Saturn este în exaltare în semnul Balanţei şi a intrat deja pe Via Combusta, în traducere Calea Arsă, interesant aspect, mai ales că este în opoziţie cu Luna Neagră – Lilith care se consideră că are domiciliu în Via Combusta, aflându-se cumva în exil. Mă gândesc de mai bine de o lună la acest tranzit, încercând să fac diferite supoziţii şi analogii legate de el, evident prim prisma evenimentelor din viaţa mea şi a celor cu care intru în contact.
Oricum ar trebui să fie un moment de reflecţie şi meditaţie constantă, pentru că este perioada optimă de rezolvare a restanţelor karmice.
Am constatat că în primul rând toate acestea se leagă de trecut, de vieţile anterioare, de ceea ce avem de rezolvat, de karma. Este ca şi cum vin la scadenţă toate datoriile noastre, tot ceea ce nu am înfăptuit, nu am înţeles sau clarificat.
Practic, odată la aproximativ 29 de ani, Saturn trece prin Via Combusta, ultima data din vara lui 1982 dar atunci Luna Neagră se afla în Capricorn, în 1953, când Saturn s-a aflat în aceiaşi zonă, Luna Neagră se afla în semnul Fecioarei, pentru a perfecta conjuncţia cu Saturn pe Via Combusta în 1954 doar că în semnul Scorpionului.
Abia în februarie 1923, s-a reeditat aspectul de opoziţie între Saturn şi Luna Neagră, pe axa Balanţă – Berbec, ca şi acum, doar că Pluton se afla în opoziţie cu poziţia de acum, în semnul Racului. Atunci în România a fost anul Constituţiei, un pas important pentru România modernă. Au avut multe evenimente, dar cel mai important a fost că ne-am clarificat poziţia ca ţară europeană.
Evident că lucrurile nu se rezumă doar la atât, pentru că acum ne-am pierdut identitatea ca ţară, suntem în voia vântului care suflă în direcţia noastră, dar când Saturn va intra în semnul Scorpionului, probabil că totul se va schimba pentru România.
Din punct de vedere subtil, pentru fiecare dintre noi acest tranzit, aduce un fel de presiune, greu de definit, dar care ne determină să schimbăm puţin câte puţin în viaţa noastră tot ce ne împiedică să evoluăm. Cred eu că este vorba de curajul de ne confrunta cu prezentul, aşa cum este el, fără a ne împiedica de trecut, de a depăşi toate prejudecăţile noastre, toate tiparele sociale cu care ne confruntăm de generaţii, tocmai pentru a colabora în cel mai corect mod.
Pentru ca planurile de viitor să fie potenţial realizabile şi nu doar vise absurde, este obligatoriu să ne aplecăm privirea cu atenţie asupra slăbiciunilor, a greşelilor pe care le-am făcut în trecut, a deciziilor care ne-au dus pe un drum înfundat. Daca ne-a lipsit perseverenţa în a ne susţine un plan, un scop de viaţă, ori curajul, dacă n-am fost destul de iscusiţi pentru a realiza ceea ce ne-am propus cu un ani în urmă, trebuie să observăm de ce n-am reuşit. Şi nu avem nevoie să observăm eşecurile, ori erorile de dragul de a ne lamenta, de a învinovăţi pe altcineva, conjuncturile, defectele, greşelile celorlalţi, cât pentru a vedea unde am scârţâit noi înşine. Nu de plânsul nostru are nevoie viaţa, nu de victime are nevoie lumea şi nu de fricoşi, ci de fiinţe care ştiu că esenţa succesului este să încerci, să cazi, să te ridici şi apoi, cu sânge rece şi curaj să nu mai repeţi acel lucru care te-a dus în jos.
În orice domeniu şi în orice direcţie a vieţii vrem să reuşim, să câştigăm, să obţinem mai mult, este obligatoriu să fim prezenţi complet în acel mediu.
Curajul de a merge mai departe trebuie aşezat în mintea noastră şi, ori de câte ori nu reuşim ceea ce ne propunem, este util să vedem ce manevre eronate am făcut, să găsim puterea de a încerca altele, decişi că vom reuşi.
Noi suferim pentru că nu ştim că se poate obţine în viaţă şi altceva. Nu ştim cât de mult depinde de noi acest ceva. Dacă am putea să alegem în mod conştient ce anume vrem să gândim şi daca am vrea întotdeauna să ne vedem minunaţi, chiar daca ne-am obişnuit să ne vedem ca pe nişte instrumente ale suferinţei, am cunoaşte o lume diafană. O lume de lumină, care ne transportă - parcă - direct în inima Divinităţii. Să ne permitem în fiecare zi să gândim tot ce-i mai bun şi mai frumos. Să observăm frumuseţea şi binele, bucuria şi dragostea şi, după o vreme, vom constata că ne simţim cu totul şi cu totul alţi oameni. Şi atunci vom şti că depinde de noi ce alegem să trăim în interior, căci aici este esenţa trăirii şi a existenţei. Şi vom simţi profund că Dumnezeu este mult mai aproape decât ne-am putut vreodată imagina. Asta simt eu că ne învaţă Saturn aflat pe Via Combusta, poate nu este nimic astrologic concret, dar şi Via Combusta este un termen abstract, care în viaţa modernă şi-a pierdut simbolurile şi semnificaţia.
