Chiron în semnul Peştilor 8 februarie (2011)

Chiron va trece în semnul Peştilor începând cu 8 februarie 2011, după ce a mai trecut prin acest semn în perioada aprilie-august 2010. Chiron stă în medie cam 7 ani în semnul Peştilor deoarece în acest semn are cea mai lungă mişcare retrogradă – aproximativ 154 de zile. În general are o mişcare destul de haotică prin zodiac, astfel că în celelalte semne poate să stea chiar mai puţin de doi ani, cum ar fi în semnul Fecioarei.
Aşadar, se poate spune că lecţiile spirituale cele mai importante le primim atunci când Chiron se află în semnul Peştilor şi de aceea tranzitul prin acest semn (până în februarie 2019) este foarte important din această perspectivă. Cu ajutorul lui, cred că ne va fi mai uşor să ne eliberăm de închistările şi rigiditatea saturniană, păstrând doar ceea ce a fost bun din trecut. În acelaşi timp temperează şi limitează nonconformismul şi impulsivitatea uraniană, aşa încât va fi intermediarul subtil de care avem nevoie pentru a păşi în noua eră a Vărsătorului.
În 2011 va fi retrograd între 8 iunie şi 11 noiembrie, perioadă dificilă, pentru că atunci vom primi cele mai dure lecţii legate de ataşamente sau de refuzul schimbărilor necesare. Chiron ne stimulează să utilizăm calităţile spirituale latente în noi, să valorificăm cu maximă eficienţă momentele de aşa-zisă fatalitate. De asemenea, ne va ajuta să depăşim blocajele, să înţelegem schimbările de fond necesare, aducându-ne soluţii inedite pentru a ieşi din impas.
Dar, privind retrospectiv, să vedem ce a adus tranzitul lui Chiron prin semnul Peştilor.

 

1813-1820
Chiron în semnul Peştilor a adus sfârşitul războaielor conduse de Napoleon; perioada de maximă creativitate a lui Beethoven; dar şi explozia vulcanului Mount Tambora (între 5-12 aprilie 1815) din arhipelagul indonezian, care a făcut peste 92.000 morţi şi a schimbat clima datorită norului de cenuşă ridicat, anul următor (1816) fiind numit anul fără vară (oare nu seamănă cu ceea ce s-a întâmplat  şi la noi în 2010, când Chiron s-a aflat în semnul Peştilor?). Dacă ne referim la cataclisme, se poate spune că anul 1817 a fost unul dintre cele mai pline de astfel de evenimente (Pluton s-a aflat în conjuncţie cu Chiron iar Saturn se afla în Capricorn) – amintim doar cutremurul din aprilie 1817 din Italia şi pe cel din august 1817 din Grecia.
A apărut bicicleta şi locomotiva cu aburi, ambele fiind legate cumva de semnul Peştilor prin Neptun (vaporii de apă sunt o stare de agregare a apei iar bicicleta este acţionată de mişcarea picioarelor, mai ales a labelor picioarelor).

 

1862-1869
Perioadă extrem de tulbure, cu multe mişcări populare şi războaie civile. Cu Saturn în semnul Balanţei opus lui Neptun in Berbec, evident că toate acestea au fost de durată, cu victorii incerte, trădări şi fel de fel de maşinaţii din umbră (războiul civil din America, abolirea sclaviei prin lege dar… şi organizarea Ku-Klux-Klanului).
S-a inventat submarinul (interesant cât de neptunian poate fi acesta); Alfred Nobel a inventat dinamita; s-a deschis canalul Suez, comunicare maritimă foarte importantă; Mendeleev a alcătuit tabelul elementelor iar Mendel a descoperit legile care stau la baza geneticii (specifică tot lui Neptun).
“Alice în ţara minunilor” scrisă de Lewis Carol, “Razboi şi pace” a lui Tolstoi sau “Crimă şi pedeapsă” a lui Dostoievski sunt doar câteva capodopere ale curentului impresionist în literatură care descriu foarte bine tranzitul lui Chiron în semnul Peştilor.

 

1911-1918
Chiron, mult ”ajutat” de Uranus aflat în propriul domiciliu (Vărsătorul), aduce lumii Primul război mondial (1914-1918) soldat cu 9 milioane de morţi. O incredibilă desfăşurare de forţe şi imaginaţie, investiţii impresionante şi descoperiri pe măsură în tehnica de vârf militară, cu scopul de a cuceri ceva ce oricum nu ne aparţine – Pământul. Tot în această perioadă au loc revoluţiile bolşevică şi cea chineză care, prin răsturnarea monarhiilor şi crearea anarhiei, poartă amprenta lui Uranus în Vărsător şi Chiron în Peşti.
Se schimbă graniţele lumii, se refac state şi structuri sociale. Se deschide canalul Panama; Titanicul, la prima lui cursă, se scufundă; se redescoperă Machu Picchu; Einstein descoperă teoria relativităţii; în artă apar curentul Art Nouveau, Cubismul şi stilul Art Deco, toate dezvoltate pe imaginaţia chironiană din Peşti şi pe extravaganţa lui Uranus din Vărsător (vezi aici Picasso, Matisse). În felul lui, Chiron a sancţionat sever orice fel de atitudine excentrică aducând înţelegere prin trăirea suferinţelor la cote maxime, în extremă. Cred eu că, în semnul Peştilor, Chiron mai declaşează rezolvări şi plăţi karmice, însă la nivel de mase, de generaţii.

 

1961-1968
Conform cu cele spuse mai sus, anii de după 1960 sunt ai generaţiei hippie, a muzicii militante, a protestelor studenţeşti din toată lumea, a revoltelor sociale create de tineri – revoluţii de catifea, a protestelor mondiale împotriva războiului, a mişcării feministe (Uranus şi Pluton în semnul Fecioarei). Chiron a stat în semnul Peştilor din 1961 până în 1968. Această perioadă a adus războiul din Vietnam, conflictul dintre Israel şi ţările arabe (conflict care nici astăzi nu s-a stins) numit războiul de 6 zile, eliberarea naţională a ţărilor africane, revoluţia culturală chineză, construcţia zidului Berlinului, pe revoluţionarul Che Guevara şi uciderea lui Kennedy. Aceşti ani au adus cucerirea spaţiului cosmic prin Iuri Gagarin, misiunile Apollo 1 şi 8, pilulele contraceptive.
În muzică, cele mai prodigioase formaţii şi cei mai mari cântăreţi s-au afirmat în acea perioadă, începând cu Beatles, Rolling Stone, Bob Dylan, Joan Baez, Elvis Presley, Jimi Hendrix, The Doors, Pink Floyd, Bee Gees, The Who, Johnny Cash, Led Zeppelin, Janis Joplin, John Lennon…, Doamne, câţi alţii (demni de aspectarea puternică din semnul Fecioarei), şi culminând cu fenomenul Woodstock. Cred că, dacă s-ar face o istorie a muzicii, aceşti ani ar fi de referinţă pentru planeta Pământ; atâtea voci minunate, atâta iubire şi dedicare nu cred că au mai existat în vreo etapă cunoscută a omenirii.

 

Ce ne aduce Chiron acum? Ei bine… cred că, în mare parte, plăţi karmice acumulate de generaţii, credinţă prin suferinţă, sacrificii, dar şi o dezvoltare până la expandare a sufletului. Cu acest aspect ne vom mai întâlni în perioada 2061-2068, însă atunci… vom fi mult mai buni, mai spirituali şi mai liberi.

 

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top