Descriere
Cunoscută încă din antichitate, creţişoara a fost întotdeauna, de-a lungul vremurilor, asociată cu feminitatea. Probabil nici o altă plantă nu a fost atât de mult utilizată pentru reechilibrarea tulburărilor specific feminine. Şi, pentru că era considerată o plantă magică, a fost îndelung utilizată în ritualuri pentru trezirea feminităţii, fecundităţii, pentru protecţia căsătoriei, a naşterii şi a iubirii. Alchimiştii colectau înainte de răsăritul soarelui picăturile de rouă ce se strângeau în “cupa” frunzei de creţişoară, deoarece considerau că apa pură se impregnează cu calităţile plantei. Roua aceasta era apoi folosită în ritualuri magice şi, de asemenea, ca afrodisiac.
Babilonienii o considerau o plantă preţioasă pentru că frunza ei are 7 sau 9 lobi, aceste două numere fiind numere ale puterii, iar femeile din ţările arabe o foloseau pentru a le reda farmecul şi tinereţea (este o plantă foarte cunoscută în aceste zone). În medicina populară europeană era folosită de către femei pentru menţinerea tonicităţii sânilor, iar pusă întreagă sub pernă pentru a conferi un somn profund şi odihnitor.
Începând cu perioada creştină virtuţile curative ale creţişoarei au fost asociate cu puterea tămăduitoare a Fecioarei Maria. În unele limbi europene denumirea populară a creţişoarei este “veşmântul Maicii Domnului” (Lady”s Mantle - în engleză, Frauenmantle - în germană). Denumirea ştiinţifică: “Alchemilla” provine din termenul arab “Alkemelych” care înseamnă “alchimie” şi a fost asociat cu creţişoara datorită credinţei în puterile ei magice.
Este o plantă perenă, răspândită în Europa, America de Nord, nordul şi vestul Asiei. În zonele subalpine poate ajunge până la 15-30 cm; are rădăcina oblică, lemnoasă, cu mai multe capete şi tulpina erectă, ramificată. Frunzele de la bază sunt mai mari, rotunjite, în formă de rinichi, lobate (au 7 sau 9 lobi), zimţate pe margini, iar când se desfac total au aproximativ forma unei pâlnii, ce poate colecta picături de apă sau rouă. Florile sunt mici, gelben-verzui, grupate în inflorescenţe; întreaga plantă este acoperită cu perişori fini. Înfloreşte în mai-iunie.
Se folosesc în scopuri medicinale toate părţile plantei: atât partea aeriană, cât şi rădăcinile. Partea aeriană se recoltează vara în timpul înfloririi, iar rădăcinile toamna.
Compoziţie chimică
- taninuri cu efect astringent şi hemostatic (de oprire a sângerărilor);
- flavonozide cu efect diuretic şi antiinflamator;
- saponine cu efect diuretic;
- substanţe grase;
- acid salicilic cu acţiune antiinflamatoare;
- săruri minerale.
Acţiuni terapeutice
- astringentă, cicatrizantă şi hemostatică datorită taninurilor;
- antiinflamatorie datorită flavonozidelor şi acidului salicilic;
- tonic uterină;
- uşor diuretică;
- stomahică (efect de stimulare a secreţiilor digestive).
Indicaţii terapeutice
- menoragii (sângerări menstruale abundente), alături de traista ciobanului şi troscot;
- metroragii (sângerări uterine intermenstruale);
- fiind un foarte bun tonic uterin este foarte indicată femeilor după ce au născut, pentru refacerea uterului şi, de asemenea, în caz de sterilitate;
- dismenoree (dureri în timpul menstruaţiei), împreună cu salvia şi urzica moartă albă;
- gastroenterocolită (inflamaţii ale tubului digestiv însoţite de diaree), împreună cu răchitanul şi sunătoarea;
- stomatite (inflamaţii ale gingiilor însoţite uneori de sângerări) sub formă de spălături cu macerat;
- cistite, mai ales cele însoţite de sângerări, împreună cu coada calului;
- hemoroizi;
- răni sau plăgi, ca aplicaţii externe cu macerat sau cataplasme din frunze prospete zdrobite;
- acnee, tot ca aplicaţii externe;
- leucoree: sub formă de irigaţii vaginale, împreună cu pelin şi gălbenele.
Mod de administrare
- pulbere sublingual: planta se râşneşte fin cu o râşniţă electrică curată; se ia căte o jumătate de linguriţă de 4 ori pe zi, la intervale regulate (la aproximativ 6 ore), cu minim 30 minute înainte de masă, se ţine sublingual 15-20 minute apoi se înghite cu puţină apă plată. De regulă se administrează mai multe plante într-un amestec, în funcţie de efectul dorit.
- tinctură: se prepară în alcool de 45 grade, în proporţie de 1 la 5 (o parte de plantă la 5 părţi alcool) - se administrează câte 30 picături de 3 ori pe zi în 100 ml apă plată
- macerat: se pun 2 linguri pline de pulbere de plantă la 1 litru de apă plată şi se lasă la temperatura camerei aproximativ 7 ore iarna şi 3 ore vara, după care se strecoară. Lichidul rezultat se bea pe parcursul unei zile, cu înghiţituri mici, între mese. Pentru aplicaţii externe (acnee, căderea părului, răni, plăgi) se face un macerat mai concentrat, din 5 linguri pline de plantă la 1 litru de apă.
În medicina magică a Evului mediu creţişoara era considerată o plantă feminină, în legătură cu energiile planetei Venus, elementul apă şi forţa iubirii. Ne poate oferi multe dintre calităţile feminităţii: graţie, puritate, eleganţă, dar şi rezistenţă şi încredere în sine.
| Dr. Andreea Dragomirescu | Medic medicină de familie | Competenţă apifitoterapie |
