Nodul Nord în semnul Balanţei

Începând din 18 februarie, Nodurile lunare îşi schimbă semnul, trecând de la axa Scorpion – Taur la axa Balanţă – Berbec, axă pe care o va tranzita până 11 noiembrie 2015. Aceste tranzite se schimbă la aproximativ 18 luni, şi se repetă la 18 ani. De aceea nativii Taur şi Scorpion încheie o etapă semnificativă din viaţa lor şi deschid o alta, dar şi cei care au Nodurile lunare la naştere pe axa Scorpion – Taur (adică generaţiile martie 1938 – 12 septembrie 1939; decembrie 1956 -17 iunie 1958; iunie 1975 – 8 ianuarie 1977; februarie 1994 -1 august 1995). Nativii Balanţă şi Berbec au de închis până în 11 noiembrie 2015 numeroase cicluri in viaţa lor, pentru a se pregăti pentru o nouă etapă, dar mai ales cei care au în tema natală Nodurile lunare în semnul Balanţei (adică generaţiile 12 septembrie 1939 – martie 1941; 17 iunie 1958 – ian 1960; 8 ianuarie 1977 – iulie 1979; 1 august 1995 – feb 1997).
Nodurile lunare acţionează mai mult asupra laturii ascunse, metafizice a vieţii, decât asupra celei fizice. Ele sunt de fapt nişte puncte virtuale, nu sunt planete, şi reprezintă intersecţia orbitei Lunii cu planul eclipticii, Nodul Nord reprezintă într-un anume fel direcţia pe care o avem de urmat pentru a ne atinge destinul iar Nodul Sud reprezintă experienţa cea mai apropiată din trecut experienţei Sufletului, având conotaţia a ceea ce numai este necesar să face, pentru că ştim deja. Pe de altă parte această axă ne determină să înţelegem că toate bunurile materiale, statutul şi relaţiile sociale sunt iluzorii, iar că acţiunile noastre sunt determinate de karmă – adică de energia generată de acţiunile din trecutul nostru, din acest motiv aceste două puncte vrtuale sunt dificil de înţeles sau interpretat. Acţiunea determinată de Nodul Nord este asemănătoare cu energia pe care o resimţim de influenţa planetară a lui Saturn, adică este restrictivă, apăsătoare, pentru că ne obligă să ne orientăm atenţia doar asupra acelui sector din viaţa noastră în care se află. În acest an este vorba de semnul Balanţei şi de felul în care ne folosim relaţiile noastre, indiferent de natura lor. În schimb Nodul Sud, aflat în semnul Berbecului are o energie de tip marţian, adică cumva este absolut obligatoriu să ne conformăm unor evenimente tocmai pentru a înţelege, acţiona şi permite disiparea a ceea ce nu ne este necesar. Marte guvernatorul Nodului Sud se află cumva în opoziţie cu acesta, cel puţin până la sfârşitul lunii iulie, el acţionând prin realizarea de conflicte sau generând tensiuni importante pentru a accelera acţiunea de conştientizare a Nodului Nord. Aceste evenimente au în mare parte o conotaţie destul de dură, ele ne vor surprinde şi ne vor determina să ne reconsiderăm sistemul relaţional.
Nodul Nord reprezintă lumina subtilă a lui Saturn, adică dacă lui Saturn îi corespunde culoarea indigo din spectrul vizibil, Nodului Nord îi corespunde ultravioletul din spectrul invizibil, iar dacă lui Marte îi corespunde roşul în spectrul vizibil, Nodului Sud îi corespunde infraroşu. De aceea se poate spune că influenţa Nodurilor lunare se poate asemăna cu efectul acestor emisii: raze chimice; radiaţia ultravioletă este folosită în procesele de sterilizare, pentru că distruge microorganismele, în cazul nostru Nodul Nord  elimină din viaţa relaţională tot ce nu ne este necesar pentru a face loc acelor relaţii de care avem nevoie pentru a evolua; radiaţia infraroşie este folosită pentru a vedea în întuneric formele de viaţă, astfel că noi vom putea înţelege acţiunile din trecut, karmice, fiind momentul să acţionăm pentru a le închide sau rezolva.
Din acest scurt istoric se poate spune că va fi greu să ne rezolvăm problemele karmice, dacă nu ne vom înţelege corect relaţiile.
Apoi odată ce Nodurile lunare vor activa axa Balanţă – Berbec, se poate spune că devine foarte activă Crucea cardinală, cel puţin până la începutul lunii august – determinându-ne să acţionăm conştient sau nu pentru a ne ordona viaţa relaţională.
Ca să fie şi mai bine înţeleasă complexitatea influenţei Nodurilor lunare, ele sunt cele care ”generează” eclipsele de Lună şi Soare, adică acele momente în care devine imposibil de văzut Soarele – conştientul sau Luna – subconştientul.
Marte, guvernatorul Nodului Sud, se va afla în opoziţie cu acesta până la sfârşitul lunii iulie, aspectul exact formându-se pe 14 iulie, de aceea se poate spune că Marte va genera tensiuni subtile, care vor sta la baza unor conflicte extreme, dacă nu se vor anula cauzele nevăzute sau ne-nţelese, de aceea este nevoie de discuţii sincere şi de acţiuni concrete pentru a se scoate adevărul la lumină.
Saturn, guvernatorul Nodului Nord, este în semnul Scorpionului, sugerând procedura cea mai simplă de relaţionare, eliminarea a tot ceea ce ne este nociv relaţional din viaţa noastră. Cum spuneam şi mai sus, dacă noi ţinem locurile de lângă noi ocupate de persoane nepotrivite sau ostile, nu-i permitem lui Dumnezeu să ne aducă în cale pe cine trebuie, conform legilor fizicii noastre, două persoane nu pot ocupa acelaşi spaţiu.
Eliminarea trebuie făcută simplu, ca un fel de curăţare, de evacuare, fără tensiuni sau conflicte, este nevoie de înţelepciune şi conştiinţă pentru a înţelege ce nu ne este necesar.
Jupiter va fi în cuadratură cu Nodurile lunare, ceea ce semnifică faptul că legea şi legile se vor afla permanent în discuţie, fiind momente delicate, în care se va acţiona prin intermediul legilor pentru interese oculte dar şi momente când toate acestea vor fi deconspirate şi amendate dur. Maximul acestei perioade va fi în 27 iunie, când are de fapt loc aspectul exact de cuadratură dintre Jupiter şi Noduri, până atunci balansurile, acţiunile subversive şi fărădelegile vor fi la ordinea zilei. Din acest punct de vedere luna aprilie va fi cea mai reactivă, atunci se vor activa foarte multe acţiuni, ele vor fi ca urmare a ceea ce fiecare a făcut. Reacţiunea va fi divină, noi fiind sancţionaţi sau avertizaţi extrem de sever. Probabil nu întâmplător atunci se serbează Paştele. Jupiter exaltat va fi sancţionat de Soare, Pluton, Mercur, Uranus şi Marte, pur şi simplu va fi o luptă deschisă, cumplită, în care se va da, simbolic vorbind, un fel de bătălie finală. Apoi, până la sfârşitul lunii iulie se vor face corecturile sau se vor implementa legile care au reuşit să iasă învingătoare.
Etapa intermediară va dura pe tot parcursul lunii august şi va culmina cu conjuncţia Marte – Saturn, cei doi guvernatori ai Nodurilor lunare, în 25 august. Cuvântul cheie al acestui aspect şi perioade va fi transfigurarea; această conjuncţie vine să rectifice prin diferite schimbări toate abuzurile, vine să aducă ordine în gândire, sau altfel spus vine să ne aducă luciditate. În cazul în care vor merge pe o pantă negativă, va apare multă suferinţă şi pierderi.
Ingresul Nodurilor lunare are loc pe 18 februarie la ora 18.30, el este însoţit de Crucea cardinală perfectă, formată de Lună, Jupiter, Pluton şi Uranus, de aceea tot ceea ce simţim, visăm, intuim, primim sau percepem în această zi are o importanţă extrem de mare, căci reprezintă semnale pe care, fiecare la nivel personal, trebuie să le ia în considerare.
Nodurile Lunare vor începe prin a acţiona asupra mediului din jurul fiecărei persoane, asupra ambientului şi condiţiilor, căci dacă vom înţelege toxicitatea lui vom acţiona cu mare uşurinţă. Este ziua şi perioada în care răsare din subconştient un sentiment de intuiţie, prin care vom detecta pericolul, el este foarte intens şi este pe cale să ia forma de gând conştient; de aceea este important să fim atenţi ce simţim în aceste câteva zile.
 
***
Cred că cel mai bine ne sugerează Neale Donald Walsch ceea ce avem de făcut acum prin acest fragment:
Ca Fiinţă Umană, tu însemni A FI şi nu A FACE
Este adevărat că, în fiecare minut din viaţa ta, corpul tău face ceva. El face totul cu un anumit motiv. Tot ceea ce ţi-ai pus, cu bună ştiinţă, corpul să facă, este motivat de faptul că doreşti că atingi o anumită stare de a fi – şi nu ştii cum ai putea să o atingi altfel.
Gândeşte-te puţin la ceea ce-ţi spun.
Corpul tău face ce e de făcut atunci când vrei să mănânci – tu îl pui să mănânce; îl faci „să facă” asta, pentru că vrei să fie hrănit. Vrei să fii ceea ce se numeşte – sănătos.
Dormi, pentru că încerci să fii ceea ce se numeşte – odihnit; ceva care tu ştii că duce la acelaşi lucru de mai sus … adică, a fi sănătos.
Stai jos, pentru că încerci să fii relaxat. Stai în picioare, pentru că încerci să fii mobil.
Vorbeşti, pentru că încerci că fii înţeles. Asculţi, pentru că încerci să iii capabil de a înţelege.
Lista continuă la nesfârşit, dar nimic nu se schimbă. Întotdeauna totul ţinteşte prin ceva ce se numeşte A Face, către ceea ce se numeşte A Fi.
Tot ceea ce-ţi vei pune, în mod conştient, corpul să facă, el o va face pentru a te ajuta să obţii o stare de A Fi.
Faceţi următorul exerciţiu, întocmiţi o listă de lucruri pe care corpul vostru le-a făcut de curând, apoi indicaţi starea de A Fi pe care încercaţi să o obţineţi.
Acesta este un exerciţiu excelent, care vă va ajuta să definiţi şi clarificaţi motivele din spatele tuturor acţiunilor voastre.
E adevărat că există lucruri pe care corpul tău le face, fără ca tu să i le impui cu bună ştiinţă. Când corpul tău face unul dintre aceste lucruri, îl face automat, nu voit.
Reacţiile automate ale corpului nostru sunt reflecţii sau semnale ale unei stări de A Fi care a fost deja obţinută, mai degrabă decât încercări de a o obţine.
Aţi urmărit ideea? Vă este clar? Iată câteva exemple.
Când râzi, acesta este un răspuns automat la o starea de A Fi care deja a fost atinsă, numită fericit, vesel – sau, în unele cazuri, nervos.
Când plângi, acesta este un răspuns automat la o stare de A Fi care deja a fost atinsă, numită trist, îndurerat – sau, în unele cazuri, fericit.
Când ritmul bătăilor inimii tale creşte nebuneşte, aceasta este o reacţie automată la o stare de A FIcare a fost deja atinsă, numită emoţionat sau, în unele cazuri, speriat. Când ritmul bătăilor inimii tale scade şi ai pulsul scăzut şi constant, aceasta este o reacţie automată la o stare de A Fi care deja a fost atinsă, numită plin de pace interioară, senin.
Deci, vedem că Funcţiile Automate ale corpului, provenite din starea de A FACE,
sunt folosite de minte pentru a reflecta o stare de A FI în timp ce Funcţiile
conştiente, provenite din starea de A FACE, sunt folosite de minte pentru a atinge o stare de A FI.
În ambele cazuri, mintea este cea care face corpul să „facă” ceea ce „face” – iar tot mintea este cea care crede că „a face” este singurul mod de a atinge „starea de a fi”.
Dacă tot nu vă este clară paradigma automat/ conştient, discutaţi cu orice actor.
Pentru un actor, indicaţia scenică de „a râde în hohote”, sau de „a plânge la o anumită replică” poate fi un coşmar – dacă actorul nu a învăţat să fie acel lucru ce creează reacţia automată cerută de regizor.
Da, există aşa numiţii actori „tehnici”, care pot avea reacţii fizice la comandă … dar. În ultimii ani, actorii ..care au metodă” – cum ar fiDustin Hoffman, Al Pacino, Meryl Streep – sunt cei care au câştigat respectul şi aprecierea publicului.
Mulţi spun că jocul lor pare mult mai „real”. Asta, deoarece ei nu „joacă”. Ei sunt.
In decursul interpretării, actorul care „are metodă” se gândeşte la ceva, sau îşi
aminteşte un moment care a produs în trecut aceeaşi reacţie emoţională ca cea impusă de scenariu. Prin această metodă, mintea actorului păcăleşte corpul, facându-l să plângă sau să zâmbească, sau chiar să izbucnească în hohote de râs. Când mintea trimite corpului un semnal, corpul nu ştie dacă ceea ce mintea experimentează este „real” sau doar o amintire. Pentru corp este exact acelaşi lucru.
De aceea, ritmul bătăilor inimii va creşte şi întregul corp se acoperă cu o transpiraţie rece la amintirea unei femei frumoase, sau a unui bărbat minunat, sau a unui moment romantic, plin de pasiune. Nu se întâmplă nimic în acest moment – dar corpul nu ştie acest lucru. El primeşte de la creier exact aceleaşi semnale pe care le-a primit atunci când a trăit acea experienţă.
Şi frica poate firecreată în acelaşi mod, printr-o amintire care, la rândul ei, produce reacţii ale corpului – exact ca şi cum experienţa s-ar petrece din nou.
Să repetăm, deci: mintea îi poate „spune” corpului „să facă” ceva, din două motive diferite. Îi poate spune corpului să „facă” ceva, pentru a atinge o stare de A Fi, (aceasta se numeşte Acţiune Conştientă, Volitivă), sau îi poate spune corpului „să facă” ceva, pentru a demonstra starea de A Fi pe care  deja a atins-o (aceasta se numeşte Reacţie Automată). In orice caz, tu întotdeauna eşti ceva, iar corpul tău îţi arată întotdeauna ceea ce eşti. Uneori, demonstraţia e foarte subtilă, iar uneori nu este – dar ea nu se termină niciodată.
Corpul tău este o demonstraţie vie a stării de A Fi în care se află sufletul tău.
De aceea dacă ştii care este Scopul Vieţii tale, acea declaraţie reprezintă o afirmaţie a „stării de A Fi”, sau o afirmaţie a „stării de A Face”?
Dacă este o afirmaţie a „stării de a face”, acum îţi cere să o transmuţi
într-o „stare de a fi”. Motivul pentru care ţi se cere să faci acest lucru este că doar atunci când A FACE decurge din starea ta de A FI anunţând-o, mai degrabă decât încercând că o creeze —poţi să fii suficient de centrat ca să devii unul dintre Cei Ce Aduc Lumina.
Majoritatea oamenilor a înţeles invers această paradigmă A FI/A FACE. Ei
aleargă în toate părţile, tăcând, făcând, tăcând – şi sperând ca, astfel, să atingă, într-o zi, o stare de a fi („fericit”, „liniştit”, „bogat”, „iluminat”), orice care să merite efortul.
Partea tristă este că, pentru majoritatea oamenilor, lucrurile funcţionează în acest fel. Ei îşi petrec întreaga viaţă făcând una şi alta, făcând una şi alta – şi tot ce ajung să obţină este o grămadă uriaşă de acţiuni fără rost
Luaţi orice afirmaţie legată de a face din declaraţia voastră despre Scopul Vieţii şi transmutaţi-o într-o descriere a stării de a fi.
Apoi, … mergeţi mai departe.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top