| Dr. Alexandru Vânătoru | Medic medicină generală | Competenta apifitoterapie |

În acest număr al revistei Mirabilys vă invit să căutăm mai departe, aşa cum am promis, sănătatea.
Pentru a nu crea confuzii, pentru a nu spune de la început “sănătatea este aici”, fapt care lasă loc la interpretări (deci nu este dincolo, dacă este aici), este necesar să căutăm sănătatea într-un mod ceva mai indirect, aşa cum şi minţile umane sunt astăzi educate: prin concepte.
1. Din ce este alcătuită creaţia?
Este un răspuns care nu este cazul să fie dat din punctul de vedere materialist, dar putem spune, fără a greşi, că procesul creaţiei cuprinde: forţe creatoare ale vieţii, forţe de menţinere a vieţii, forţe de distrugere a vieţii. Aceste trei categorii de forţe produc în natură procesul de naştere, acela de creştere şi maturizare şi apoi procesul morţii. Pentru că astăzi omul şi-a dorit să înţeleagă logic toate aceste procese şi a reuşit să crească numărul de necunoscute, suntem îndreptăţiţi să înlocuim terminologia, în sensul de a spune: misterul vieţii, misterul creşterii şi al maturizării şi misterul morţii.
2. În cadrul creaţiei, ce loc ocupă sănătatea?
Sănătatea se regăseşte, spuneam în numărul trecut, ca echilibru dinamic între diferitele sisteme de viaţă, care se înregistrează în toate cele trei mari procese care servesc creaţia. Ea reflectă jocul inteligent al elementelor care alcătuiesc universul şi este rodul inteligenţei vii care guvernează natura.
De exemplu, se cunoaşte rolul pe care îl are apa în creşterea plantelor, efectul de îmbunătăţire a solului atunci când plante din flora spontană cresc pe un sol sărăcit, rolul pădurilor de a proteja şi a menţine un pârâu în curgere (altfel, prin defrişarea pădurii dispare şi pârâul, lăsând loc viiturilor devastatoare şi unui sol instabil), aportul vital pe care toate cele de mai sus – sol, apă, vegetaţie – îl au în viaţa omului. Am putea înţelege solul fertil ca pe un fruct de bună calitate al elementului pământ, care a beneficiat de “vase” de irigaţie naturale, de vânt bun, de plante alchimizante (se ştie că în plante şi în microbacterii se desfăşoară procese de transmutaţie complexe ale unui element chimic în altul, fenomen ce duce la o compoziţie ideală a solului respectiv) şi multe altele am putea să le înţelegem, dacă am recunoaşte rolul nostru în univers.
Putem deduce astfel că există sănătate a unui element, a unui ansamblu de elemente ce sunt interconectate ş.a.m.d. Omul este miniatura reţelei universale de elemente şi sisteme; regăsim în interiorul nostru aspecte ce reverberează în întregul univers. Atunci când evoluţia inteligentă a vieţii pe Pământ a atins un înalt grad de organizare a materiei (a se vedea apariţia neocortexului la primate), a fost posibilă existenţa unei fiinţe inteligente prin sine însăşi, care să duplice în structura sa lăuntrică şi să înţeleagă diversele aspecte ale manifestării universale.
Sănătatea este un dat firesc al lucrurilor, pentru că legile de manifestare care guvernează creaţia creează acest echilibru dinamic din care provine şi posibilitatea omului de a interveni benefic în lanţul natural al elementelor vieţii.
Elementele vieţii: pământul, apa, focul, aerul (şi eterul, care le conţine pe toate celelalte) reacţionează după legi inteligente, pe care omul le descoperă doar parţial deocamdată.
Viziunea egoistă, limitată a omului, îi răpeşte acestuia dreptul la sănătate şi fericire. Cum? Atunci când omul a înţeles câte ceva din legile de manifestare ale inteligenţei naturale, el s-a şi simţit stăpânul acelor legi şi a urmărit să le supună în sens propriu. Omul înţelege râul ca pe o albie cu apă, pământul roditor ca pe un pământ cu compoziţie bună, vânturile ca pe mişcări de aer. El le va studia şi trata în acest fel. Dacă omul s-ar percepe şi pe el ca produs al inteligenţei universale a vieţii, ar avea mai multă grijă la importanţa cuvenită fiecărei verigi din lanţul ecosistemului.
Într-o zi, cu toţii am putea vedea râul ca pe un fruct al elementului apă, care a crescut şi s-a copt în condiţii naturale (într-un sol cu straturi favorabile ieşirii sale la suprafaţă şi prin umbra deasă a unei păduri ocrotitoare). Cu alte cuvinte, omul ar putea, prin capacitatea sa de înţelegere, dacă ar respecta inteligenţa naturii al cărei rod este şi el însuşi, să se bucure spontan de sănătate şi să descopere realităţi din ce în ce mai profunde.
Într-un mod intuitiv, dar şi practic totodată, diferite tradiţii milenare au şlefuit veritabile cărări ale cunoaşterii universale, toate aşteptând să fie dezvoltate şi aprofundate. Esenţialul, sau mai bine esenţa creaţiei, nu este supusă schimbării şi, la fel, nici legile care organizează manifestarea – acestea rămân actuale, dincolo de energia timpului.
Studiul meditativ-intuitiv al fenomenelor vieţii a adus într-o clipă înţelegeri autentice, care nu erau înţelese de sute şi mii de ani. Este cazul atât al unor discipline tradiţionale (tao, yoga, astrologia etc.), cât şi al celui în care se află corifeii ştiinţei noastre actuale, care s-a dezvoltat prin paşii pe care o fiinţă inspirată (cum este cazul lui Newton, când a înţeles de ce i-a picat mărul în cap) îi face după o revelaţie de-o clipă.
Dacă privim cu atenţie, există o deosebire netă între o descoperire de geniu şi aplicaţiile obţinute prin deducţie logică, ori prin calcule fixe care se apar apoi ca urmare a acelei descoperiri. Potenţial, o revelaţie aduce o forţă, o putere a omului în manifestare. Modul în care omul o foloseşte transformă acea descoperire în bună sau rea, creatoare sau distrugătoare. Imaturitatea morală şi mentală de care dă dovadă omenirea astăzi a făcut fiinţe de geniu, ca în cazul celebrului Albert Einstein, să ascundă aceste descoperiri sau să le codifice, până în vremuri mai înţelepte ale omenirii.
În anii ’20 ai secolului abia trecut, Victor Schauberger declara: “dacă eu am dreptate şi ştiinţa greşeşte, atunci Dumnezeu să aibă milă de omenire”. Aceasta a fost concluzia la care acest mare om a ajuns, evaluând efectele autodistructive pe care dorinţa de putere şi de îmbogăţire nefirească a oamenilor le provoacă neîncetat în lanţul creaţiei.
Să începi să distrugi cu atâta uşurinţă şi inconştienţă ceea ce inteligenţa vieţii a creat cu răbdare şi migală, iată nebunia umană, pe care Schauberger, care a avut ca adevărat profesor însăşi natura, a semnalat-o, privind la defrişările necontrolate ale pădurilor, la poluarea apelor şi sărăcirea solului, pentru ca marile companii să-şi extindă continuu puterea dorită de cei care le conduc. Aceste mari companii cheltuiesc sume uriaşe de bani pentru reclamă, pentru a-şi făuri imagini de “îngeri” ce au grijă de binele umanităţii, când, de fapt, cheltuiesc cu neruşinare rezervele de sănătate ale naturii, pentru ca astfel să ajungem astăzi să asistăm la îmbolnăvirea gravă a naturii, în cele mai multe locuri de pe glob. Iar umanitatea este de acord, tacit, cu aceste minciuni.
Aici, la nivelul conceptelor, al înţelegerii valorilor vieţii, umanitatea a pierdut cel mai mult, iar şansa de a recupera ţine de fiecare individ, de trezirea fiecăruia din conduita de turmă pe care, încă, o avem mulţi dintre noi.
Este aproape imposibil să ne împlinim toate îndatoririle pe care le avem ca indivizi, faţă de aproapele nostru, faţă de societate, faţă de noi înşine, faţă de natură etc.; dacă acceptăm însă această idee, nu facem decât să devenim fatalişti. Pentru a putea schimba situaţia, avem nevoie să înţelegem mai mult.
De exemplu, să înţelegem cât timp pierdem făcând activităţi de rutină, refuzându-ne astfel acţiuni juste, clare, eficiente:

• acţiunea apare din tăcerea minţii, spontan şi din necesitate;
• activitatea vine din agitaţie, constrânsă şi împovărată de trecut, de cele mai multe ori fiind neimportantă.

Astfel am economisi poate 80% din timp.
Să înţelegem că reacţiile pot fi înlocuite cu răspunsuri, din care putem învăţa foarte multe:

• reacţia este inconştientă, puţin responsabilă, o prelungire a fostelor experienţe de viaţă;
• răspunsul solicită discernământul, asumarea responsabilităţilor şi asimilarea unor aspecte noi.

Aşa, procesul de maturizare în învăţare devine eficient şi ne poate ajunge numai o viaţă de om ca să-l finalizăm. Sănătatea conceptelor noastre va permite fiecăruia dintre noi să recunoască şi să preţuiască sănătatea acolo unde ea este.
(Va urma)