Cum poţi explica unui surd bioerecţia pielii cauzată de ţipătul emoţiei! Cine ştie, poate într-o zi orbul va suferi la şocul blitzului…
Până atunci Asimov încercă să explice minţii needucate simţul gândului extern.
Psihologia aplicată: adică taci! ascultă! priveşte! Intuiţia îţi va da mici firimituri din mentalul interlocutorului… creierul, supus graiului de a lungul mileniilor, se zvârcoleşte sub biciul liniştii. Este imposibil…!
Psihologia clasică: o soluţie greşită, o refulare a intelectualului, cârja de care se foloseşte pentru a atinge lenea; o demonstraţie continuă a incapacităţii dezvoltării omului, a limitării şi a dependenţei sale de codul genetic. Distruge asta, distruge confortul! Renunţă la terapii interminabile bazate pe discuţii teoretice legate de propriul eu – porneşte! …ridică-te, soluţiile nu trebuie cunoscute în prealabil.
În trei secole a doua Fundaţie, o fundaţie de mentalişti, reuşeşte să atingă tăcerea cea de aur, comunicând prin imbolduri telepatice şi gestica ţâşnită din inconştientul emoţional. Gardieni ai Planului şi a Primei Fundaţii, ei se află în faţa unei provocări ce nu a fost luată în calcul: un mutant ce se poate juca cu emoţiile, fiind în stare să simtă şi să manipuleze pe distanţe infinite.
Faţa ascunsă, învăluită în mit şi legendă, a celei de-a doua Fundaţii este spulberată în urma luptei duse pentru anihilarea mutantului. Prima Fundaţie, frumos buchet de bizoni, mulţumeşte salvării printr-o cruciadă împotriva mentaliştilor totalitari ce încercau să le spele minţile şi să le conducă vieţile!