Soarele în semnul Taurului și influențele astrologice

În acest an Soarele în semnul Taurului aduce o perioadă pe care aș putea să o numesc, cel puțin diferită, care va genera situații extreme, hilare sau dramatice. Întreaga perioadă se află sub semnul unor transformări extreme dar și al unor eliberări de energie karmică extremă.

Primul aspect după intrarea Soarelui în semnul Taurului, este foarte elocvent, Veuns – guvernatoarea semnului aflată în domiciliu – este în sextil cu Junona aflată în semnul Peștilor, unde Venus este exaltată, un aspect crescător care ne semnalează foarte clar o perioadă de numeroase tentative de conștientizare a valorii personale, care poate genera efecte constructive și în zona relațională. Este interesant de subliniat că acest aspect este mediat de Uranus, care ne sugerează posibile apariții a unor evenimente neașteptate pe toate planurile. În același timp se poate spune că orice aspect are o parte bună și o conotație mai dură. Evident că ne este mai ușor de abordat tot ceea ce nu presupune efort ci numai manifestare sau judecare. Acest aspect ne vorbește despre acțiuni concrete de eliminare a tot ceea ce este tumefiat, cangrenat sau viciat. Chiar dacă nu pare, totuși cam acesta este scopul. Doar că fiecare dintre noi se simte lezat, afectat, blocat și nu poate să vadă sau să înțeleagă global, ci numai particular.

Apoi, dacă analizăm harta momentului când Soarele a pășit în semnul Taurului, observăm că Ascendentul momentului este în semnul Berbecului, influențat puternic de Uranus, iar Marte guvernatorul lui este în exaltare în semnul Capricornului, în conjuncție cu Lilith . Se poate spune că provocările vor fi extreme, ele apar tocmai pentru ca fiecare dintre noi să-și amplifice gândirea lucidă, și să încerce să înțeleagă numai latura pozitivă, căci, până la urmă orice reușită presupune și niște sacrificii. Important este ca acestea să fie asumate conștient căci atunci nu vor mai provoca sentimentul de pierdere sau de lipsă, și, nu va mai exista dorința de a reacționa în loc de a elimina.  Soarele este poziționat în casa I, conferă o energie specifică și personală în special în zona relațiilor, aflată și ea sub influența venusiană dar și sub influența semnului Balanței, de aceea este evident că fiecare dintre noi își va concentra energia pe relații, dar și pe ceea ce aduc, fac și exprimă cei din jur. Important este să evităm să judecăm și să învățăm din toate relațiile care sunt active ce trebuie să schimbăm în interior, căci ele ne oglindesc problemele personale.

În perioada cât Soarele va sta în semnul Taurului avem și câteva aspecte importante:

– se formează un trigon pe semnele de pământ Taur Capricorn, foarte interesantă,între Soare și Saturn retrograd; el aduce un fel de presiune, un fel de test al răbdării și anduranței și implicit a credinței, dificil de suportat, dar, zic eu purificator.

– apoi Soarele și Nodul Nord conjunct cu Ceres, în cuadratură, sunt în plină acțiune de înțelegere și dezvoltare a resurselor, calităților și aptitudinilor personale, pe care, numai în condiții de criză le dezvoltăm.

– Mercur în semnul Berbecului extrem de agitat, nerăbdător și caustic este în cuadratură cu Lilith aduce un aport deosebit de înțelegere a calităților personale dar și al direcțiilor de urmat. El formează cuadratură cu Pluton, venind în continuarea trigonului de pământ despre care am vorbit mai sus, prin provocarea la mobilitate și acțiune constructivă. Apoi formează cuadratura cu Marte în 12 mai, când se impune o prudență deosebită în acțiuni dar și acțiuni rapide legate de momentele favorabile care apar. Și înainte de a intra în semnul Taurului formează conjuncția anuală cu Uranus ceea ce evident ne amplifică fiecăruia gândirea constructivă, referitoare la eficiența noastră dată în primul rând de utilizarea calităților personale. Apoi din semnul Taurului, unde se află din 13 mai, formează trigon cu Saturn retrograd, ajutând la materializarea unor idei mai vechi și la punerea în practică a unor proiecte pe termen lung. Apoi formează cuadratură cu Nodurile lunare, ceea ce ar trebui să ne determine să fim atenți la tot ceea ce gândim și rostim, la tot ceea ce primim ca informație concretă din jurul nostru.

– Venus, va trece în semnul Gemenilor în 24 aprilie și va sta până în 19 mai, perioadă în care ne putem exprima cu ușurință ideile dar și sentimentele, putem scrie și putem să ne folosim abilitățile în mod natural. Există riscul unor situații confuze sau delicate, datorate neatenției sau naivității în jurul datei de 8 mai, când aceasta formează cuadratură cu Neptun, de aceea este prudent ca în această zi să evităm luarea unor decizii sau să răspundem provocărilor care apar.

– Soarele este în opoziție cu Jupiter – 9 mai 2018 – un aspect interesant care va aduce în prim plan multe situații care ne fac să acționăm în afara propriilor idei, propriilor legi de funcționare, sau pur și simplu ne vor determina să facem ordine în viața noastră, să ne cerem drepturile sau să solicităm respectul cuvenit de la cei din jur. Acest aspect îl vom resimți extrem de intens, începând cu 6 mai și ne va afecta până în jur de 13 mai. În acest interval de timp este indicat să fim extrem de atenți la deciziile pe care le luăm, asigurându-ne că nu suntem în afara legii sau că nu avem probleme de comunicare care să genereze situații delicate.

– Pluton care intră în mișcarea aparent retrogradă pe 22 aprilie, este în conjuncție cu Lilith, ceea ce face ca mai ales după 10 mai să apară provocări extreme, să ne dorim să facem dreptate cu orice preț, să iasă la lumină situații complicate, intrigi sau evenimente tulburătoare. Aspectul exact se formează pe 18 mai, el este dublat de conjuncția dintre Venus și Pallas din semnul Gemenilor, care forțează ieșirea la lumină a adevărurilor ascunse cu grijă. În plus Venus și Pallas sunt în septil cu Mercur – guvernatorul Gemenilor, care la rândul său este în septil cu Neptun. Această configurație este extrem de interesantă căci forțează comunicarea și acțiunile necesare dezvăluirilor mai ales legate de situațiile confuze sau tulburi, cețoase sau incerte care ne-au afectat rațiunea sau emoțiile de mai bine de un an.

Acestea sunt aspectele care mi-au atras atenția, pe lângă, evident opoziția Soare Lună, adică Luna Plină de pe axa Taur – Soarele Scorpion Luna, din 30 aprilie, care a adus evenimente intense și trăiri puternice la nivel subtil sau la nivelul subconștientului.

Iată cumva transpunerea lor în practică. Este o perioadă în care suntem îndrumați; subconștientul este extrem de activ și din el se descarcă orice fel de informație de care avem nevoie și o cerem. Apoi se pare că toate aceste informații sunt legate de menirea noastră, de rolul nostru în ansamblu, deci poate că anumite informații pot părea dificil de tradus, important este să le recepționăm și să acționăm , înțelegerea va apare ulterior. Apoi de foarte multe ori ne vom confrunta cu situații în care avem de ales între calea ușoară și cea complicată dictată de conștiință și suflet. Fără ezitare trebuie aleasă a doua, chiar dacă aparent ni se va părea că pierdem sau că ne va coborî. Nu sunt teste, nu sunt lecții, sunt doar provocări. În general provocările apar de fiecare dată când suntem pregătiți să facem un salt. Nu lăsaţi lucrurile la voia întâmplării, şi fiţi dinamici, prin muncă şi cu eforturi susţinute vom avea şansa să obţinem tot ceea ce ne-am propus, sau ne dorim.

În această perioadă este foarte importantă atitudinea noastră faţă de viaţă, chiar dacă vom trece prin crize sau dificultăţi, acestea ne sunt necesare pentru că acum este momentul unei decizii, care se referă la modul în care analizăm ce se întâmplă şi nu la acţiune. Acțiunea va urma de la sine odată ce am analizat, am înțeles, am cerut sprijin și l-am primit.

De fapt este un moment care necesită cunoaşterea tuturor condiţiilor, în care simţim nevoia de a cădea la învoială cu mediul apropiat şi personal, de a înţelege simbolurile. Tensiunea apare atunci când nu putem percepe aşa cum ne dorim mesajele subtile, când nu putem interpreta aceste simboluri. De fapt, la nivel subtil,  învăţăm legile tehnice care să ne ajute să ne eliberăm energiile creatoare.

De aceea acestea sunt cele mai potrivite momente pentru a înţelege şi a decide cum este bine să continuăm, sau ce este necesar să continuăm. Important este să aplicăm, să punem în practică, să nu oprim energia creatoare a proiectelor generate, să nu o lăsăm să se blocheze.

Este momentul în care trebuie să avem o atitudine hotărâtă, profitând de tot ceea ce se întâmplă, dar mai ales de toate mesajele simbolice pe care le primim.

 

Modul în care învăţăm să ne rezolvăm problemele devine destinul nostru. Dacă ne izolăm, suntem deprimaţi şi debusolaţi, dacă ne prăbuşim în faţa problemelor vieţii, vom repeta aceste trăiri până când ne vom decide să reacţionăm diferit la orice problemă de viaţă. De îndată ce alegem să schimbăm reacţia, să pierdem cu încrederea că vom putea câştiga ceva şi din asta, convinşi că avem energie pentru a construi altceva, deja introducem în inconştient o informaţie nouă. Învăţăm ceva nou, ne facem un destin nou. Ne creăm reacţii noi şi un inconştient care ne serveşte într-un mod. Inconştientul “învaţă” cum să piardă cu uşurinţă, cum să câştige cu uşurinţă, cum să aibă noroc şi cum să iasă basma curată de prin încâlcelile fireşti ale vieţii. Este evident că în corpul omenesc există o inteligenţă naturală, superperformantă, atât de complexă încât toată ştiinţa actuală n-a izbutit mai mult decât s-o descrie “în mare”. Şi este evident că această inteligenţă se declanşează automat când mâncăm! Noi nu-i spunem corpului: “Am mâncat, apucă-te de treabă, digeră bine şi metabolizează cum trebuie”! El face toate operaţiunile fără ca noi să ne gândim la ele. El transportă substanţele antiinflamatoare către capul copleşit de durere şi pune în mişcare toate instrumentele pentru vindecarea locului pe care chirurgul îl taie cu bisturiul. În mod asemănător, când învăţăm să ne rezolvăm cu uşurinţă problemele de viaţă, inconştientul ne aduce în lumină soluţiile cele mai simple şi mai bune. Ceea ce facem prima oară într-o relaţie, vom repeta în toate celelalte relaţii, dacă nu ne schimbăm modul de a reacţiona la conflict, la pierderi, la situaţii problematice. Ceea ce învăţăm devine informaţie inconştientă, care ne determină ulterior reacţiile şi ne creionează destinul. În loc de “sunt distrus când pierd” putem gândi “eu câştig şi când pierd”. “Depăşesc cu uşurinţă greutăţile vieţii şi găsesc soluţii pentru orice problemă”! Iată o energie nouă, care poate crea pentru oricine un destin nou. Maria Timuc

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top