Primul ciclu de retrogradare a planetei Mercur, din cele trei din acest an, începe pe 6 februarie la ora 23.43, cu Mercur în conjuncţie strânsă cu Neptun, poziţionat în casa a IV a. Din acest motiv este foarte posibil ca
noi să avem o perioadă de stabilizare în sensul de înţelegere a ceea ce avem de făcut dar şi de integrare a experienţelor de până acum. Această perioadă de retrogradare a planetei Mercur ne este necesară pentru a ne defini locul şi poziţia, să facem alegeri concrete, efective. Într-un fel, fiecare îşi va pune bazele temeliilor personale.
La momentul retrogradării, Mercur se află în conjuncţie cu steaua Fomalhaut, care ne ajută să aducem la lumină calităţile şi capacităţile noastre interioare ascunse, în sensul de ne conştientizate. De aceea această perioadă poate semăna cu o scufundare, cu un fel de coborâre în subconştientul personal pentru a investiga, pentru a înţelege şi scoate la lumină tot ceea ce este valoros în noi dar şi tot ceea ce trebuie trăit şi acceptat.
Ascendentul momentului pe cuspida dintre Scorpion şi Balanţă, cu Nodul Nord în conjuncţie – dar pe semne diferite ceea ce semnifică lipsa unui element, existenţa unei bariere sau obstacol care va trebui depăşit, face ca tot ceea ce se va întâmpla în acest interval de timp să aibă o semnificaţie aparte, o conotaţie profundă, aducând schimbarea. Schimbarea nu ţine de deciziile noastre, ea este ceva existent, doar noi trebuie să o vedem şi să ne implicăm în ea, să o înţelegem.
În urma acestei perioade cred că este obligatoriu ca fiecare să ştie Cine este, să-şi definească scopurile şi să-şi facă planurile necesare pentru a acţiona.Doar că fiecare va căuta în tiparele profesionale şi sociale, ele vor reprezenta domenii importante pentru proiectarea şi consolidarea puterii personale, dar nu de aici ar trebui să plecăm. Ne vom arunca privirea în exterior, orientându-ne în special atenţia spre domenii relativ largi şi probabil idealizate, de acţiune publică; greşeala fiind că fiecare dintre noi va căuta o scenă pe care să-şi joace rolul, un rol în care de fapt, putem străluci în mod individual dacă şti care este. Ne vom irosi energia mentală şi fizică pentru căutarea, pentru integrarea personală, dar care este profund influenţată de chestiuni sociale şi de viaţa din cămin, toate asezonate şi inspirate sau chiar invadate de vise idealiste sau revoluţionare. Se va manifesta tendinţa de a folosi energii, în mod emoţional şi dramatic, în orice face posibilă realizarea idealurilor utopice; iar Ascendentul în Balanţă subliniază chiar mai mult sentimentul de identificare cu grupuri sociale sau oculte. În acest fel vom intra în jocurile celorlalţi pierzând momentul de a descoperi Cine suntem şi cum să ne manifestăm personalitatea.
Aceasta este tendinţa la nivel personal, în fapt, în exterior totul este blocat şi îngheţat, o perioadă de timp. De aceea activităţile concrete se pot lovi ca de un zid, ca de o barieră.
În acest interval practic toate funcţiile mercuriene sunt foarte încetinite, pe de-o parte datorită mişcării aparent retrograde iar pe de alta datorită faptului că poziţia de exil face ca acţiunile să fie resimţite cu o intensitatea mai mică de către noi toţi. În schimb acţiunile noastre pot fi folositoare celorlalţi, adică este o perioadă în care tot ce se întâmplă este pentru binele celor din jur. Dacă reuşim să înţelegem că este nevoie de aceste perioade, atunci, putem să ne dedicăm exclusiv acestor acţiuni, iar rezultatele vor fi spectaculoase, ne vor încărca şi îşi vor aduce un aport subtil extraordinar. Din păcate, de regulă, ne încrâncenăm să obţinem cât mai mult pentru noi, iar blocajele le considerăm pierderi.
Pentru a înţelege mai exact trebuie să ştim ce guvernează Mercur şi ce anume influenţează în viaţa noastră.
Mercur reprezintă inteligenţa, se spune despre el că este mesagerul zeilor, el mai face legătura între lumea exterioară şi cea interioară, de aceea îi este atribuită comunicarea, iar glanda tiroidă care-i corespunde are şi ea acelaşi rol în sistemul endocrin, ea transmite organismului influenţa tuturor celorlalte glande; în plus tiroida are un rol principal în nutriţie şi creştere precum şi în activitatea leucocitară, pentru apărarea organismului Epifiza, este şi ea sub influenţă mercuriană, ea este considerată un fel de radar al energiilor subtile, care este şi ea oarecum blocată, dar nu în sensul de încetinire a funcţiei, ci în sensul de împiedicare a greşelilor spirituale.
Peştii sunt schimbători, şi de aceea funcţiile mercuriene sunt perturbate, funcţia tiroidei este oscilantă, fiind diminuate substanţial voiciunea, spiritul viu şi inteligenţa activă.
Din cele de mai sus se înţelege că Mercur favorizează schimburile, iar în societate comerţul, comunicarea iar în societate mass – media, inteligenţa, adică posibilitatea de a studia de a ne informa şi mişcarea, indiferent de natura ei. Toate aceste atribute se diminuează, în schimb se accentuează calităţile Peştilor, acelea de adaptabilitate, maleabilitate, de reverie şi visare. Sunt evident calităţi diferite, greu de armonizat, sau de înţeles, evident la o privire superficială. De aceea acest aspect ne testează şi ne provoacă să fim atenţi, să discernem corect, să alegem ceea ce ni se potriveşte.
Peşti ne vorbesc de lipsă de claritate, de confuzie şi nesiguranţă, ne vorbesc despre trecut sau viitor, prea puţin despre prezent, ei sunt păzitorii posibilităţilor, relevând misterul şi mirarea.
Se înţelege clar că nu există puncte comune între planeta Mercur şi Peşti, cu toate că Mercur guvernează tranziţiile, răscrucile, alchimia atât de ocultă. Cred că apropierea între Mercur şi Peşti este reprezentată de cuvântul alchimie, pentru că se rup barierele temporare şi spaţiale, Se poate spune că orice lucru la care gândim sau spre care ne îndreptăm atenţia aşează o sămânţă în grădina subconştientului nostru. Aşa că atenţie ce gândim şi rostim în această perioadă, căci promisiunile ne vor copleşi iar invidia ne va aduce duşmani redutabili. Mercur în semnul Peştilor ne mai spune că orice la care ne gândim va veni spre noi. Dacă, aşa cum am spus, Peştii sunt legaţi de viitor sau trecut, Mercur operează cu prezentul, aşa că orice acţiune din trecut la care ne gândim intens poate apare din nou în viaţa noastră, după principiul că repetiţia este mama învăţăturii.
De aceea această perioadă este caracterizată de necesitatea reflecţiei şi mai puţin a acţiunii.
Mercur retrograd, aduce în prezent situaţii din trecut, mai ales acţiuni, care nu au fost finalizate sau au fost greşite pe alocuri, acum urmând o perioadă de înţelegere a acestora.
Apoi ne aduce în faţa ochilor tot ceea ce trebuie să schimbăm în mentalitatea noastră şi în primul rând să învăţăm să mai lăsăm controlul şi în seama lui Dumnezeu, căci nu tot ce ne dorim ne este şi necesar.
Apoi ne determină să ne facem ordine în acte şi hârtii, să ne supunem unor reguli necesare unei bune convieţuiri.
Evident că toate acestea noi le resimţim ca pe nişte blocaje şi frâne, ceea ce poate fi adevărat dacă ne opunem, dar, dacă lăsăm lucrurile să se întâmple pur şi simplu, atunci nimic nu ne va mai deranja, căci am învăţat acceptarea şi smerenia.
Perioada de 3 săptămâni de retrogradare mercuriană se împarte în două intervale, una în care ne este clar subliniat şi insinuat prefixul ”RE”, eluare, revedere, rediscutare şi variaţiuni pe aceiaşi temă, adică o perioadă de reexaminare pentru examenele ratate.
Acest interval este din 6 -15 februarie, de fapt este şi cel mai delicat în care este bine să fim prudenţi, rezervaţi, să nu ne implicăm în acţiuni riscante, să evităm semnarea contractelor, a achiziţiilor de aparatură electronică, să nu călătorim decât dacă este absolut necesar.
Apoi între 16 – 28 februarie se mai relaxează puţin lucrurile, dar totuşi ar trebui să fim în continuare prudenţi, dar mult mai atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, mai receptivi, în sensul de a înţelege mesajul ascuns din spatele întâmplărilor aparent banale.
Să nu uităm că tiroida se află sub influenţa lui Mercur, de aceea suntem mai inerţiali, mai pasivi şi mai leneşi, în această perioadă aşa că eficienţa noastră fizică este minimă, în schimb receptivitatea şi activitatea spirituală este maximă.
Evident zodiile care vor resimţi din plin această perioadă sunt Peştii, Gemenii, Fecioarele şi Săgetătorii, lor le recomand multă prudenţă şi atenţie în tot ceea ce fac.
Cei care ştiu, nu vorbesc.
Cei care vorbesc, nu ştiu.
Altfel spus, cel înţelept tace,
Cel inteligent vorbeşte, iar cel prost îşi susţine cu tărie părerea.
Adevărul se schimbă tot timpul şi nu cunoaşte decât propria sa cale.