Mercur trece anual prin semnul Peștilor, în 2022 se întâmplă între 10 martie, de la ora 3.30 până pe 27 martie, el pare destul de grăbit să depășească zodia unde se simte ne-nțeles, timp în care cuvintele și comunicarea specifice lui, trec printr-o perioadă stranie, căci par a nu-și găsi locul. Mai mult decât atât, logica cotidiană de regulă trece printr-o perioadă delicată. De aceea cred ca anual aceste perioade în care Mercur tranzitează semnul Peștilor ne provoacă să ne acordăm graiul, tonul, cuvintele la muzica sufletului nostru. Este singura posibilitate prin care ne putem face înțeleși.
De fiecare dată am urmărit-o cu atenție, căci mi se pare deosebit de instructivă, căci putem învăța cât de greu este să te faci înțeles fără a conta cuvintele pe care le spui sau informațiile pe care le folosești. În plus este un paradox, el va trebui să medieze, să readucă echilibrul într-o lume care pare că a pierdut logica sau înțelepciune. Mă întreb cum va influența, căci va intra în acțiune imediat ce intră în acest semn, mediind între Jupiter Saturn; apoi zi de zi are câte o provocare de depășit, cel puțin în următoarele 8 zile. Oricum până la conjuncția superioară cu Soarele – 3 aprilie Mercur are de reglat foarte multe situații, de îndreptat gândurile nepotrivite, nefaste sau lipsite de coerență, va trebui să influențeze prin prezența sa simțurile intelectuale, să ne determine să ne exprimăm emoțiile și trăirile.
Eu zic că Mercur în semnul Peștilor ne învață să fim fideli idealurilor noastre, să parcurgem drumul nostru, chiar dacă pașii ne sunt nesiguri, chiar dacă știm că putem face mai bine. Dacă acceptăm posibilităţile noastre din prezent, nu e nici o îndoială că vom fi mai buni în viitor. Înfruntând drumul nostru cu mult curaj fără să ne fie teamă de criticile altora. Şi, mai ales, să nu ne permitem nouă înșine să fim paralizați de autocritică și înspăimântați de concurență. Mercur în semnul Peștilor vrea să ne ajute să înțelegem cum este să nu trăim comparativ, să trăim cum ne dictează sufletul, folosind informațiile și ideile pentru a o realiza cât mai complet. În astrologie se consideră că Mercur este mesagerul, el generează facilități pentru ca informația să circule. În semnul Peștilor Mercur ne determină să însuflețim informația, adică să comunicăm cu sufletul. Evident în jurul nostru sunt multe voci, ele ne vorbesc, ne acaparează, ne captează gândirea. Acum când Mercur este în semnul Peștilor singura voce care se aude cu claritate, este vocea sufletului, celelalte voci se aud bruiat, dificil, trunchiat, deci să nu ne concentrăm atenția și să ne consumăm inutil energia, căci ceea ce trebuie să ascultăm este sufletul.
O altă greșeală care va bruia comunicarea, este presupunerea, cel mai potrivit este ca în acest interval să fim extrem de exacți, să cerem oricât de multe informații suplimentare, mai ales când este vorba de a lua decizii.
În general, Mercur ne determină să căutăm răspunsuri. Suntem tot timpul preocupaţi să dăm răspunsuri. Simţim că răspunsurile sunt importante pentru a înţelege semnificaţia vieţii. Când Mercur este în semnul Peștilor, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, trebuie să înțelegem că este mult mai important să trăim din plin şi să lăsăm timpul să dezvăluie secretele existenţei noastre. Dacă ne preocupăm prea mult cu a da un sens vieţii, împiedicăm natura din acţiunile sale şi devenim incapabili să citim semnalele lui Dumnezeu.
Și nu în ultimul rând, suntem în Postul Paștelui, poate este bine să facem un exercițiu de post de vorbire. La început pentru 15 minute, iar apoi să mărim perioada până la o zi. În liniștea produsă, sufletul se va auzi cu mare claritate.