Trecerea în semnul Gemenilor a Nodului Nord, aduce o schimbare de vibrație remarcabilă, căci ne determină ca o perioadă importantă de timp, cam 1 an și 8 luni, în cazul acesta rămânând în acest semn până pe 23 decembrie 2021. Această schimbare se va resimți în primul rând în atitudinea noastră dar mai ales în preocupările care le vom avea.
Atitudinea noastră va fi puțin mai relaxată, în sensul că va dispare o mare parte din apăsarea pe care am resimțit-o justificat sau nu, în ultima perioadă. Asta nu va veni așa din senin ci în urma unei înțelegeri sau a unei analize pe care cred că fiecare în parte a făcut-o. Apoi la mulți dintre noi ar trebui să reapară bucuria față de lucrurile simple, față de cei din jur, față prieteni și toate celelalte. Datorită complexități horoscopului, acest tranzit ne va determina să ne dezvoltăm cunoștințele, să devenim mai comunicativi, să evoluăm pe toate planurile și nivelurile, chiar dacă de multe ori împinși de la spate sau forțați. În special anul 2020 va fi unul foarte important pentru a ne preocupa de felul în care gândim și pentru a învăța ceea ce ne este necesar evoluției, dar și pentru a învăța ceea ce până acum am refuzat. Anul astrologic 2020 este guvernat de Lună, de aceea tot ceea ce am primit ca lecții în perioada când Nodul nord a fost în Rac, acum va trebui înțeles și însușit, aplicat și dezvoltat. Cu siguranță din acest motiv nu ne va fi ușor, dar, în același timp ne va elibera.
Apoi Nodul sud ieșind din semnul Capricornului de unde a generat o presiune foarte mare pentru a se elibera karmă dar și pentru a ne depăși blocajele se va afla în Săgetător, fiind pur și simplu o detensionare interioară evidentă. În același timp va pune presiune pe înțelegere ca proces conștient și constant, ca și cum nimic nu va trece fără ca noi să înțelegem exact care a fost sensul experienței respective.
Axa nodurilor pe semnele Gemeni și Săgetător va pune într-o relație permanentă planetele Mercur și Jupiter. În astrologie Mercur este considerat mesagerul zeilor dar mai ales a lui Jupiter. De aceea cred că este important să scriem cât mai mult, să ne notăm toate mesajele pe care le primim indiferent de proveniența lor: cei din jur, vise, lecții, cărți, studii și să le analizăm, pentru a le pătrunde în profunzime înțelesurile.
La nivel mundan această axă activată va genera schimbări importante în sistemul legislativ, fiind o preocupare majoră atât pentru cei aflați la conducere cât și pentru ceilalți. Este important să ne spunem cuvântul, să nu asistăm pasivi sau indiferenți la ceea ce decid ceilalți pentru noi, să ne luptăm pentru libertățile noastre dar mai ales pentru ideile noastre.
În această perioadă este foarte importantă atitudinea noastră faţă de viaţă, chiar dacă vom trece prin crize sau dificultăţi, acestea ne sunt necesare pentru că acum este momentul unei decizii atât personale cât și la nivel global, care se referă la modul în care analizăm ce se întâmplă şi nu la acţiune. Nereuşitele din ciclul acesta pot determina unele crize şi frustrări, forţând luarea unor decizii de schimbare aparent mai dificile. Prin înțelegere cu siguranță totul se va simplifica.
Armonia este cheia de boltă a întregului organism şi Univers asta ar trebui să ne învețe acest tranzit al Nodurilor lunare. Totul în Univers pulsează cu un ritm armonios şi constant. Încă din timpuri străvechi omul a observat acest ritm al universului şi a înţeles cum funcţionează. În timpurile noastre, oamenii de ştiinţă au descoperit că acest lucru este adevărat şi în ceea ce priveşte desfăşurarea gândirii. Ei au aflat că iubirea este ritm iar egoismul discordanţă; încrederea este ritm, gelozia este discordanţă; credinţa este ritm, teama este discordanţă; speranţa este ritm, disperarea este discordanţă; cinstea este ritm, înşelăciunea este discordanţă. Atâta timp cât stările mentale ale omului sunt în acord cu ritmul Universului, echilibrul său fizic şi psihic este asigurat. Când intervine discordanţa în fluxul de gândire, acest echilibru este pierdut. Explicaţia constă în faptul că avem de-a face cu o Inteligenţă superioară ale cărei Legi nu le putem învăţa decât prin observaţii și care aplicate generează numai armonie. Din clipa în care am înţeles că armonia este cheia de boltă a Universului, acela care doreşte ca această Inteligenţă să îl cuprindă, evident asta va fi doar în folosul său, trebuie mai întâi să se străduiască să coopereze cu ea. Stările mentale discordante produc boala, căci ele dau năvală şi se lipesc de Legea etern stabilită a Armoniei Universale. Lumea raţională recunoaşte existenţa acestei Armonii Universale şi îşi dă seama că atunci când este ruptă de ea, această Armonie, Divinitatea, nu se modifică spre a ne face nouă pe plac, ci noi suntem aceia care trebuie să ne schimbăm. Secretul vindecării rezidă, deci, în unificarea cu Inteligenţa superioară, ce posedă cunoştinţe infinite ale căilor de vindecare şi bunăvoinţa infinită de a produce forma perfectă, aşa ca să ne putem bizui implicit pe curentul de Înţelepciune Divină în corpurile noastre, atunci când ne suntem în același ritm cu Ea.