Virtuţile antice măreţe şi domnia virtuoasă a împăraţilor din dinastia Xia, dinastia Shang şi începutul dinastiei Zhou au fost înlocuite de indivizi care îşi urmăresc interesul personal. Drept urmare, relaţiile dintre state au devenit intens competitive şi au izbucnit multe războaie.
În această perioadă au apărut în China mari sfinţi.
Lao Zi a împărtăşit Dao – calea de a reveni la sinele original adevărat al omului.
Confucius a predat bunăvoinţa ca bază a comportamentului moral, în timp ce a subliniat faptul că Dao este scopul final, bazat pe virtute şi contând pe bunăvoinţă.
Caracterul singur sau în asociere cu alte caractere se referă la concepte cum ar fi mila, bunătatea, dragostea, umanitate şi caritate. Aceasta exprimă ideea de a adopta o atitudine nobilă în relaţiile cu ceilalţi.
Confucius (551-479 î.Hr.) este cunoscut în China ca fiind Kong Zi, sau Hong Fu Zi. Numele său la naştere era Kong Qiu, preschimbat în numele de curtoazie Zhong Ni (în tradiţia chineză „numele de curtoazie” era dat după vârsta de 20 pentru a marca trecerea la maturitate).
Confucius a trăit în statul Lu în timpul Perioadei Primăverii şi Toamnei (770-476 î.Hr.), în ultima perioadă a dinastiei Zhou (aproximativ din secolul al XI-lea î.Hr. până la 221 î.Hr.)
Mama lui Confucius a fost concubina unui ofiţer vârstnic. Atunci când Confucius avea 3 ani, tatăl său a murit. El şi mama lui erau foarte săraci, dar lui Confucius îi plăcea să citească şi să înveţe despre etichetă.

Principiul bunăvoinţei
Confucius a dobândit mari cunoştinţe prin studiu diligent. Acesta stăpânea poezia, istoria, riturile Zhou şi alte tradiţii clasice, precum cele şase arte: ritualul, muzica, tirul cu arcul, arta de a conduce carele de luptă trase de cai , citirea şi scrierea / caligrafia şi aritmetica.
După ce a împlinit 30 de ani, Confucius a început să predea. Odată a vizitat capitala dinastiei Zhou pentru a învăţa de la Lao Zi. Mai târziu a servit drept oficial guvernamental în mai multe poziţii minore.
La aproximativ 51 de ani, Confucius a fost promovat într-o poziţie de nivel înalt. A observat multe nedreptăţi şi o lipsă de moralitate în politică. A pledat pentru principiul bunăvoinţei în guvernare, dar filosofia sa politică nu a fost adoptată de către monarh.
Confucius nu a avut altă opţiune decât să demisioneze. A mers în exil şi a călătorit din stat în stat peste tot prin imperiul chinez pentru a-şi răspândi învăţăturile şi credinţa în administraţia binevoitoare. Cu toate acestea, nobilimea nu a acceptat filozofia lui.
Confucius a revenit în oraşul său natal când avea 60 de ani şi s-a dedicat educaţiei. La momentul respectiv oamenii de rând nu aveau posibilitatea să primească o educaţie, care era un privilegiu rezervat pentru regalitate şi nobilime.
Confucius a fost primul profesor din istoria Chinei care a oferi educaţie privată publicului, bazându-se pe conceptul de „predare în funcţie de aptitudine naturală”.
Acesta a predat tradiţiile clasice şi cele şase arte, dar a pus accentul pe moralitate ca fiind cel mai important aspect. A explicat că adevărata persoană, este o persoană cu o bună educaţie şi caracter moral, ce pune preţ pe auto-perfecţionare.
Confucius a vorbit rareori despre interesul personal. În cazul în care subiectul era ridicat, acesta îl lega întotdeauna de soartă, bunăvoinţă şi virtute. Atunci când elevii săi nu puteau să se descurce în faţa greutăţilor şi dificultăţilor, Confucius folosea aceste momente ca oportunităţi de predare pentru a-i ajuta să-şi înţeleagă situaţia.
El şi-a învăţat studenţii cum să fie persoane bune şi el însuşi aplica propriile sale principii. Elevii săi şi generaţiile următoare au fost profund mişcaţi de corectitudinea, bunătatea, smerenia, curtoazia, loialitatea faţă de ţară şi grija sa pentru ceilalţi.
Potrivit legendei, Confucius a avut în jur de 3000 de studenţi. Dintre aceştia, aproximativ 72 au devenit înţelepţi faimoşi şi mai târziu au lucrat pentru a răspândi învăţăturile lui Confucius.
Pentru a guverna o ţară bine, Confucius s-au opus guvernului opresiv şi a afirmat că guvernanţii ar trebui să pună în aplicare administrarea binevoitoare; să pledeze pentru bunătate, dreptate şi moralitate în rândul populaţiei şi să înţeleagă împrejurările oamenilor şi să preţuiască munca.
Tzu Chang, unul dintre discipolii lui Confucius, l-a întrebat pe acesta despre politică şi conducători. Confucius a răspuns: „Oamenii nobili nu ar trebui să stabilească cerinţe exagerate faţă de conducerea oamenilor de rând. Nu îi ghidaţi spre obiective ambiţioase, prea departe de realitate. Nu le cereţi să facă ceea ce ei nu pot atinge „.
Tzu Chang a spus: „Eu voi urma sincer instrucţiunile dumneavoastră.”
Confucius a adăugat: „Ţineţi minte. Dacă apa este prea transparentă, nu va fi peşte. Dacă cineva vede prea profund şi prea clar, el nu va avea nici elevi şi nici adepţi. În antichitate, împăraţii purtau pălării, din care atârnau pandantive din mărgele de jad, ce le acopereau faţa. Aceasta se făcea intenţionat, pentru ca ei să nu poată vedea clar. Ei, de asemenea, purtau bijuterii, care le acopereau urechile, astfel încât să nu audă ceva în plus. Când răul era aparent, împăraţii remediau situaţia.”
„Noi trebuie să exprimăm generozitate, pentru a permite oamenilor să-şi vadă slăbiciunile proprii. Trebuie să răspândiţi principii adecvate nivelului de percepţie generală. Pe baza acestor principii, învăţaţi-i să gândească singuri, astfel încât să-şi croiască propriile căi. Atunci când oamenii fac greşeli mici, nu încercaţi să le indicaţi greşelile, ci iertaţi-le, ţinând minte faptele lor bune din trecut. Acest lucru îi va ajuta să devină tot mai buni şi mai buni. Acesta este un management bun ” a continuat Confucius.
Auzind aceasta, Chang Tzu a spus cu sinceritate lui Confucius: „Acesta este adevărul pur.”
Confucius a mai adăugat: „Daca vrei ca ceilalţi să-ţi creadă spusele, cel mai bine este să ascultaţi opiniile altora cu smerenie. Dacă doriţi ca politica să fie pusă rapid în aplicare, cel mai bine este să fiţi însuşi un exemplu. Dacă vreţi ca oamenii să vă urmeze de bunăvoie, cel mai bine este să-i învăţaţi principii corecte. Dacă sunteţi în măsură să realizaţi acest lucru, şi să nu daţi vina pe oameni, veţi deveni un conducător bun. „
După multe secole, bazele Confucianismului nu şi-au pierdut din relevanţa. Mai jos sunt prezentate câteva povestiri despre Confucius şi discipolii săi, care au fost înregistrate în „Analectele lui Confucius”.
 
Caracterul virtuos al unui om înţelept
Confucius a spus odată: „După cum orhideele cresc în pădure şi îşi împrăştie mirosul chiar şi atunci când nu-i nimeni să le aprecieze, aşa şi un om nobil nu va permite ca sărăcia să-i distrugă dorinţa de a cultiva Tao şi să devină virtuos”. Un om înţelept ştie adevărul despre viaţă. Indiferent de circumstanţe, el aderă la principiile etice şi încearcă să urmeze învăţăturile sfinţilor. Oriunde merge, promovează mereu bunătatea şi îi influenţează pe cei din jur, astfel că şi ei încep să respecte şi să aprecieze moralitate şi dreptatea.
Înţelepciunea omului se manifestă prin acţiunile sale. Odată Yan Hui l-a întrebat pe maestrul său, Confucius: „Există ceva comun dintre ceea ce spun înţelepţii şi ce spun mediocrii?”. Confucius a răspuns: „Un om înţelept vorbeşte prin acţiunile sale. Cuvintele lui se potrivesc faptelor sale. În tot ce spune şi face, el este ghidat de principiile stabilite de sfinţi. O persoană mediocră doar se laudă cu elocvenţa sa. El este rapid numai în prezentarea de cerinţe faţă de alte persoane şi de critici la adresa celorlalţi.
O persoană înţeleaptă se comportă cu alţii din toată inima. Când vede că prietenii lui încalcă normele de moralitate, îi avertizează despre posibilele consecinţe şi îi convinge să acţioneze în funcţie de conştiinţă. Cuvintele lui vin din inimă, pentru că îi pasă cu adevărat de bunăstarea altora. Ca rezultat, prietenia devine mai puternică după aceea. Persoanele mediocre optează pentru alianţe, pentru a face lucruri rele. Cu toate acestea, ele nu pot să nu se certe şi aşteaptă momentul pentru a „înfige un cuţit în spatele celuilalt”.
Confucius, de asemenea, a spus: „Un om înţelept se gândeşte la demnitate, cel mediocru se gândeşte la confort. Un om înţelept se gândeşte la pedeapsa pentru încălcarea legii, mediocrul despre beneficiile pe care le poate obţine. Cele de mai sus descriu diferenţa în gândirea dintre acestor două tipuri de oameni. Un om înţelept nu urmează mulţimea, nemaivorbind de cârdăşia cu alţii, el este nobil şi corect. Mediocrul este preocupat doar de sine însuşi. Un om înţelept este abţinut şi nepretenţios. Persoană mediocră pune mai presus de tot câştigul personal şi sufletul lui este umplut cu gânduri despre beneficii minore şi confort.
În “Recomandări discipolilor“, scrisă în epoca dinastiei Qing, el a spus:” Dacă indici cu bunătate interlocutorului greşeala sa, ambele părţi vor manifesta virtute. Vei închide ochii la greşelile altora – ambele părţi pierd primum movens”. Acesta este un alt exemplu despre cum oamenii obişnuiţi acţionează diferit de cei înţelepţi.
Cuvintele şi faptele omului se bazează pe gândurile sale. Un om înţelept are gânduri de bunătate şi inteligenţă. Prin urmare, cuvintele şi acţiunile sale sunt pline de iubire, bunătate şi generozitate. Atunci când undeva apare un om înţelept, gândurile lui pure, bune au un impact asupra din jur, trezind conştiinţa oamenilor şi sădind seminţe de onestitate şi bunătate.
Utilizarea înţelepciunii pentru a evita rivalitatea
Confucius a adus discipolii săi în Kuan, împărăţia Sung. Localnicii l-au primit pe Confucius drept Yang Hu, care organiza invazii frecvente în această regiune. Ei l-au notificat imediat pe Tszyantszy, guvernatorul Kuan. Tszyantszy a adunat în grabă ostaşi şi a pornit la luptă pentru a-l ataca pe Confucius şi discipolii săi.
Tszylu, unul dintre discipolii lui Confucius, era foarte curajos. Văzând că oamenii din Kuan îi înconjoară, el a smuls arma şi s-a pregătit de luptă. Confucius l-a oprit şi a zis: „Cum pot oameni care cultivă şi practică bunătatea şi dreptatea, să nu fie capabili să oprească această cruzime? E vina mea – Nu v-am învăţat poezie, eticheta şi muzică. Vino, Tszylu. Vei cânta cântece şi eu mă voi alătura ţie”. Tszylu a lăsat arma şi a luat instrumentul muzical. El a început să cânte. Confucius i s-a alăturat. După trei melodii oamenii şi-au dat seama că Confucius era un sfânt, spre deosebire de Yang Hu. au lăsat armele şi au plecat.
Chiar înconjurat de duşmani, Confucius rămânea calm. Se uita mai întâi în sine, pentru a vedea dacă nu făcea ceva greşit. Acţiunile sale reflectă diferenţa dintre el şi Hu Yang. Oamenii din Kuan au înţeles până la urmă că înţeleptul Confucius era amabil, binevoitor, în ciuda faptului că fizic semăna cu Yang Hu.
Concentrarea pe aspectele esenţiale
Într-o zi guvernatorul Ai Lu l-a întrebat pe Confucius: „Ce tunsoare avea împăratul Shun în antichitate?” Confucius nu a răspuns. Ai Lu a spus din nou: „Vreau să învăţ de la tine. De ce nu răspunzi ?” Confucius a plecat capul şi a spus:” Pentru că întrebarea adresată nu este esenţială. De aceea mă gândeam cum să răspund”. Guvernatorul a fost curios, aşa că a întrebat: „Ce este o întrebare esenţială?” Confucius a spus: „În timpul domniei sale, împăratul Shun şi-a iubit poporul său ca pe proprii săi copii. El sprijinea oamenii virtuoşi şi oferea funcţii celor capabili. Demnitatea sa era cunoscută în afară imperiului său. Cu toate acestea, el a rămas modest şi simplu. Bunătatea lui îi influenţa pe toţi. Iată de ce învăţăturile sale s-au răspândit atât de larg. Chiar legendara pasăre Phoenix şi miticul Kirin apăreau pe pământurile conduse de el, ca indiciu a măreţei sale demnităţi. Toate acestea s-au întâmplat deoarece împăratul Shun a fost virtuos şi corect. Aţi întrebat de tunsoarea împăratului Shun şi nu despre cele mai importante lucruri, de aceea nu am răspuns imediat”.
 
Despre meritele anturajului
Confucius a spus odată lui Zeng Tsanyu: “ Tszyantszy progresează rapid, pentru că îi place să petreacă timpul cu persoanele mai virtuoase decât el însuşi. A sta lângă oameni buni este ca şi cum a trăi într-o casă unde orhideele sunt înfloritoare. Toată lumea se asociază mediului unde se află. Deci, omul înţelept trebuie să fie atent atunci când alege pe cei cu care să fie aproape”. De asemenea, în „Recomandări discipolilor” a declarat:” Este foarte util să fii aproape de oameni buni la suflet. În fiecare zi, înţelepciunea creşte şi erorile se diminuează. Este rău să te lipseşti pentru o lungă perioadă de timp de la comunicarea cu oamenii buni. Oamenii haini care distrug tot, coboară pe oricine la nivelul lor”.
O persoană înţeleaptă dă exemple bune de urmat. Cei din mediul lui vor învăţa să caute propriile neajunsuri şi să mărească constant cerinţele faţă de persoana proprie. Regula de aur „uită-te mai des la propriile neajunsuri, în loc să dai vina pe alţii”, cere că o persoană să fie sinceră în cuvintele şi faptele sale. Să ceară strict de la sine însăşi, rămânând tolerantă faţă de alţii. Confucius a spus: „Un om de mare înţelepciune, studiază Tao şi îi iubeşte pe alţii”. El a subliniat că omul înţelept care studiază Calea [Tao, n.n.] trebuie să aibă grijă de ceilalţi, aplicând principiile Caii în dialogul zilnic cu oamenii.
Bunătatea este ca apa – îi ajută pe toţi, neîmpotrivindu-se la nimic. Caracterul virtuos al unui om de mare înţelepciune aduce armonie şi pace. Aceasta este o reamintire a faptului că trebuie să fim stricţi cu noi înşine şi să nu acţionam contrar conştiinţei. În lumea materialistă de astăzi există prea mulţi oameni conduşi de lăcomie şi care aspiră la faimă şi avere. Şi cu atât mai mult în aceste zile, este important să menţinem o etică interioară şi să tindem spre bunătate.
Informaţii preluate de pe situl http://epochtimes-romania.com