Terapia padurii Un leac de primavara: SCOARTA DE SALCIE

Un articol foarte frumos si important scris de Ilie Tudor
In fiecare an, primavara vine altfel. Uneori vine grabita, alteori pare extrem de nehotarata, cateodata intarzie nepermis de mult, dar de fiecare data produce aceeasi explozie de viata si de bucurie. Anul acesta, zana florilor s-a grabit din cale afara, asa incat primele plante au inceput sa-si scoata capul la soare, inainte ca iarna calendaristica sa se fi terminat. Pentru cine merge sa asculte si sa priveasca padurea, trezirea ei la viata este precum mersul sovaielnic si prudent al unui copil care invata sa faca primii sai pasi. Oricat ar fi de inalti si puternici, copacii se tem sa-si lase mugurii frunzelor sa plesneasca, de teama gerurilor tarzii. Din clipa in care seva arborilor se pune insa in miscare, padurea intra in sarbatoare. Palcurile de brazi si pini emana un parfum proaspat si inviorator, crengile mestecenilor si aninilor devin adevarate robinete cu seva vindecatoare, intreaga suflare a padurii respira, o respiratie pe care numai cei apropiati de natura o pot auzi. Din momentul punerii in miscare a sevei, copacii devin adevarate farmacii: mugurii, scoarta si mladitele lor au proprietati vindecatoare cu totul exceptionale. In primaverile anilor trecuti, v-am vorbit pe larg despre calitatile mugurilor si mladitelor (adevarate uzine de hormoni naturali si substante detoxifiante), anul acesta va vom vorbi despre un alt medicament al padurii – scoarta arborilor. Aceasta constituie un adevarat invelis de protectie al copacilor, care ii apara nu numai de intemperii, ci si de toti nepoftitii, de la insecte la virusi si bacterii ori ciuperci parazite. Obiceiul anumitor animale de a manca scoarta nu are drept cauza intotdeauna foamea, ci adeseori este o forma de autotratament, pe care salbaticiunile o fac instinctiv, mai ales iarna si primavara. Dar sa vedem ce taine ascunde scoarta uneia din speciile de copaci cele mai folosite in terapie – salcia.

SALCIA
(Salix alba, Salix fragilis, Salix caprea)

La noi in tara exista mai mult de zece specii de salcie, de la cea pletoasa, care creste pe margini de apa, la cea de nisipuri, care nu atinge mai mult de jumatate de metru inaltime. Avand o putere de adaptare exceptionala, salciile pot fi intalnite de la malul marii si pana aproape de crestele inalte ale muntilor, unde se lupta cu iarna lunga si vanturile nemiloase. Este una dintre cele mai rezistente specii de arbori de la noi si fireste ca la un asemenea potential biologic si substantele vindecatoare secretate de ea sunt pe masura. De fapt, salciei ii datoram cel mai folosit medicament din lume, aspirina, care a fost pentru prima oara extrasa din scoarta sa de catre un chimist german, acum mai bine de un secol. Spre deosebire insa de aspirina sintetica comercializata in farmacii, salcia nu are nici un fel de efecte secundare neplacute, ci din contra – este un remediu foarte echilibrat si care poate fi folosit pe perioade lungi de timp.

Utilizarea salciei in medicina veche romaneasca

Inainte ca in satele noastre sa ajunga pilulele miraculoase ale industriei chimice, salcia era un medicament de uz curent  in medicina populara romaneasca. In satele de munte din Apuseni, ea era folosita contra durerilor reumatice si a durerilor de cap. In Oltenia, era un leac traditional pentru guturai si gripa, in timp ce in Moldova se tratau cu ea toate bolile care produceau febra sau hemoragie, inclusiv tuberculoza si dizenteria. Fasiile albe de scoarta de salcie erau atarnate primavara in tocul usii, ca semn al sfarsitului iernii, dar si pentru a alunga guturaiul si febra fanului de la cei din casa. Un alt obicei era ca in fiecare primavara, in postul Pastelui, sa fie trecuti la o cura cu fiertura de salcie flacaii si fetele, “ca sa nu se goneasca inainte de timp”, adica pentru a le tempera activitatea hormonala si a face procesul de maturizare, sexuala mai ales, firesc si gradat.

Cum culegem scoarta de salcie

Acest aspect este deosebit de important, din doua motive: pentru a proteja arborii de distrugere si pentru ca scoarta culeasa sa aiba cu adevarat proprietati terapeutice. In piata, veti vedea multi “culegatori de plante”, unii cu autorizatie frumos afisata pe taraba, care au scoarta de salcie culeasa direct de pe tulpina copacului – complet gresit! Scoarta de pe tulpina copacului este veche de cativa zeci de ani si trecerea timpului a facut-o sa se transforme practic in ceva complet lipsit de proprietati terapeutice, aproape anorganic. Nici animalele nu mananca aceasta scoarta. In terapie, se foloseste numai scoarta de pe ramurile de 2-3 ani, adica mai groase de 1 cm si mai subtiri de 5 cm. Aceste ramurele se desprind de pe copac si se cojesc cu ajutorul unui cutit. Doar in perioada de la pornirea sevei in arbore si pana la aparitia primelor frunze  se poate desprinde scoarta cu usurinta, dupa aceea ea “pietrificandu-se” si devenind practic imposibil de desprins.

Cum preparam si cum administram scoarta de salcie

Dupa culegere, coaja de salcie se taie marunt, in bucati de maximum 3 cm lungime, pentru ca apoi sa fie usor de macinat, si se pune la uscat. Uscarea se face in strat de grosime medie (2-4 cm), intr-un loc curat si bine aerisit. In aer liber nu se lasa mai mult de 1-2 saptamani, pentru ca altfel se pierd multe substante vindecatoare, sensibile la actiunea aerului si a umiditatii, precum si la variatiile de temperatura. Ne dam seama de faptul ca procesul de uscare este finalizat, indoind fasiile de coaja de salcie: daca sunt elastice, atunci mai trebuie lasate la uscat, daca au devenit casante si se rup prin indoire, atunci uscarea s-a terminat. Coaja de salcie se pastreaza in pungi, la loc uscat si curat. Pentru a putea fi administrata sau preparata, coaja de salcie va fi macinata, operatiune care se face mai greu in piua, necesitand de regula o rasnita electrica pentru cafea. Exista doua forme principale de utilizare a salciei: pulberea si decoctul combinat.

Pulberea de coaja de salcie

Coaja de salcie se macina fin, cu rasnita de cafea; daca mai raman bucati nemacinate, se face o cernere. In principiu, doza la adulti este de o lingurita de trei ori pe zi. Pulberea se tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se inghite cu putina apa. La copiii intre 2 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la copiii sub 2 ani, se reduce la o treime. In bolile febrile, cu manifestari acute, se ia jumatate de lingurita de pulbere de coaja de salcie din 2 in 2 ore.

Decoctul combinat de coaja de salcie (reteta pentru 1 litru)

La o cana de apa calduta (40¡C) se pun 2 linguri de coaja de salcie macinata cu rasnita electrica de cafea. Se lasa 8-10 ore la macerat, dupa care se filtreaza. Planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca 1/2 l de apa, vreme de 5 minute, dupa care se lasa la racit si se filtreaza. In final, se combina cele doua macerate, iar preparatul obtinut se pune intr-o sticla cu dop, care se pastreaza la rece (in frigider, la 4C).

Termenul de valabilitate este de 4 zile.

Important: pentru bai si aplicatii externe, se face un decoct mult mai concentrat – 4-6 linguri de scoarta de salcie, pentru obtinerea unui litru de preparat.

Baile si compresele cu extract de coaja de salcie

Se prepara dupa metoda de mai sus un decoct de salcie (6 linguri de planta la 1 l de apa). Cu acest preparat se spala ranile purulente, se pun comprese (dar nu mai mult de 1/2 ora) pe ranile in curs de vindecare. Acelasi fel de decoct se foloseste si la comprese pentru hemoroizi ori pentru spalaturi vaginale (in caz de leucoree). Pentru bai, se foloseste un decoct ceva mai slab – 4 linguri la 1 l de apa -, care se toarna in cada de baie, pentru baile generale, sau intr-un lighean, pentru baile locale.

Cateva din bolile care se vindeca cu preparate din scoarta de salcie

– Reumatismul, reumatismul cronic, spondilita anchilozanta – In perioadele de criza, se bea de 3 ori pe zi cate o 1/2 pahar de decoct de scoarta de salcie, obtinut dupa reteta de mai sus. Compusii din scoarta de salcie au efect analgezic si antiinflamator pentru articulatii. Un tratament dureaza minumum 21 de zile si poate fi prelungit pana la 2-3 luni. Aceeasi cura este buna si pentru prevenirea tromboflebitei si a accidentului vascular cerebral (salicilatii au efect antitrombonic), precum si pentru prevenirea… cancerului si a altor boli tumorale (aceasta este concluzia unor studii clinice si de laborator de ultima ora, facute cu compusii salicilici din salcie si plop).
– Rinita cronica si acuta – Se ia cate 1/2 lingurita de pulbere de salcie de 4 ori pe zi. Tratamentul se face pana simptomele suparatoare dispar. O eficienta mai mare se obtine prin combinarea acestui tratament cu inhalatii cu uleiuri aromatice, cum ar fi cele de menta si cimbru, mai ales.
– Guturaiul, gripa si simptomele asociate (febra, dureri musculare, ameteala) – In cazurile usoare, se face acelasi tratament ca si la rinita. In cazurile mai grave, se ia din 2 in 2 ore decoct combinat de salcie, cate 2-3 linguri. Acest preparat este foarte usor de asimilat si are efecte rapide (de regula, el produce o sudoratie intensa, insotita apoi de o senzatie placuta de relaxare si de reducerea febrei si a durerii).
Despre eficienta acestui tratament cu salcie m-am convins personal, atunci cand am facut un acces puternic de febra, asociat cu ameteala si dureri de cap, in timp ce eram plecat in expeditie dupa plante medicinale. Aflandu-ma in mijlocul padurii, singurul leac la indemana era coaja de salcie, culeasa direct de la sursa, de pe unul din arbustii dimprejur. Marturisesc ca in starea fizica si psihica in care ma aflam din cauza bolii, nu mi-am pus prea mare nadejde in acest remediu, pe care-l cunosteam doar din punct de vedere teoretic. Asa ca am desprins cateva coji si le-am mestecat, fara prea mare convingere. Efectul a fost insa imediat – in cateva minute am transpirat destul de tare, durerea de cap si de muschi s-a redus, o stare placuta de claritate si usurinta m-a invadat. In ziua cu pricina, nu am mai mancat nimic, ci doar am mestecat cate o cojita de salcie, iar simptomele neplacute au disparut, ca si cum nici nu ar fi existat vreodata.
– Dureri si sangerari menstruale puternice – Se bea decoctul combinat de salcie – maximum 2-3 pahare pe zi. Taninurile din salcie vor opri hemoragia, in timp ce salicilatii vor reduce congestia, vor elimina durerile si vor reduce starea de nervozitate.
– Tulburari hormonale la pubertate, hiperexcitabilitate sexuala – Mai ales in postul Pastelui, persoanele cu asemenea probleme erau puse sa manance multa salata, laptuca, seminte de bostan si zarzavaturi. Apoi, in fiecare zi, la rasaritul si la asfintitul soarelui, li se dadea o cana mare cu fiertura de coaja de salcie (adica decoctul combinat prezentat mai sus). Cura dura 6 saptamani, dupa care pacientul era trimis sa se impartaseasca si sa se spovedeasca la preot. Se spunea ca salcia este special sortita sa ajute omul sa nu mai cada in pacat să-si tămăduiască sufletul de ispite. Acest tratament era facut de feciori inainte de a pleca in munte cu oile, ca sa-i fereasca de iele, iar pe tinerele fete, ca sa le fereasca de zburatori.

– Diaree si tuberculoza cu hemoptizie (adjuvant) – Se bea de 3 ori pe zi decoct combinat de salcie, cate 1 pahar. Tratamentul se face maximum 2 saptamani.

UTILIZARI EXTERNE

– Afte bucale, infectii la nivelul gurii si al gingiilor – Se fac clatiri ale gurii cu decoctul pentru uz extern prezentat mai sus, de 3 ori pe zi, cu cel putin o ora inainte de masa.
– Leucoree, afectiuni inflamatorii la nivelul organelor genitale – Se fac zilnic (in cazurile acute) si o data la 3 zile (in cazurile mai usoare) irigatii cu extract pentru uz extern. Se face pe timpul tratamentului si o cura interna cu salcie – 1 lingurita de pulbere, de 3 ori pe zi.
Rezultate exceptionale se obtin in pruritul vulvar (mancarime in zona organelor genitale la femei, simptom specific afectiunilor infectioase, dar si anumitor tulburari de menopauza), daca in extractul de salcie adaugam si 1/2 lingurita de menta.
– Hemoroizi, rani grave in curs de vindecare (pentru o refacere mai rapida a tesuturilor si pentru reducerea sangerarilor), rani purulente – Se aplica pe locul afectat, de 2 ori pe zi, comprese cu decoct concentrat de salcie.
– Pentru a opri lactatia si a recapata tonusul normal al sanilor – Se pun comprese cu decoct de salcie pe sani, minimum cate 1-2 ore pe zi. Tratamentul se face 2-4 saptamani.
– Contra transpiratiei excesive si a mirosului urat al picioarelor – Se fac bai de picioare cu decoct de salcie, vreme de minimum 30 de minute pe zi. Se adauga din cand in cand apa fierbinte in lighean, pentru ca tesuturile sa se inmoaie, iar principiile active sa patrunda in profunzime. Pentru ca problemele sa nu revina, se clatesc sosetele si se curata bine pe interior incaltamintea cu solutie de acid boric (se gaseste in farmacii).

In cosmetica

Compresele cu decoct de salcie, folosite seara vreme de 15 minute, inchid porii, reduc congestia si inflamatia, fac pielea mai putin sensibila la praf si la alergeni. Sunt recomandate pentru tenul cu pori dilatati, seboreic ori iritativ.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top