a te smeri și a te încerca și a afla ce este în inima ta. Pentru ca nu cumva după ce ai mâncat și te-ai săturat, după ce ai înălţat case mari şi ai trăit în ele, după ce s-au înmulţit cirezile şi turmele tale, să-ţi sumeţeşti inima și să uiţi de Domnul Dumnezeul Tău”. Poate aceasta este cea la care ar trebui să reflectăm, căci pierderea credinţei şi a legăturii cu Dumnezeu sunt cele mai grave lucruri.