| Dr. Anca Barbulescu | Medic diabet zaharat, boli metabolice si de nutritie |
Trăim într-o lume a dualităţii…
Bine-rău, lumină-întuneric, sus-jos, aproape-departe…
Totul în jur se construieşte permanent asemenea unui joc de puzzle, în care piesele îşi completează una celeilalte golurile.
Tradiţia orientală se referă la aceste două forţe contrare, dar în acelaşi timp complementare, ca YIN şi YANG. Teoria stăveche despre aceste două principii a apărut pentru prima dată în China, în secolul al XVI-lea î.Cr., iar aplicarea acesteia a pătruns apoi, încetul cu încetul, în toate curentele de gândire autentice. În capitolul 5 din tratatul „Realităţi evidente” se menţionează: „YIN şi YANG sunt legile cerului şi ale pământului; ele reprezintă, în fond, marele cadru pentru orice aspect, fiinţă sau fenomen, ele sunt părinţii schimbărilor, rădăcina şi începutul vieţii şi al morţii…”
Acest fapt înseamnă că aproape toate aspectele lumii naturale pot fi privite ca având un aspect dual, ziua şi noaptea, mişcarea şi nemişcarea, căldura şi frigul etc.
Care este locul atâtor consideraţii „metafizice” într-un articol despre alimentaţie?
Atâta timp cât de tot ceea ce mâncăm depinde starea nostră de sănătate sau de boală, atât la nivel fizic, cât şi la nivel psiho-emoţional şi mental, atunci ar trebui să ştim cât mai mult depre modul în care ne construiesc toate aceste substanţe pe care le mâncăm.
Toate alimentele au o anumită încărcătură energetică, tradusă la nivel fizic ca principii alimentare: glucide, lipide, proteine, vitamine, minerale, enzime, hormoni etc., încărcătură pe care o transferă corpului nostru prin actul hrănirii.
Să luăm un exemplu. Dacă mâncaţi un pic mai piperat, veţi simţi cum vă încălziţi, poate chiar cum vă iau foc obrajii şi puteţi chiar să vă înroşiţi la faţă. Nu este doar ceva subiectiv. Substanţele usturătoare din compoziţia piperului, duc la accelerarea bătăilor inimii, la dilatarea arterelor şi capilarelor, ceea ce se traduce printr-un aport mai mare de sânge la nivelul ţesuturilor, responsabil de senzaţia de căldură şi de înroşire a pielii, dar şi de starea de agitaţie pe care o resimţiţi. O stare numai bună pentru a găsi antitodul…
O salvatoare gură de apă. Aceasta elimină senzaţia de fierbinţeală din corp, calmează inima şi vă readuce înapoi culoarea şi liniştea. Respiraţi uşurat şi vă reluaţi starea de echilibru de dinainte.
Aceste două substanţe exemplifică fiecare dintre ele, una dintre cele două forţe complementare: YIN-ul şi YANG-ul. YANG-ul este fierbinte, YIN-ul rece. Starea de echilibru a corpului şi, implicit, starea lui de sănătate, depinde de utilizarea echilibrată a substanţelor care aduc în structură ambele principii. Cei care obişnuiesc să consume frecvent multe condimente fierbinţi ajung în timp să dezvolte tulburări ca gastrita sau ulcerul, dar şi hipertensiune sau chiar hemoragii (în diferite regiuni ale corpului). Apa rece sau îngheţata consumate eventual şi la un moment nepotrivit (iarna de exemplu), vor conduce la apariţia răcelilor (adică acumularea de prea mult rece în corp, după cum le spune şi numele).
Cheia o reprezintă desigur, moderaţia şi echilibrul.
Dar lucrurile nu se opresc aici.
Studiile efectuate asupra conducerii informaţiei la nivelul sistemului nervos central au arătat că există două tipuri de substanţe care modulează această transmitere. Unele substanţe sunt stimulente nervoase şi ele sunt responsabile de producerea unei stări de efervescenţă la nivel cerebral, de hiperatenţie. Celelate inhibă transmiterea informaţiilor prin fibrele nervoase şi deprimă tonusul phisic, ducând la o stare de calm şi linişte mentală.
În mod normal, se produce o alternanţă ciclică a predominanţei acţiunii unuia dintre cele două tipuri de neurotransmiţători, în starea de veghe fiind predominte subtanţele excitatorii, iar în timpul somnului cele inhibitorii. Există însă şi situaţii anormale, când aceste alternanţe fiziologice nu se mai menţin, fapt care conduce la apariţia unor perturbări de ordin mental, fizic şi psihic. Somnolenţa diurnă, moleşeala şi predominţa unei stări de deprimare şi lipsă de chef, cu dorinţa de dormi mai mult (un somn greu de obicei), dar fără a ne simţi însă mai odihniţi, arată o preponderenţă a influenţelor inhibitorii de la nivelul SNC, tradusă în limbaj energetic ca fiind o stare de predominanţă a energiei YIN.
Dimpotrivă o stare de insomnie nocturnă, cu un sentiment acut de nelinişte, de agitaţie, cu un somn iepuresc, indică o predominaţă la nivel cerebral (dar de fapt şi în întreaga noastră structură) a influenţelor excitatorii, tradusă ca manifestare excesivă a energiilor de tip YANG.
Cele două tipuri de energii nu acţionează însă independent, ele se transformă permanent una în cealaltă şi îşi alternează acţiunea asupra corpului, în acelaşi mod cum ziua urmează nopţii.
O bună stare de sănătate este dată tocmai de menţinea în acord a fiinţei noastre cu aceste cicluri, prezente în întregul univers, la orice nivel de manifestare a vieţii. Orice fenomen, fie el din natură sau din propriul univers lăuntric, urmează aceste legi, fiind dat de o predominanţă momentană şi relativă a YIN-ului faţă de YANG sau invers.
Bătăile inimii, inspiraţia şi expiraţia, somnul şi veghea sunt numai câteva exemplificări ale acestei interacţiuni complexe ce se manifestă permanent la nivel universal sau personal.
Şi totuşi, ce au de-a face alimentele?
Gândiţi-vă un pic la preferinţele culinare pe care le aveţi vara şi la cele pe care le aveţi în sezonul rece. Diferenţa este tocmai inteligenţa naturală care vrea să compenseze excesul prezent deja în natură, aducând în structură ceea ce îi lipseşte, menţinând mereu balanţa cât mai aproape de echilibru.
Ignoranţa, sau pur şi simplu încăpăţânarea de a nu renunţa la „plăcerile” noastre, ne poate aduce prejudicii la „bugetul” de sănătate.
Cunoscând caracteristicile celor două forme de energie şi manifestările lor, putem, printr-o uşoară auto-analiză, să identificăm şi să remediem dezechilibrele încă din stadiile incipiente, înainte ca ele să ajungă la stadiul de boală.
Iată în continuare câteva caracteristici care să vă ajute să identificaţi un dezechilibru de un tip sau altul.
Predominanţa YIN:
- persoană grasă (supraponderală);
- ochi obosiţi, inexpresivi;
- piele rece, cu tonus scăzut, mată;
- urinări frecvente, senzaţie de rece sau chiar răceli frecvente;
- congestie şi senzaţie de greutate difuză;
- somnolenţă, rezistenţă fizică redusă;
- vorbire ştearsă, slabă, lentoare în vorbire şi în mişcare;
- atitudine pasivă, descurajată, mină inexpresivă;
- astenie fizică, dar cu trăire psihică intensă, imaginaţie bogată;
- apatie, delăsare, toleranţă excesivă, complacere;
- anorexie (lipsa poftei de mâncare);
- calm până la indiferenţă;
- reflexe diminuate.
Predominanţa YANG:
- persoană slabă (subponderală);
- ochi vii, strălucitori;
- piele caldă, chiar fierbinte, colorată, strălucitoare;
- uriări rare, senzaţie de arsură în diferite zone ale corpului;
- fără somn sau cu insomnii;
- vorbire fermă, puternică, uneori cu dorinţă prea mare de a convinge;
- atitudine stenică, aspră, severă;
- hiperexcitaţie uneori;
- apetit vorace;
- agitaţie până la nervozitate, nelinişte;
- reflexe exagerate.
Sintetizând putem afirma că YIN-ul este asociat cu aspectele negative, este rece, feminin, lunar, întunecat, superficial, exterior, jos, difuzat. Este slăbiciunea şi epuizarea. Aspectul YANG este pozitiv, cald, masculin, solar, luminos, profund, interior, sus, condensat. Este forţa şi puterea.
Deşi diferite şi opuse, nimic din lumea manifestă nu poate fi exclusiv YIN sau exclusiv YANG, cerul şi pământul sunt îmbrăţişate în infinit, hrănindu-se reciproc.
Vom reveni în numerele următoare cu exemplificarea alimentelor de tip YIN şi YANG.