Primul aspect important al acestui an – 1 ianuarie – este conjuncția pe care Venus a avut-o cu Pluton, aceasta a deschis un proces important în existența fiecăruia dintre noi, care presupune un șir ordonat de transformări, care la următoarea conjuncție – din 17 februarie 2024 doar că din semnul Vărsătorului – va pune bazele unui alt nou proces, bazat pe concluziile, lecțiile și evenimentele care au loc în această perioadă. Conjuncția s-a format în grad lunar, ceea ce cu siguranță ne indică că vom avea pe perioada acestui proces, o profundă și intensă experiență emoțională și sentimentală. Interesant că apoi, Venus formează opoziția cu Lilith – pe 2 ianuarie – care indică un proces evolutiv în urma însușirii unor lecții importante legate de valoarea personală și de conștientizare a propriei creativități; acesta reprezintă momentul de apogeu al uni proces declanșat în 27 iulie, când a avut loc conjuncția dintre cele două. Aceste două procese unul aflat în fază incipientă iar celălalt aflat la apogeu aduc o mare încărcătură la momentul trecerii planetei Venus în semnul Vărsătorului, pe 3 ianuarie, la ora 4.09.
Venus va sta în semnul Vărsătorului o perioadă relativ scurtă, adică până în 27 ianuarie, practic timp de 3 săptămâni, periplul prin acest semn încheindu-se cu conjuncția cu Saturn, care va deschide un proces interesant, căci se va baza pe experiențele acumulate de Venus în tranzitul său prin semnul Vărsătorului.
Ce experiențe ne provoacă să trăim Venus în acest semn? În primul rând acestea conțin un sâmbure important al transformării implantat de Pluton, apoi conțin în floare, sămânța viitoarei plante, dată de opoziția dintre Lilith și Venus. Probabil că vom trăi emoții intense și sentimente bulversante, de natura a provoca adevărate revoluții în viața noastră. Poate că cea mai mare este conștientizarea faptului că vom găsi ceea ce merităm, pentru că merităm ceea ce căutăm. Oriunde ar fi, existența va fi invariabil așa cum o gândim. Intuiția se află la baza tuturor percepțiilor spirituale, acum probabil că este momentul să conștientizăm și acest fapt. Doar că întotdeauna conținutul va depinde de forma și condiția recipientului. Asta presupune că trebuie să ne înțelegem valoarea, să ne respectăm forma și să o păstrăm în stare optimă, pentru ca ceea ce primim prin intuiție să fie din ce în ce mai rafinat, elevat. Vărsătorul ne îndeamnă la cunoaștere, la progres, Venus spune că acestea împreună cu bunătatea vor putea să materializeze edificiile definitive ale bunăstării omenești. Din toate acestea la fiecare dintre noi va apare nevoia unui nou ideal, a studiului, a bunătății pline de fermitate și a unei credințe active. Ceea ce vreau să spun, este că nimeni nu poate trăi o situație pe care nu o poate concepe încă. Zăbovim acolo unde credem că se găsește centrul intereselor noastre. Din semnul Vărsătorului Venus ne ajută să vedem dincolo de interese, să vedem resursele pentru a merge pe cărarea evolutivă.
Odată cu Venus mai au loc cel puțin trei ingresuri importante, Pallas revine prin mișcarea aparent retrogradă în semnul Racului și reface conjuncția cu Lilith (o să revin), Junona trece în semnul Berbecului (formează conjuncție cu Jupiter – acest aspect merită un articol separat), Lilith trece în semnul Leului, iar la toate acestea se adaugă conjuncția inferioară dintre Soare și Mercur. Toate acestea vor genera un vortex de evenimente, necesare pentru a ne responsabiliza. Forța mentală este energia operantă a semnului Vărsătorului, iar gândurile sunt mijlocele obiective, răspunsurile la căutările noastre. Conjuncția Pallas Lilith mi se pare extrem de importantă și relevantă aici, căci face o selecție rațională la nivelul emoțiilor, sentimentelor și gândurilor noastre. Ne ajută să vedem adevărul care de multe ori se ascunde în spatele fricilor noastre, căci adevărul în viață nu îl obținem ca și cum am prinde o pasăre și o punem într-o colivie, adevărul este lumină; numai creierul îmbogățit cu înțelepciune și inima hrănită cu iubire îi pot reflecta măreția. Pe scurt este o lună în care va trebui să descoperim adevărul, să ne eliberăm, să devenim mai buni și să ne descoperim calea adevărată (aici conjuncția Junona și Jupiter va avea un rol important către sfârșitul lunii). De asemenea Venus în semnul Vărsătorului ne îndeamnă să ne simplificăm obiceiurile și să ne reducem nevoile, să fim raționali și binevoitori, să ne îmbogățim prin cunoaștere și în virtute, pentru a fi mai puternici și mai folositori. Toate acestea sună bine, doar că vor apare numeroase provocări ca să ne pierdem direcția, declanșând anarhie în viața noastră și în sentimentele pe care le avem.